pentru că nu îmi pot abandona ochii 

fără putință de a alerga înaintea mea 

mărturisindu-mă piatră 

mărturisindu-mă cer 

voi alerga în toate părțile simultan

singura mea pradă nemărturisită ești 

ai străzi în loc de mâini 

grădini pe limbă 

și o scară sacră rezemată de inimă 

mă întreb dacă aerul tău e asemenea vinului 

dacă înfățișarea mea te botează în noapte 

dacă mă vezi lovindu-mă în piept cu un crucifix 

și cum sângerez până la…

am căzut în el cu ochii deschiși 

purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale 



„am ghicit în cafea” - i-am spus mințind

„ai multe drumuri prin soare”

apoi m-am așezat la marginea trotuarului 

să privesc spaimele transformate în furnici 

ca bolnavii de cord cu buzele prea strânse 



„uite încă un drum în cerc la încheietură” i-am arătat fugărindu-mi rostogolirea poalelor …

odată m-am așezat lângă tine 

ca să ne încolăcim cozile cu ochii acoperiți 

ne prefăcem că nu există căutările dacă nu le rostim 

noi cei neștiuți cei nescuturați nesărutați de moarte



știi când aveam numele pietrei 

când geometria se lăsa trăită pe numărul impar a lui Dumnezeu 

cum ne desfăceam nodurile fără repetiții 



mă întreb în câte războaie ne vom tăvăli 

până…

tot ce am când alunec 

sunt ochii din limba poemului 

ei mă trec din abis spre înalt prin miezul albastru-sângeriu 

cu o foame de piele în freamăt

când ne atingem învăț nemurirea 

ca pe un alfabet fără semne fixe 

mă gândesc cum pot să renunț la insomnii sau nerostire 

în nopțile acoperite de zburători 

cum să rotunjesc cu grație orașul inorogilor 

unde oglinzile concave mă împung cu arătătorul 

ca pe o femeie cu frunze însemnate de…

odată cu sistemul planetar 

legile noastre țin copilăria de mână 

poate că rugăciunea e prețul apei neîncepute 

și levitează deasupra sfârcurilor

când iubești un munte trebuie să porți o nebunie albastră pe umeri 

să fii stăpâna mileniilor de zăpezi din vârful crestelor 

cu picioarele desculțe să poți răspunde pietrelor 

iar cățăratul să îl faci prin somn 

asemeni pruncului în pântec 



în lumină am trimis largul meu 

învățând să vorbesc cu…

se lăsa în cuvinte până când aerul se rarefia 

descoperise neînfrânarea 



o fiară însângerată înconjura apele încât oamenii deveneau nopți cu plete fluorescente 



știa că lumea e acolo ca într-o menajerie 

cu rânjete devenite obsesii

știa că se poate muri undeva pe parcurs 

înainte de a șaptea zi 



avea atâtea încuietori încât dimineața tușea în nebunia florilor 



auzise că…