sunt un zombi hâtru
draga mea
trăiesc cu o moarte necunoscută
lângă o viaţă iubită
pe aici e vreme urâtă
sunt gol pe plaja minţii mele
încă neamenajată
un milion opt sute două zeci şi unu
un milion opt sute două zeci şi doi
un milion opt sute...
un milion...
un...
iar am uitat la câţi neuroni
sinucigaşi am ajuns azi
cred că e o molimă nouă
ceva din andromeda sau orion
să nu te superi iar
că îţi scriu pe fugă
e furtună în larg
şi un cutremur de 8
mi-a crăpat epifiza
se anunţă un tsunami
botezat alzheimer de un mucalit
naufragiat din timp
uite vine primul val
al doilea
al treilea
cred că voi începe altă numărătoare
de întuneric
pe degete
pe lacrimi
patru...
cinci...
de pildă ieri am îngropat
mai mult de jumătate
din neuronii care te iubeau
fără parastase
e demodat
cică în acest univers ciufut
şase...
şapte...
tu cum eşti
ai ajuns în paradisul pierdut?
iartă-mă
nu mai văd nimic
opt...
nouă...
cred ca vine iubito
marele val
să îmi scrii
Adaugă un comentariu
multumesc, domnule da Coz!
Disperat, îndrăgostitul se agață (și) de ultimul pai (să îmi scrii).
Multă imaginație, vervă... Place.
da Coza
sarutmana
Minte rătăcită pe altarul iubirii... Versurile postmoderniste, cu tentă ludică, emană sentimentul decadenței, al haosului sufletesc și mental. Urmează apocalipsa...
Am citit cu plăcere,
Sofy
Nțț! ”nu ai nevoie de ceva ai deja în mintea ta totul” :)
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE