urmându-te

[Romita Malina Constantin]

sunt tânără și moartă, iubitule 
a sosit momentul să mă întorci cu fața spre ritualul acela 
unde se îngână întunericul tău cu întunericul meu 
să faci dragoste cu stelele și cu țărâna 
ca un rege care și-a pierdul calul în bătălie

lipește-ți pieptul cu pieptul meu 
să spintecam bătăile inimilor 
și să ne dăm de bunăvoie oamenilor 
care nu au ochi
ce dacă ne violează fiecare particulă 
așa învățam săritura din miez în miez 
înlănțuiți ca doi îndrăgostiți ce se au
dincolo de iubire

sunt pregătită de invazie 
te văd nesătul 
încătușat într-o avalanșă de unde doar degetele mă ating 
văd douăsprezece anotimpuri ce defilează ca apostolii 
la crucea celui Înalt 
iar unul aleargă către vulturii din vămile cerului

mi- e dor de tine 
ca de Dumnezeu 
și mă ghemui împrejur 
până te ard

îngînă-mă

îngînă-mă

îngînă-mă

dacă port cămașa ta 
ca pe unica salvare de blestem 
e pentru că vreau să înțelegi-
îmi aparții

[Agafia Drăgan]

Recitit cu placere. Aprecieri.

[Sofia Sincă]

Poezia erotică a Mălinei. O recunosc și pe ea și pe Mălina. Primul vers? Și bun și nebun. Pe mine nu prea m-a impresionat, deoarece acest, sunt moartă, eu îl consider ca pe un regionalism epatant decât ca pe o figură de stil. Am auzit expresia: nu am mai auzit ce-a spus că eu eram moartă deja... Însă dacă facem abstracție de regionalism poate fi ca o declarație apăsătoare de dragoste.

În rest totul bine, frumos, sinonim cu universul iubirii.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Și eu începeam cândva o poezie cu „Sunt mort, iubito”...

Obiecții: ai trei î din i și înțelegi- > înțelegi -

Mă declar sedus (de discursul tău poetic)! :)

da Coza

[chindea maria elena]

Aiurită cum mă știu, am început să citesc pagina  citind comentariul!:) Bujbei, am citit poezia și mai apoi autorul....Deh, cănuță om sucit, parasucit și zăpăuc... M-a umflat un râs copios.... Așa e Ana - miezul și clenciul poemului stă în primul vers!  Dacă nu ne scufundăm în abisul adevărului enunțat în acest prim vers și nu-i acceptăm existența de necontestat - degeaba mai continuăm cu restul..... Odată trecut primul obstacol ghemul se desfășoară lin și firesc... Dar e foarte greu de admis și acceptat că putem fi ”moarte” deși în viață, că ni se pot scurge printre degete toți anii ursiți pe această planetă fără să fi apucat să ”trăim” cu adevărat nici măcar o oră!!! Simbolic, poemul poate fi interpretat în mai multe chei... Dar toate drumurile au același punct de plecare: TREZIREA! Până nu ne trezim, orice  am face pe acest pământ facem ca niște marionete, roboței sau zombi - dar nu ca niște spirite vii, conștiente că sunt un univers și creează universuri în această dimensiune..... Un poem al căutării identității prin iubire, poate prin credință, poate prin cunoaștere... ”Iubitul” poate fi un iubit ce-și asumă rolul de Pygmelion, poate fi un ”învățător” sau ”sinele divin”!  Sau toate la un loc! Important este să-ți conștientizezi  și să-ți accepți potențele de creator pe toate nivele ființei! Infinite! Suntem fii ai unei ființe infinite - și noi ne dăm cu stângul în dreptul în niște limitări autoimpuse de-a dreptul ridicole!!!! Poate că dacă am avea curajul să ne unim ”întunericul” nostru cu al altuia și să răsturnăm unghiul de unde observăm viața - ni s-ar schimba total optica  și am începe să ne trăim viața de creatori sărind din ”miez” în ”miez”! Un poem complex care deschide uși dacă trecem de bariera primului vers! :)))  Mie mi-a plăcut Mălina - și contrar Anei nu i-am pierdut sensul, ci am găsit o sumedenie! Numai că eu admit că pe anumite dimensiuni ale mele sunt tot atât de  ”moartă” pre cât sunt de ”vie” pe altele!  Nu mă grăbesc, le-oi da eu de cap cumva!:)))) Cu drag, Gerra