pe un pat zugrăvit de o minte bolnavă
soarele curgea peste umerii tăi
din păr îți crescuse un curcubeu
liniști virgine îți pictau sânii cu tăceri bocitoare
te-aş fi minţit că te urăsc doar aşa ca o răzbunare
dar erai mai frumoasă decât aş fi vrut
și cuvintele tale candelă mă ardeau încă mocnit
mureai singură
chiar dacă înlăuntrul tău mai era cineva
și dumnezeu îți ștergea încet fricile din suflet
aş fi vrut să semăn cu tine
să fiu eu cel dinlăuntrul tău
dar tu erai tot mai goală
ca o lună
ca un poem stors
nu mai pot trăi fără tine
dar pot să mor lângă tine
oriunde și oricât vei dori
Adaugă un comentariu
-semn de plăcută, plăcută lectură!
multumesc
Regret, singurătate, angoasă - vibrații amare sensibilizează trăirile poetului, străbătând acest poem și inimile noastre pentru o clipă.
Cu admirație,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE