două lacrimi de dor
mi-au rămas
pe care umăr le vrei?
de fericire
butoiul mi-e-ntreg
în deșert
ca o oază te-așteaptă
Trestiana
ce să-ți mint?
minciunile mele
s-au sinucis
când ochii tăi
mi-au eclipsat
toate adevărurile
spune-mi
care cuvânt
peste sânii tăi
să ți-l ning
dimineața când arzi
trecuturile mele
cenușă
nu mai știu
Trestiana
ce-mi sunt
dacă sunt
unde am rămas
dacă tu ai plecat
nevenită
doar numele
numele tău
mi-a rămas vânt
spulberându-mă
Adaugă un comentariu
Măcar în titlu, înaintea Trestianei, să pui virgulă.
Un întreg eșafod pentru un splendid final.
da Coza
multumesc, Valeria!
Gândul mi-a fugit la frumoasa Trestiana, fata ''ruptă din soare'', din ''Răzbunarea lui Statu-Palmă'', un basm în versuri, scris de Vasile Alecsandri.
...
''doar numele
numele tău
mi-a rămas vânt
spulberându-mă''
Admiraţie!
Un poem despre dragoste și regret, cu dragoste... dar, cam puținel din punct de vedere liric.
Însă am citit cu plăcere,
Sofy
multumesc
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE