visa poezii

scria poezii

mânca poezii

doar asta-i era menirea...

însă el

poetul

ar fi vrut să fie cioban

să cânte la fluier

şi să numere miei

ar fi vrut să fie primar

să se creadă deştept

şi lumea să îl voteze

dacă Dumnezeu

l-ar fi lăsat în pace

ar fi vrut doar să fie fericit

dar el scria poezii

cu creionul prin tramvai

cu…

adunaţi cu oarecare migală

dar niciodată

nu ştiu pe unde îi pun

când am nevoie de ei

răscolesc sertarele minţii

cu ochelarii pe nas

dacă sunt norocos

uneori găsesc 20, 25

şi tu

iubito mă minţi

din gentileţe

că nu i-ai văzut

am 50 de ani

nici nu ştiu

la ce i-aş putea folosi

poate să-i pun într-un cont

pentru zile negre

ştiu sigur că îi am

iubito

unde naiba i-am pus?…

am pictat 

primăvara lui vivaldi

boleroul lui ravel

şi inimile tale albastre

pe acelaşi cer 

am mers desculţ 

până la capătul culorilor

domol

monoton şi banal

iar în ducerea mea

nu mai văd vreo cascadă

sunt doar un peşte

înotând netot

zi după zi

către marea sa

doar uneori

noaptea

când lupi singuratici

îşi caută luna

rup strigăte mute

le pietrific

şi le-arunc departe-n aval

într-o zi cu eclipsă

de soare

mă voi izbi în acest stăvilar

şi numai apa va…

nici o mamă nu moare
ele pleacă puţin
între lumi
şi se-ntorc
c-o iubire mai mare
ziua să-ţi şadă pe umăr
înger tăcut
noaptea în vis
să îţi spună ce mult
te iubeşte
iar zâmbetul tău
să ţi-l vadă ar dori
tot mereu
tot mereu...

mama mea
n-a murit
toate mamele
sunt eterne
Dumnezeu le aşteaptă
pe toate smerit
alte vieţi
să le dea de iubit
de-mplinit...

mama mea n-a murit

nici să mai plângi nu mai poţi

mă priveşti speriată

cu ochii deja în ceruri

ţi-e trupul frunză veştedă

aninată în voia destinului

şi orice pală de vânt

te va scutura...

oarecum ruşinată

încet

meticulos

aMorate şi-a strâns cortul

din curtea mea

şi l-a aruncat la ghenă

am sperat că vizita ei

s-a sfârşit aici

că îmi va face bezele

la poartă

dar ea

sfioasă

subţire ca un fum

s-a invitat în casă

cerându-şi scuze

 pentru deranj

umilă

mai întâi s-a aşezat

pe scaunul de la uşă

frământându-şi…

Noi ne schimbăm guvernele în piață

La vot, nu mai ieșim, din plictiseală,

Ne credem cei mai “democrați”, din viață

Alegem ura ca să ne-nțeleagă...

Nici nu contează cine ce și cum,

De ce urlăm, a cui este dreptatea,

Vrem sânge pe asfalt și-l vrem acum,

Iar pe copii îi învățăm că asta-i “libertatea”

Cu pumnii-n piept ne cerem “revoluția”,

Să ne ucidem frații, ce contează?

Doar anarhia străzii, astăzi, e…

renasc

iubito

 chiar acum sunt pălmuit

pentru primele lacrimi

pe aici se bucură toți

iar eu nu-nțeleg

de ce râd ei

când un suflet coboară

în suferinţă

mi-e milă

de această mamă

care-și leagă fericirea de mine

de sânii

pe care-i voi vlăgui

 încercând să mă fac om

de bucuria tipului

care se crede tată

în așteptarea beției

 promise…

ramuri de sticlă

pașii tăi fragili mă dor-

flori din pieptul gol

dorul de tine
wakizashi în soare
e ultimul gând

o frunză, mamă, mi-ai rămas,

ținută de credință-n gerul iernii,

din vârful unui plop, uitat pripas,

tu balansezi menirea vremii...

mă rog de fiecare clipă să înghețe

și timpului să își oprească goana,

lumina ochilor să-ncerce

să-ți adumbrească, încă, teama...

m-aș face, mamă, primăvară,

să te-nverzesc, din nou, în pomul vieții

și de-aș putea, în suflet să-ți fac vară,

să te întorc, cumva, din mersul sorții...

o frunză, mamă,…

aștept milenar 
un singur noapte bună
rătăcit prin siberii
de suflet

bună ziua mea
e un bisturiu filantropic
care taie
taie din mine
cuburi metatronice
pentru barbuturi
fără nici o miză

sunt un canon vitruvian
da Vinci m-a pictat 
pe lobul tău drept
vesica piscis
să facă lumină

când vei deschide
al treilea ochi
mă vei regăsi
hator
în inima ta

merkaba

poartă uniformă SS

cizme din piele de suflet

și țeste de mort

cusute pe retină

lagărul acesta-i pustiu

sunt ultimul condamnat

din iubire

în celula strâmtă a minții

un soare murdar

cenușiu și necunoscut

sângerează iluzii

într-un ciob de gaură neagră

e atât de puțin loc aici

cât într-un sicriu

așezat în picioare

iar visele mele



se sufocă și ele

în propria durere

și mâine va începe undeva o…

neanunțată

înainte de Crăciun

nu are telefon

și nici o conexiune la net

n-o mai văzusem

de la ultima renaștere

a tatălui

dar e la fel de tânără

poartă mini

iar peste sânii obraznici

a-mbrăcat un tricou second

“Good Bless You”

alb pe negru

contrastul o prinde

ar putea defila la Versace

mi-a zâmbit puțin tristă

știe cât de mult o urăsc

mi-a spus că

n-a venit cu autobuzul

nici cu trenul

că…

două lacrimi de dor

mi-au rămas

pe care umăr le vrei?

de fericire

butoiul mi-e-ntreg

în deșert

ca o oază te-așteaptă

Trestiana

ce să-ți mint?

minciunile mele

s-au sinucis

când ochii tăi

mi-au eclipsat

toate adevărurile

spune-mi

care cuvânt

peste sânii tăi

să ți-l ning

dimineața când arzi

trecuturile mele

cenușă

nu mai știu

Trestiana

ce-mi sunt

dacă sunt

unde…

nu mi-e bine iubito

căci ajung înghețat

iar buzele tale

duh mă sublimă-n albastru

brațele

brațele tale lungite de așteptare

mă înfășură atât de strâns

de nu-mi mai văd frica

prin ochii tăi

tot întunericul meu

devine lumină

înăuntrul tău e atâta liniște

încât îl pot auzi pe dumnezeu

croșetând suflete

și timpul se dilată

ca o plastilină roz

la tine în suflet nu mi-e bine

iubito

sunt doar…

bach se plimbă îngândurat

prin dormitor

pare preocupat

de biletul tău de bun rămas

nu îndrăznesc să-l întreb

despre tine nimic

violoncelul din hol

plânge mocnit

un soare murdar transpiră

pe draperii

mă simt într-un tablou

căruia nu-i mai aparțin

și derutat

întreb pictorul

dacă nu ar trebui

să-l păstreze numai pe bach

pe un pat zugrăvit de o minte bolnavă

soarele curgea peste umerii tăi

din păr îți crescuse un curcubeu

liniști virgine îți pictau sânii cu tăceri bocitoare

te-aş fi minţit că te urăsc doar aşa ca o răzbunare

dar erai mai frumoasă decât aş fi vrut

și cuvintele tale candelă mă ardeau încă mocnit

mureai singură

chiar dacă înlăuntrul tău mai era cineva

și dumnezeu îți ștergea încet fricile din…

te plângi prin univers 

     palmele mele de pământ

sunt înfricoşate de nurii tăi evanghelici

femeie magdalenă

 nici să te sărut prea grozav nu ştiu

îmi spui oarecum disperată

buzele mi-au rămas înţepenite

pe rictusul tău zeflemea

stinghere de atâta strigăt în van

desigur tu ţi-ai dori mai mult

poate să te răstignesc pe inima mea

ciuruită de spaime

de lupi

în fiecare zi să te…