aMorate a venit pe la prânz

[paparuz adrian]

neanunțată
înainte de Crăciun
nu are telefon
și nici o conexiune la net

n-o mai văzusem
de la ultima renaștere
a tatălui
dar e la fel de tânără

poartă mini
iar peste sânii obraznici
a-mbrăcat un tricou second
“Good Bless You”
alb pe negru
contrastul o prinde
ar putea defila la Versace

mi-a zâmbit puțin tristă
știe cât de mult o urăsc
mi-a spus că
n-a venit cu autobuzul
nici cu trenul
că îi place să călătorească
cu autostopul

se așează întotdeauna
pe scaunul din dreapta
șoferilor potenți
și îi vrăjește cu frumusețea

îi trimite în Rai
apoi coboară fericită

nu pe mine mă caută
încă
dar e puțin timidă
nu vrea să intre în casă
neinvitată

și-a instalat un cort
în curtea mea și așteaptă
în fiecare dimineață
să îi duc un ceai cald

ei și mamei

în curând vor pleca împreună
iar Dumnezeu pare înghețat
în tăcerea unui ianuarie blestemat
deși
în fiecare seară Îl rog
să nu mă lase orfan

dar cine sunt eu?

[paparuz adrian]

multumesc cu respect

[Mihaela Popa]

”

Dumnezeu pare înghețat
în tăcerea unui ianuarie blestemat
deși
în fiecare seară Îl rog
să nu mă lase orfan

dar cine sunt eu?”

mă-nclin!

[Ion Lazăr da Coza]

Moartea ca autostopistă ce nu întârzie niciodată. Din păcate!... :(

da Coza

[paparuz adrian]

multumesc, dragii mei

[Sofia Sincă]

A face haz de necaz e o terapie... și românul se pricepe foarte bine. Deprimant și ludic în același timp, într-o profunzime surdă şi anostă a trăirii. O descătușare a simțurilor.

Un poem teribil de frumos!

Sofy

[Mihaela Suciu]

Când îți mor părinții ești copilul nimănui. Tristă poveste!

[Nikol MerBreM]

Of..."Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!"

[Valeria Merca]

Chiar aşa: dar cine sunt eu?
Am rezonat, desigur!:)