Mi-am lăsat sufletul în soare,

Ca să-l vezi aşa cum e,

Să nu îmi reproşezi vreodată că ţi-am ascuns

Stângăciile mele sau că uneori disonez

În goana sentimentelor când iubesc.

E limpede, nu?

Nu ştiu să cânt la vioara inimii tale,

Nu ştiu să apăs pe corzi în aşa fel încât

Să provoc o simfonie care să ne dezbrace

De lumea dezacordată.

Mai bine încerc numai să te ating,

Şi atunci muzica ar începe să curgă de pe buzele tale

Precum…

Agaţă funii de colţul unei stele şi trage-mi cerul aproape

Ca să-i arăt miezul luminii mele sparte!

Ce? E târziu? E întuneric?

Adică roşul meu va înnopta aici,

În albastrul ăsta legănat de astre fierbinţi?

Mă frige muzica lunii, 

Mă dor sferele cum doare gândul...

Înveleşte-mi, iubite, culoarea cu trupul respirării tale

Şi lasă-mă să roiesc în juru-ţi

Cu frânghii de…

I-am zis trupului meu:

"M-am săturat de tine, carne, 

Care te admiri de una singură!

Nu-nţelegi? Dă-te mai încolo că nu mi se vede

Sufletul în oglindă!"

Chiar aşa, oare cum ar arăta sentimentele

Dacă ar fi oameni?

"Ca nişte lei în alergare mută",

Răspunde cineva, care nu sunt eu.

Atunci vreau să le văd, să mă vâneze! 

Dă-le drumul, corp egoist şi nedemn

De nevăzutele mele!…

Mi-a văzut cineva poeziile?

Vă rog, e urgent, trebuie să plec

Şi nu am cu ce-mi încuia sufletul.

Nu, nu le-am pus în buzunarul cărţii,

Pentru că mi-ar fi rupt haina titlului.

Nu, nici pe holul dintre braţele mele nu le-am uitat

Pentru că mi s-ar fi împiedicat pieptul de ele

Când voia să respire…

Dacă aş fi înger sau măcar dacă aş avea o aură demnă,

Eu te-aş veghea dinăuntru, nu din univers.

Aş găsi în mine însămi puterea unei îmbrăţişări

Care să-ţi strivească în piept frământarea sau durerea.

Şi dacă aş rămâne pe veci doar un simplu înger,

Nu aş avea nici urmă de pană pe trup,

Ci mi-aş întinde sute…

Dormi? Nu, nu mi-e frică,

Am doar insomnia trupului tău.

Oare aşa de străin trebuia să fii

Ca să pot să te cunosc?

Oricum nu cred că se mai face târziu

La mine în suflet…

Da, bine, perna e confortabilă până la cearcăn,

Dar obrajii mei îţi caută braţul fără astâmpăr,

Să-mi leg şi eu îndrăzneala măcar o dată

Şi să mă întind în somn

Pe zgomotul treaz al pielii tale…

Mi-ar fi, într-adevăr, şi mai bine dacă ai stinge cu…

„Bună seara” vă spun, pleoape albastre!

Cine m-atrage de parcă-i magnet?

În braţe mă ai, trăiesc ca în astre,

Cu buzele tu mă mângâi încet.



Şi nu m-aş întoarce iar într-o lume,

Pe care-o detest - nu e ca tine;

Bine îmi este, mă simt fără nume,

Liberă sunt să fug de ruine.

Şi uite că am rădăcini în cuvânt,

În sufletul larg, iubiri împăcate;…

Căram în mine un suflet mai mare

În care n-au fost aduse şi pietre,

Ci muzica ta cu notele clare,

Şi eu te iubeam în braţe cochete...

Căram cu pleoape vise pierdute,

Iar genele strângeau speranţe

Din săruturile nenăscute

Pe trupul cu uşi fără clanţe.

Căram pe buze şi alte cuvinte

Nespuse, nescrise-n mângâieri,

Simţeam o iubire care nu minte

Când tu apăreai de nicăieri.

Căram pe umeri aripi omeneşti…

Nu e vreun chip îngemănat cu tine,

Nu văd cu cine să-mi fie mai bine,

Pe altul nu ştiu să-l respir, să-l privesc,

Pe buze te caut, loial te rostesc...

Şi nimeni nu ştie şoapte să-mi spună,

Mi-e greu să găsesc o muzică bună

În goale, fidele strângeri de mână,

Pe note te strig, doar Mozart mă-ngână...

Când eşti plecat, tot corpu-mi te-aşteaptă,

Dar perna, în gol, iar mă deşteaptă,

Tresar în multe imagini străine

Şi-n lume n-apari şi…

Nu-ţi face griji! Nu o să fiu geloasă

Când o să pleci la braţul tău cu ea.

Şi n-am să vă urez o grea angoasă,

Ci fericirea scrisă-n cartea mea.



Nu mai tânjesc să vin şi eu cu tine;

Te-am admirat atât cât te-am iubit.

Acum mi-e împăcare şi mi-e bine

De când cuvinte nu ţi-am mai cerşit.



Mai scriu şi azi, dar nu e despre tine,

Ci-n file-ntregi aş vrea să pot să uit

Că nu te am…

Şi totuşi mă doare şi încă-mi pasă;
La tine-n braţe îmi fusese bine...
Şi totuşi te-aştept cu rănile-acasă,
Şi murmur încet, pe note, suspine.

Unde să fug de aceste târcoale?
De ce amputatul suflet mai speră,
Când braţe mă dor că-s vii şi tot goale,
De ce nu le-ai spus că eşti o himeră?

Din gol în gol îmi dau drumul...

Undeva trebuie să fie loc şi pentru căderile mele,

Dar caut totuşi să miroase a cer acolo

Şi toate gusturile să semene cu muzica ta -

Parcă tu nu ştii că-mi este dor

Să mă hrănesc cu tine...

Până la urmă, sunetele sunt şi ele nişte cărţi ale unui zeu,

Cu titluri, cotoare, gânduri şi corzi,

Scrijelite de o altă fiinţă mai lividă ca mine,

Care stă seara cu un caiet…

Într-o zi am să mă duc în mine

Şi-o să mă ofer tuturor sufletelor tale -

Ce piept încâlcit ai pe dinăuntru!

Voi sta cu inima goală în pragul gândului tău -

Sper să fie întuneric acolo şi muzică surdă şi cerneală multă.

Cu stiloul îmi tot trimit iubirea dintr-o lume într-alta,

Ca şi cum nu tot pe tine te-aş rescrie.

Aşa mă remontez eu

După ce am lăsat să-mi crească lei poetici în suflet.

Cu ce să-i…

Da, mă iau întruna de tine!

Şi ce-i cu asta?

Îmi izbesc tâmplele de golul tău după bunul plac,

Numai, aşa, ca să aud cum cântă.



Ce putred e aici! Ai lăsat cumva iubirea să intre

Fără să se descalţe la uşa pieptului?

Ai grijă! Dragostea vine, dar nu din generozitate,

Ci dintr-o plictiseală agonică.



Ahaaa, de aia ţi se opreşte ţie zâmbetul ăla tâmp pe buze:

Te-ai…

Suflete, îţi spun, m-aş arunca din inimă chiar acum!

Unde pot să mai cad?

Şi cine-a zis că-n gol căderea te mai doare?

Până la urmă, viu fiind, şi tot ajungi cu minţile sfărâmate

Pe trotuar, de parc-ai fi poetul străzilor

Cu mizantropi la teatru...



Ştii ce cred eu? În sinuciderea asta cabotină,

Umbra face toată treaba:

Se izbeşte frumos de ciment

Şi ne lasă ursuză trupurile…

Oare ar fi trebuit să ne vârâm mânecile

Până la ultima picătură de inimă?

Cică putem vâsli prin tot haosul de suflet

Fără barcă.



În dragoste sigur nu ai unde să te îneci -

Se spune că braţele celuilalt te salvează

Cât ai strânge din pleoapă,

Iar pe buze aerul va respira puţin îndrăgostit.

Gata, nu ne mai răzgândim,

Facem şi această imersiune,

Ca şi cum ne-am ascunde …

Iată-mă din nou stând de vorbă cu ceaiurile artistice!

Ştiai că eu încă le mai spun versuri?

Da, ceaiurile sunt foarte receptive la poezii

Dacă ştii să-ţi reverşi sufletul în filosofii

Şi dacă, bineînţeles, sărăcia cuvintelor nu este sporită

De luxul ceştilor,

Pe care adesea le confundăm cu zorzoanele inimii.



Bine, fie, recunosc: le-am povestit până şi copacilor

Că, uneori, spiritul meu moare a…

După cum te mişti, eu ştiu că nu te am.

E-o disonanţă-n graţia majoră

Şi cad jertfă ca Verlain pe arsul ram

În părul tău găsind o auroră…

Da, dar nici îngerii n-or să ezite,

Căci corpul meu va naşte-o rugăciune,

Cu flori de sânge pur nedefinite

Să-mi cânţi amorul pentru goliciune.



 Ah, să nu speri să mai iubesc coşmarul

Când noaptea se va frânge într-o ură,

Căci…

Şi mi-am promis că nu, dar uite că iar...

E derizoriu să mai cred că dragostea vine

Şi stă liniştită în venele noastre c-o atingere din greşală pe inimă.

Las-o aşa! Nu mă-mbăt cu poezie rece în seara asta,

Căci tare mă doare ochiul rotund, care se uită la tine cu sufletul,

Din când în când.

Nu-ţi face griji, nu mă-ndrăgostesc,

Ci zăbovesc la decorul cu care zilnic

Îţi încarci universul. Pare să-ţi fie bine acolo:

Pe pereţi mereu înmuguresc…

Greutatea frunţii mă tot împinge într-o pagină străină.

Văd că inerţia încă mai are dificultăţi cu mine când scriu.

Dar stai, mi-am zis,…