castelul de apă a adormit

în liniștea câmpului veșted

și toarce în somnul lui aiurit

fuioarele lunii pe creștet

mă-nvăluie-n taină umbre păgâne

mâna e gata să lase

mintea ce-ar vrea un cântec să-ngâne

din slove aiurea rămase

în noaptea de ceață lampe se sting

și piere viața în lume

în mine oricâte harfe ating

una nu vrea să mai sune!

plânge lumina, se-ndoaie... și moare

izvorul luminilor seacă

in foile-mi arse la…

mai bântui în unele seri
prin ierburi învinse
mai caut focuri de ieri
pururea stinse

acesta-i locul dintâi
pajiște mută
o floare strivită mângâi
rană tăcută

din ochii întorși înapoi
cad focuri stelare
însămânțez în noroi
migdale amare

pe locul unde-am pășit
alți pași se frământă
pe locul unde-am iubit
un greiere cântă...

stau întins și ascult melodia

ce simt că te poartă în sine

așa cum te poartă înfășurată iia

și volbura de crinoline

în valuri de sunet voi veni să mă scald

să te aflu goală în cântec

să-ți înfășor peste mijloc de sunete fald

drapel de regină pe pântec...

să zbor n-am să pot cu picioare de lut

de partea de lut mă descalț

vibrând ușor, ca din aer născut

în sfera sonoră mă-nalț

zbor în volute - albină-n lumine

dar tot…

un cântec mi-e viața, un cântec șoptit
cu multe, prea multe refrene
sub bolta de stele mă poartă rotit
pe aripi de umede gene

un cântec mi-e viața, un cântec rănit
scâncind pe la porți ferecate
un cântec mi-e viața, un cântec topit
în lacrimi de rouă, sărate...

un cântec mi-e viața, ecoul șoptit
se sparge de ziduri și porți
un cântec mi-e viața, un cântec spășit
cu teamă pășind printre sorți

arde cu noi în odaie

ceasul, întâiul

te-a adus, tremurată văpaie

vântul, pustiul...

înflorește-ntre buzele noastre

ceasul luminii

ne scaldă în unde albastre

râsul grădinii

ne-așază pe-aceleași fotolii

ceasul amiezii

încingem cu flori de magnolii

poala zăpezii

fereastra ne-o înserează

ceasul feeric

luna din cer ne veghează

jocul himeric

ne paște cu frigul de sloi

ceasul de…

departe ești!… atâta de departe
c-abia cu gândul pot să te mângâi
port chipul tău în suflet ca pe-o carte
ascunsă-n sân… și noaptea căpătâi…

departe ești!… deșertul lung al zilei
mi te-nfiripă – oază-n depărtări…
alerg mereu pe dunele clepsidrei
să regăsesc pierdutele cărări…

departe ești!… un cântec de departe
scâncește-n taină dorul meu tăcut
eu tot mai trec prin locuri fermecate
și mai sărut țărâna pe unde ai trecut…

acolo unde cerul se-apleacă ostenit

să-și odihnească-albastrul bătătorit cu stele

noi ne-am ascuns iubirea și-un vis am regăsit

departe de trecutul cu bune și cu rele…

acolo fără teamă în brațe te-am cuprins

să nu mi te mai fure pustiurile-albastre

și-am înnodat cu tine de firul unui vis

tot ce-am avut mai tainic în inimile noastre

a nins de-atuncea colbul tot blând peste pământ

acoperind cărarea cu bune și cu rele

noi ne-am ascuns…

prea târziu ai venit, ma princesse,

de mult am încetat să te mai aștept

n-am mai ținut ordine în jurul meu

și părul mi-a albit cu totul…

nu mai am nici o cămașă curată

și nici de băut nu mai am nimic

atâția ani te-am tot așteptat

cu vinuri alese din soiuri fel de fel…

cu gânduri lustruite ca strunele de argint

și cuvinte mai roșii ca sângele tânăr…

gătit în cămașa mea de mătase

strălucitor de albă și imaculată

cu toate cele rânduite la locul…

sunt chipul ce-l cauți din ziua dintâi

și ochii ce-ți tulbură odihna și somnul

sunt mâna cu care pe copii îi mângâi

și dorul ce-l simți când te rogi către Domnul...

sunt cel ce-ți învie inima moartă

și zâmbetul florii în zi de april

sunt umbra tăcută ce-ți bate la poartă

și inocența din ochi de copil...

sunt duh nevăzut ce te-nvăluie-n șoapte

și glasul ce-n tine adesea cânta...

fiorul ce-ți umblă prin trup zi și noapte

și vântul ce plânge la…

de-ai ști tu, iubito

ce-ascund în adâncul sufletului

fără de teamă și goală

te-ai arunca în apele lui…



de-ai ști tu, iubito

ce foc arde-n inima mea

măcar atunci când ți-e frig

te-ai strânge lipită de ea…



de-ai ști tu, iubito

ce gust are lacrima mea

măcar atunci când ți-e sete

ochii mi-ai…

tu nu mai vezi, nu mai vezi

cuibul ascuns prin livezi

pasărea ce cade-n bătaia de pușcă

în frunza de nuc cum brumele mușcă

tu nu mai vezi…



tu n-auzi, tu n-auzi

chemarea mea printre duzi

cum plânge copacul înfrânt

amintirea-ngropată-n pământ

rugăciuni lângă locul cel sfânt

nu mai auzi…



nu mai…