Poetul

[Romita Malina Constantin]

ca el nu aude nimeni mângâierea
ca poetul care curge precum plânsul în toate întrupările
nu păstrează nimeni formele
așa mi-am spus răsucindu-mă
peste lanțul prelung tatuat și sărat din aripile pasări

mai grațios ca aerul și iubita cea izvorâtoare
mai umbră decât numele eroilor e poetul
stă în urechile noastre
în ochii noștri
în sărutul cu care înnobilăm pruncii

nu,el nu naște cuvintele pentru a susține altarele
cuvintele îl compun peste copaci
peste îngeri
aidoma primei flori pe care o pui în păr când ești fericit

nu poate să moară
el plutește nor și cade ploaie

ca o grabă prin verde colindă poetul nisipul
și tot mersul lui strânge în brațe oamenii
păsările,nopțile,semnele

ca poetul nu strigă nimeni lumina
nu desface nimeni nodurile
așa mi-am spus născându-mă

[Romita Malina Constantin]

am refacut poemul si sper ca va straluci in inima tuturor....multumesc!

[Chris]

Minunat! :))

[Nădejde Angelina]

nu,el nu naște cuvintele ca să susțină altarele
cuvintele îl compun peste copaci
peste îngeri
adoima primei flori pe care o pui în păr când ești fericit

 Reverenţă!

[Sofia Sincă]

Citind poemul tău strălucit, Mălina, am în minte tot timpul ''Poetul şi soldatului'' al lui Nichita.

Poetul ca si soldatul
nu are viata personala.

Viata lui personala este praf
si pulbere.

El ridica in clestii circonvolutiunilor lui
sentimentele furnicii
si le apropie, le apropie de ochi
pana cand le face una cu propriul sau ochi.

.........

Nu pot să mai spun nimic... îmi continuă poezia lui Nichita.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Aici îți dau dreptate: el nu naște cuvintele ca să susțină altarele

A nins cu ca. Mai caută-le corespondent.

Drag.

da Coza

[Mihaela Roxana Boboc]

el plutește ca un nor și cade ploaie
ca o grabă prin verde colindă poetul nisipul
și tot mersul lui strânge în brațe oamenii 

Cum să contrazici aceasta? Drag de versul tău!