Cântec de toamnă

[Grig Salvan]

plouă încet peste gânduri
plouă a toamnă târzie
udă și singură bate
aripa mea de hârtie...

nimeni în poartă nu-mi bate
numai tăcerea mă știe
plouă încet printre pleoape
plouă a toamnă târzie...

[Grig Salvan]

Chris, știi dictonul „Non multa, sed multum” :) E uneori nevoie de cuvinte puține pentru o stare anume. Dacă ai forța nota, ai putea „îneca” starea aceea în cuvinte. Poezia de două catrene e ideală pentru anumite stări, ba uneori chiar și un singur catren, ca la Omar Khayam... :) Mulțumesc pentru lectură și semn! 

[Chris]

putin, dar aceasta a fost inspiratia

citit cu placere

[Grig Salvan]

Valeria Merca, mulțumesc pentru trecere și com. Micul cântec așa a ieșit... micuț. Ca o respirație scurtă. Cu două strofe, ca două bătăi de inimă... :) Desigur că poate fi cântat, ba chiar un rudiment de melodie îi compuneam în gând încă din clipele în care îi compuneam versurile (cred că am și salvat pe unul dintre sintetizatoarele mele câteva măsuri de pian, trebuie să le caut). Desigur că ar putea fi îmbogățit cu una, poate chiar două strofe. Voi aștepta un moment mai bun de inspirație... :) 

[Valeria Merca]

Am rezonat cu micuțul cântecel. Am reținut metafora "udă și singură bate/ aripa mea de hârtie". 

Musai pusă pe note! Și poate îi mai adaugi o strofă,  chiar două! :)

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia pentru trecere și mesaj. E un „cântec”, deci pretabil a fi cântat. :) Un cântec mic, intenționat creat cu maximă economie de mijloace. O săptămână frumoasă și rodnică! 

[Sofia Sincă]

E simpatică în simplitatea și singurătatea ei. De pus pe note.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Grig Salvan]

Ada, mulțumesc de revenire, cu o „poezie ce naște din poezie”, ca o continuare a unui cântec pe o altă voce, dar cu aceleași tonuri calde și elegiace! Am citit cu plăcere și ca de obicei am „salvat” textul în „folderul” meu cu texte de suflet...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Gabriel Cristea, pentru popas și apreciere!

[Ada Nemescu]

... tăcerile sunt lacrimi de uitare

ce cuibărite se ascund de vorbe

nimicul din văzduh încet absoarbe

hrănindu-se cu taina cea mai mare: 

ploaia! Doar ea ne spală mii de gânduri

ne stinge visele ce ard mistuitor

astâmpără oftatul sau vreun dor

ne dăruieste stele din ...adâncuri :))

în toamnă mă alătur,  citind cu plăcere, aDa

 https://youtu.be/bMH_1h2utgE?t=55

[gabriel cristea]

O reușită acuarelă de toamnă, cu tușe triste.