în visul meu vocea timpului era tristă

murmurând încrețiturile albăstrii-translucide ale lacului lebedelor

ce-și albeau moartea prin spumele zburând păpădii

în rafalele vântului de miazănoapte

în urmă lacul sângera

răstignind între umbrele norilor gâturi maiestoase 

ce-și pavau ultimul zbor imaginar cu pene albe tremurând pe țărmuri

am întrebat

de ce tremurați la culoarea…

din orizont vin turme

se vede colbul ridicat în arșița ce joacă

prin ochiul rece de chihlimbar al fiarei

parcă s-aud tălăngi -ecouri nălucite- din timpurile apei

când existau izvoare și explodau culori

acum schilave trupuri -morgane rătăciri-

caută-n van setoase fântâni amăgitoare

burete oțețit pe gura omului-păstor

copaci contorsionați se-ascund în palma…

Sunt prizonierul razelor de soare,

fotosinteza frunzei tremurânde,

curgând prin scoarțe -sevă de răcoare-

spre libertatea florilor flămânde.

Sunt chiriașul scoicilor de mare,

însingurarea perlelor sub unde,

migrând din adâncimile de sare

pe țărmul lumilor mereu murinde.

Sunt pasărea furtunii abisale,

înariparea viselor profunde,

zburând…

Cad zăpezi sahariene
peste liniștea din câmpuri;
Ninge cu aripi de fluturi
peste ii de Sânziene,

iar a zmeilor ninsoare
își preschimbă-n roș nuanța
peste codrii Babei Cloanța
și-ale munților ponoare.

Timpu-a-ncremenit cu cerbii
și cu negre capre-n creste;
Cad zăpezile poveste
peste bulburarea ierbii.