Absorbit

în contemplare

ca şi cum

ar fi acoperit

adâncuri de nepătruns,

buzele i se mişcau

din ce în ce mai încet

agitându-se

în aerul proaspăt al dimineţii

cu imaginile ce defilau prin faţa lui,

cuvintele i se încurcau în minte,

rămase cu gura căscată,

ar fi murit din lipsă de aer…

la început am râs zgomotos necunoscând obiceiurile din stepă

cu buzele crăpate şi tălpile fără carne îngenuncheaseră

au scos un instrument muzical

o ciudată arcuire a unui lemn de abanos foarte mic

ce scotea sunete stranii

îţi intrau prin toate încheieturile şi te doborau

vocile unora se uneau cu pustiul trimiţând săgeţi

în toate colţurile universului

vântul a fost primul element care mi-a sfărâmat îndoiala

când…

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul, ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.

Spune-mi cum se-ascunde cerul printre valurile mării

Ca un trubandur sălbatic într-o lume neștiută,

Și de ce salba de stele peste umerii-nserării

Oglindindu-se-n adâncuri din lucire-i împrumută?



Cine și-a uitat tăcerea undeva la țărm de mare

Când privind ceru-n adâncuri s-a crezut un înger viu,

Cu-aripi frânte de lumină, printre stele căzătoare

Care-i poartă măreția prin acest frumos pustiu?



Numai tu poți da răspunsul cum se…

Un ocean de bunăvoie s-a-mpărţit în lacuri mici,

Între ele nu sunt poduri, ci doar freamăte vreo cinci,

Unul pentru dansul serii îmbrăcat ca o regină,

Cina, visul,…

te-am ascuns, fără să ştii, pe lună

am clădit în juru-ţi ziduri înalte, de brumă

să nu ştii că există şi alte constelaţii

mai luminoase, fulgerând prin spaţii

am împletit gratii albastre

pentru nori şi păsări şi astre

să nu te plictiseşti, dragul meu

de atâta lună, de atâta “eu”

ţi-am lăsat şi vreo doua-trei sirene

să-ţi cânte amintirea de mine

şi de pământul îndrăgostit de…

Fără

să se oprească,

putea vedea

în adâncurile fumurii,

îndrăznind

să privească în urmă

fără să ştie

încotro se îndreaptă

în fuga-i nebună

de vorbele

ce răsunau neliniştit

şi-l însoţeau în sinea lui.

Reluase viaţa de nomad…

de câte ori ai trecut prin fața mea fericire

 ca mărfarul prin gară și n-am avut niciodată curajul

 să mă arunc sub roțile tale 

 întotdeauna mi-au luat-o alții înainte

 mai deștepți  decât mine cu o mână întinsă

 gata să apuce tot

 mie mi-au lăsat de…

izvor

parte de iubire și blestem

nu noi am trasat

linii drepte străjuite de șuierul bătrânilor

nu înțelegi

iubirea se pierde în adâncul fântânii

unde izvorul doarme

nu-ți spun te iubesc

grâul ar încolți în puncte cardinale

iar cerul tău  albastru ar înfrunzi

în verdele crud

culoarea văzului meu

iubite

îți ascult vocea

grăind cuvinte în ploi de vară

privirea din…

inimă de sticlă

cum poţi fi aşa de fragilă

într-o clipă te poţi sparge

şi să plângi cu lacrimi

de sânge

inimă de piatră

cum poţi fi aşa de dură

fără pic de căldură

loveşti fără milă

şi să plângi cu lacrimi

de sânge

inimă cum poţi fii aşa albastră

într-o noapte…

astăzi am mers mai mult

ca în toate zilele



venele sufocate de umbre

şi de multe alte lucruri

s-au încins

între timp mă gândesc…

Cu o teamă vagă

să nu fie acuzat de ignoranţă,

picioarele i se opriseră,

rămăsese nemişcat.

Nu mai stăruia

asupra acestui gând,

îşi lăsase

amprenta asupra lui,

motivul de mirare în tot ce vedea.

Avea tot timpul în faţă…

şi chiar dacă mi-ar fi

cum

sau ce ar trebui

mai înalt

mai nimic

ori mai grav

care ochi să-l închid

            amândoi

            încet numărând

   ca de lepră bucăţi

   de mine mii

   strigăte înghiţite

   surâs zeflemea

   sau poate în numele cui

   lumina să o condamn

   pentru că te-am privit

   am urcat

   am urcat

  …

te chem precum camera  în care am locuit 

clandestin

ca să-mi înveţi sărutul



privește cum secundele se leagănă

 parcă ar fi gigantice femei cu sâni voluptoși



cum ne adunăm într-un punct

la capătul liniilor ondulatorii ca niște cătușe



nici nu știi cum arată un bărbat

pregătit să își topească creierul



cad în tine

să te ridic



în momentul acela zâmbești



îmi desfaci fricile

și-ți simt…

Dacă liniștea

zgârie norii tăcut

în zig-zag efemer

de frumos început

Dacă buzele-ți torc

a creste de zahăr

în glob de cristal

transparent candel

Dacă visul

doare frumos

intrând sacru

în fibrilații nocturne

cum?

Cum să mor…

În lipsa ta, nu sunt decât

un orb

care contemplă infinitul fără culoare

o voce neauzită, în căutarea cuvintelor

prin râuri, pe sub pietre

un chip fără memorie şi loc în spaţiu

păşesc cu grijă,

să nu mă izbesc de conturul trupului tău

de călător halucinat

să nu mă tai în spadele luminii

mi-e cald, mi-e frig,

dintii zăpezii se înfig în mine

şi trandafirii carnivori

mă-ntorc în…

Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă

iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

îmi mirosea trupul a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrățișări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin…

Abia-şi mai ţine Slava ale sale
îngemănate săbii fără teci,
iar ochiul meu închis de-atâta jale,
cade-n abisul unor ceasuri reci.

Se iau la trântă pietrele-n izvoare,
rostogolindu-se spre podul blestemat,
duc zvonul dintr-o clipă de uitare,
că am murit… şi nu-i adevărat.

În lume sunt prăpăstii zdrobitoare
care te-afundă uneori pe veci,
sau poate, dintr-o adâncă-nfrigurare,
te scot la un liman, să te petreci.