aș putea să aștept

la nesfârșit

o sirenă cu solzi de argint

eu în tolbă am

săgeți

ruginite de dor

aș putea

sau aș vrea să cred

că tu

nu exiști

aș dori

sunt și acum

care cred

că americanii

nu au ajuns pe lună

sau că soarele

răsare

din dragostea ta

aș alerga răsăritul

cu o bâtă

din os de măslin

aș putea

sau aș cânta

la o coastă de…

și dintr-odată luna

privindu-se-n oglindă

pe tine te zărea

în sărutarea nopții

desculță

îmbrăcată

doar într-un voal din alge

un val de crizanteme

sperau să te atingă

în urma-ți Afrodita

mușcând adânc din buze

tot murmura blesteme

luceferi triști în soartă

își adunau cenușa

amorului pe care

zadarnic l-au dorit

eu îmi puneam

în vis

la pieptul tău iubirea

și  îți…

Mă voi minți

și îți voi spune

că soarele

nu-și are rost

într-o poveste de iubire

așa cum eu

nu am mai fost

dacă trei vulturi

te condamnă

în zbor

e dreptul tău

să te oprești

apoi să te opui

cu demnitate

nu cu ură

lasă-i pe ulii în ocol

când untdelemnul

este verde

nu-i vina vacii

eu

te cred

tentacule de ceară

ne cuprind

și drumul ni se șterge

sub picioare

cum am putea strivi

în legământ

miresmele uitării

venite

din toate cele

patru puncte cardinale

tu încă mai culegi

din curcubeu

speranțe îmbrăcate-n zale

eu mă strecor

la pieptul unui nor

pândind doar clipa

când

un vis

răsare

ești o peșteră

îmbrăcată

de vânt

la un preț

chilipir

de talcioc

tu te crezi

ghiocelul 

cu mir

eu sunt încă

oglindă

destin

el devine

îngrășământ

tu o rimă

sub talpă

de cânt

Moartea pândeşte

însingurată

poartă papion

dar e  încălțată

în papuci de casă

mi-e milă de ea

omoară răsăritul

și rânjește ștrengărește

ca un clovn

cu lacrimi de crocodil

n-are nici un prieten

eu însă

voi fi iar tânăr

și  frumos

îndrăgostit iar de tine

dar ce folos

cu laptele în

colțul gurii

nu voi mai ști nimic

nimic

voi fi cu fete-n vârful…

e o linie

dincolo

de

visurile curcubeului

o supă

din mândrie

și dreptate

orgoliile

sunt

ca o țigară

nestinsă

în scrumieră

scrumiera

e doar

coșciugul

în care se îngroapă

speranțele

Aș mai fi fost măcar odată

Un prag din mir la a ta poartă

Cu talpa-ți să îmi mângâi tâmpla

Apoi cu părul să-ți sting lampa

Ți-aș fi pictat pe vise luna

 Vântul ne-ar fi certat întruna

Din fluier îngeri pritocind

În ciob de ceață strălucind

Dar n-ai mai vrut ce scumpă-i vrerea

Ce-mi prigonește azi menirea

Sau poate că n-ai mai putut

Eu încă nefiind născut

Și-as fi putut să-ți fiu uitare

de n-aș fi fost

iertare de blestem

și sâmbure de vânt

sau chiar cunună

din mărăcini și umbre

ori început de ghem 

oooh

ce mă  dor

regretele

din stelele

ce ți le număram în păr

azi este viitorul

ce nimeni nu l-a vrut

coșmarul

ce te-arunca

atunci

la pieptu-mi să te strâng

trecutul

se ascunde-n muguri

și-un…

 era o clădire
 cât un vis de copil
 cu vârful ei
 atingea speranța
 învelită
 în petale de trandafir
 și cu ferestre
 de îndoială
 acolo veneau
 uneori
 poeții
 să asculte poeziile
 sclavilor îmbrăcați
 în stofe de lux
 torna torna împărate
 strigau păpădiile
 sub copitele fine trecute

 pe la un salon

 cu blazon

e tare trist aici

la tine

e pustiu

și-mi pare

că și copacii

se-ndrăgostesc târziu

și ninge în zigzag cu mirodenii

pe soarta ce o desenaseră ieri zeii

e tare trist aici la tine

e pustiu

doar părul tău împarte

în deșert vedenii

la care se închină

tainic

dumnezeii

un crocodil

licențiat

în vise incomplete

vindea o piele chinezească

drept poșete

m-am așezat…

ai rătăcit ninsori în părul ce-am iubit

și-ai cheltuit dulceața pe-un ghimpe cu venin

ești piatra călătoare ce pleacă la cerșit

o lacrimă de ghiață într-un pahar cu chin

uitarea e balsamul ce-mi mângâie obrazul

mi-ai dat să gust amarul din grebla altui zar

pocal  îmi este crezul dar nu pot trece pragul

înlănțuit pe vasul lipsit de orice har

oh blândă-mi pare moartea sălbatică trăirea

în lipsa-mbrățișării ce am…

Sunt atât de însetat

încât pământul…

Albie de mir –

Mândra vrea să mă însor

Iar cântă mierla

plătim tribut și poate n-o să crezi

o brazdă ne străbate ne-nfioară

când pentru lacrimi am rămas burghezi

răstălmăcite gânduri vor să doară

tu vii cu apeducte pe obraz

în inimă rugina se strecoară

luceafărul pe boltă nu-i mai breaz

ca licuriciul ce străluce-n seară

paharul de pelin e ofertat

de sânziene în acorduri goale

sunt lăutarul care a uitat

să cânte pentru cele trei parale

s-au vorbit trei buruieni

printre țoale de mireni

la apusul murelor

și scuipatul stelelor

să răsară dimineața

când luna-și-ntoarce fața

într-o raclă adormită

pe ramură putrezită

să smulgă sărutul tău

dintre labe de dulău

însă ziua clocotită

cu sictir împodobită

s-a îndepărtat grăbit

și-am ajuns la asfințit

(amândoi am consfințit)

că buzele-ți austere

sunt scăldate-n vin de fiere

sabia unui răsărit
îmbracă armură strălucitoare
zumzetul străzii
strigă dincolo de termopane
vinovat domnilor jurați
poetul e vinovat
dacă soarele a răsărit
el e singurul vinovat
din rucsacul lui
speranța
a coborât
și așteaptă
la semafor

eram singurul cosaș
pe o pleoapă de trei lacrimi
șanțurile picurau răsărituri
îmbrăcate noncolor
tabloidele se topeau
țurțuri sub abur de real
murmur de crini
în șoapte de crez
ambele comandate
aperitiv
servitoarele

pe coji de nucă
sunt în genunchi

capul și coada
alfa sau omega
scrumul
fumul
amintirea
visul
și curcubeul cu filtru
din surcele de vânt

trimisese salahorii

să construiască un nou anotimp

dar aveau visele uzate

purtau la piept

ultimul sărut al zorilor

pe umeri aveau

sălcii care plângeau pe obraji

doar în mâini duceau

niște inimi bogate în amintiri

totuși continuau

să scoată la suprafață

dintr-o primăvară primul sărut

dintr-o vară prima strângere de mână

dintr-o toamnă o plimbare

sub ploaie de frunze

din iarnă…

inelul are colțuri
dar la călușari
cântă mutul

cioplind o melodie
cu unghiile unui nor

e viscol
soacra luminii se-aplecă
și votează cu două bile
ambele  gri

ursul se uită la ceas

prin ochii lui