curcubeu

[bolache alexandru]

primul sărut
îmbracă iarna
într-o mantie roz
dar ai venin pe buze
vântul mângâie trecutul
cu glaspapir
pe catafalcul imaculat
îngrijit și curat
amintirile se revoltă
noi te privim
și tu știi că noi știm
mierea are gust de pelin
ghioceii au uitat să răsară
deși din două în două săptămâni
e iar primăvară
îngerii dorm
phoenix e mândră
de ce plâng
oasele

[Mihaela Popa]

promisiunea renașterii deși "ghioceii au uitat să răsară" avem curcubeul și pasărea phoenix.

[bolache alexandru]

Mă bucură mult comentariul tău, dragă Maria! Îți mulțumesc!

[chindea maria elena]

Toate culorile ne îmbracă existența! Unele moi, catifelate, altele abrazive, fiecare activează alte și alte ex/implozii de trăire! Infinite sunt texturile, energiile, travestiurile noastre, re-recalibrările noastre! Strașnic curcubeu, Alex! Și-mi place și faptul că experimentezi diverse forme de glăsuire metaforică!

[bolache alexandru]

Mulțumesc, Lisia pentru comentarii! Am corectat. 

[Vasilisia Lazăr]

Deși titlul poemului simbolizează seninătate, încredere și speranță, sunt multe umbre care întunecă cerul dragostei. Sunt câteva imagini bune, eu aș fi încheiat cu „phoenix e mândră”, pentru a da o notă de optimism și a corela poemul cu titlul, dar tu ești autorul. Ceva nu am înțeles. Eu am luat poemul ca pe unul de dragoste, ținând cont de modul în care începe. Eul liric se adresează unei iubite, așa înțeleg eu: primul sărut/ îmbracă iarna/ într-o mantie roz/ dar ai venin pe buze (...), apoi deodată spui: noi te privim/ și tu știi că noi știm. Care noi? Probabil ceva îmi scapă mie, ori e știut doar de autor. 

Oricum, am citit cu drag și interes.

corect: glaspapir

[bolache alexandru]

Man îți mulțumesc pentru comentariul generos!

[bolache alexandru]

Mulțumesc Maria pentru comentariu! Mulțumesc deasemenea domnule Mihai!  comentariul dumneavoastră 

[petrut dan]

Alex, ma man, ai încercat și ai reușit să condensezi anumite stări complexe din sufletul unui poet, un suflet meteosensibil dacă pot spune despre suflet că este așa și pot pentru că sufletul este omul însuși, un poem cu trăiri ce ne atrag în adâncul lor, dar din care ne scoate finalul unei păsări ce ne poate învăța cum să renaștem din propria cenușă sau din stările cele mai profunde, cu drag, ma man! 

[Mihai Katin]

mierea are gust de pelin
ghioceii au uitat să răsară
deși din două în două săptămâni
e iar primăvară  o  alta ciudata  paradigma  a vremurilor!

îngerii dorm
phoenix e mândră
de ce plâng
oasele   un final   mai   presus  de metafore  dar   cu  aceeasi  profunda insipiratie  din debutul  poemului!

[Maria Mitea]

îmi plac poeziile care au curcubeie.

de mică tot ce văd sunt curcubeie, așa e și soarele când strălucește, un curcubeu, un poem, 

mi-a plăcut mult cum ”vântul mângâie trecutul” ,

și am învățat un cuvânt nou, ” glașpapir” :)