despre frunze și revulsin

[bolache alexandru]

singurătatea 

am primit-o la schimb 

cu o iubire unică

a fost un schimb corect 

cum la magazin 

dacă n-are mărunt

îți dă și o bomboană

e cu mentă

abia am primit-o

spune vânzătoarea

și decolteul ei generos

te face să uiți

că nu îți rămân

bani de bilet

pentru întoarcere

oricum nu vrei

să te întorci

lumea e altfel 

decât o știai 

în copilărie

acum ești matur 

deși ai rămas 

același copil

dar chiar și așa

singurătatea

e un rest echitabil

deși ai fi vrut

prieteni mulți

care să merite oricând

să îți împărți ficatul

sau chiar inima

ori ultima suflare 

pentru că toate

sunt ale tale 

date de la Dumnezeu

la o naștere

pe care nu ai cerut-o

dragostea însă

nu îți aparține

bate vântul 

și frunzele plutesc 

imitând zborul

înveți de la ele 

dacă știi să citești

că ești efemer 

iubirea te face nemuritor

ochii sunt vinovați

spui în gând

și pleci pe jos

chiar dacă seara 

te surprinde

rugându-te la sălcii

apoi ajungi acasă obosit 

bună seara iubito

te aștept ca și când

numai tu ai fi 

pe pământ 

am luat revulsin

îmi faci o frecție

că m-a prins curentul

 

 

 

 

[Nikol MerBreM]

Deși poemul e împănat cu tristețe, îndrăznesc să glumesc, menta este un relaxant muscular, poate că bomboana aceea cântărește mult, numai de-am ști să ne bucurăm de dar! Interesantă construcția poemului, anotimpul e același, în natură, în cotidian și în suflet.

Drag,

Nikol

[chindea maria elena]

Singurătățile noastre forfotitoare! Pentru că, deși pare o contradicție, suntem și nu suntem singuri concomitent. Ionescu dădea ca delimitări marea și mica singurătate, pe care indiferent cum le-am numit, cu toții le-am experimentat, cu mai mare sau mai mică intensitate! În tinerețe eram furioasă pe dezideratul acelui „fiecare moare singur”, dar cu trecerea timpului și descoperirea valențelor profunde ale stărilor și identităților noastre, mi-am dat seama de adevărul conceptului, fie chiar și-ntr-o dragoste în care sufletele noastre comunică atât de perfect cât ne permite straiul efemerului! Pentru că între noi nu poate exista comuniune continuă, nu ne duce energia, oricât de evoluat ne-ar fi spiritul și în legătură cu identitatea noastră celestă, pe undeva mai există ruperi, scurtcircuitări, cel puțin cât locuim în această dimensiune. Într-o  alta, alte legi guvernează, deci și noi altfel vom interacționa cu noi și universul...

Îmi place Alex cum îmbraci necuprinsul în straie de zile lucrătoare! Cucerită!

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru  lectură și comentariu, Amanda. Lisia, am corectat în legătură cu dezacordul sesizat. Nu știu  de ce l-am făcut, poate unde nu sunt niciodată de ajuns... Pentru tot ce vrei să faci. Textul însă nu l-am modificat în rest.Voi vedea...

[Vasilisia Lazăr]

că nu îți rămâne

bani de bilet / că nu îți rămân

să îți împărți / împarți

Spui:

singurătatea 

am primit-o la schimb 

cu o iubire unică

a fost un schimb corect 

cum la magazin 

dacă n-are mărunt

îți dă și o bomboană

Păi de aici reiese că nu ai primit-o la schimb, ci odată cu iubirea. Restul, respectiv bomboana de care vorbești, le primești odată cu marfa cumpărată. Nu prea am înțeles aici. La început e logic, am dat la schimb singurătatea pe o iubire unică, dar apoi logica se clatină. Apoi are logică iubirea lângă singurătate, mai bine-zis o singurătate în doi la care nu ai prea vrea să te mai întorci, mai ales după ce ai văzut decolteul vânzătoarei. :) Așadar nu prea e o iubire unică... Cred că mai corect era dacă spuneai:

singurătatea 

am primit-o la pachet

cu iubirea

așa cum la magazin 

dacă n-are mărunt

îți dă și o bomboană

Așa ar avea logică întreg poemul. E părerea mea.

[Amanda Spulber]

Văd note de (auto)ironie tandră aici, un amestec de liric și de prozaic, împletite într-o spirală ce poartă eul liric, precum și cititorul, spre o certitudine pragmatică, dar în același timp poetică. Există "acasă" chiar dacă romantismul este amestecat cu reumatismul și adierea rece a efemerității.