Căreia îi datorez

 împăcarea de sub pleoape

 depărtarea, de aproape

 perna moale de sub gând

 cârja, ferm, înfiptă-n vânt

 pasul sigur spre pământ

 mușchiul verde dintre ape

 crud, când urlu, mărul vechi

 nopți de zi fără perechi

 mângâierea făr' de mână

 descântec de zână bună

 sărutarea, stea în frunte

 înspre jos,…

sunt risipitorii de visuri cu ambarcaţiuni stelare

îşi potrivesc inimile după înălţimea valurilor

cuprind orizonturi străine în cutiile cu nervi de oţel

au sare pe genele arcuite de albastrul solzilor

nisipul circulă prin sângele cuvintelor

,,e femeia mării!’’ striga un muritor de rând

definind grămada liniştită de oase ajunsă la ţărm

înotasem fără bilet

marea m-a purtat în braţele ei

ca pe unica fiică întoarsă din…

Quasi modo

Ca o vietate hăituită

sufletul meu caută întunericul,

pentru imensitatea necunoașterii

și lipsa simțurilor.

Singur am țesut pânza păianjenului,

care mă va consuma

în zbatere lentă

descompus în lichide primordiale.

Sunt eu,

înconjurat de geometria întâmplătoare

a puterii de creație

și încerc să sperii neființa,

nimic mai patetic

și mai trist,

precum…

Amurgul părea o… pânză.

În lumina roşiatică, neclară

întinzându-se

de-a lungul orizontului,

aerul încărcat

cu nevăzute mişcări,

devenise înecăcios de la ceaţă.

Totul se cutremura în ape liniştite.

Raze de foc

străbăteau oblic negura

din furtuna sălbatică

a existenţei aproape nimicite

în fundalul estompat

al peisajului lunar

spintecând…

în spatele casei în pădurea de salcâmi

 așezam tot cenușiul în crengi

 ca gingășia florilor să scoată fiecare nor

 din buzunare

 odată

 acum pădurea e aceeași

 doar cenușiul este mai subțire

 …de foame

 din inima rămasă 

 după ultima grindină trimisă de tine

 nu mai vreau nici măcar corbii să se înfrupte

 îi caut un loc printre petale

 să nu-i pierd ultima bătaie

 acum ești…

joc  trist

ochi la lună ochi la soare

e distanţa dintre noi

te cuprind ca de-o uitare

unde nu mai suntem doi

pas în pas cenuşă-n floare

prin gȃnd noi tăcuţi şi goi

te aştept ca de-o…

acum

 aici

 ca și cum ar fi pentru ultima dată

 iubirea nu-mi poate …

Vino- cuprinde-mi inima

cu braţele iubirii!

Nu-mi spune... este toamnă…

 Ma bucur ca te gasesc aici...imi place cum scrii...si cred ca STIU cui sunt adresate minunatele versuri...

Continua sa lipesti silabe si vei ajunge acolo unde doresti ; Curajul de a publica si edita o carte e sfatul pe care ti-l ofer gratuit...

Sper sa imi fac  timp sa postez ceva scris de mine...

MUZEE  APATICE

de fier şi betoane înconjurat nu-ţi mai simt răsuflarea

pompând fulgere globulare în vâna destinului

ce ne dă înălţime lumina verde nu mai dă energie

rădăcinilor noastre

dintr-un secol viitor doar oblice raze ne mai mângâie…

Fruntea cu tâmple adâncite

tremura de furie

de propria neputinţă.

Faţa umedă plânge.

Lacrimile se rostogolesc pe obraji.

Întors într-o parte,

se aplecă asupra chipului aflat în umbră

cu ochii pe jumătate deschisi şi galbeni

în soarele de seară,

amintirile scufundate

îi veneau în minte.

Deodată…

tremura de nerăbdare

să…

 ARHEOLOGIE

Lisiei – spre aducere aminte că ne respiră aceeaşi lumină

mă întâlnesc pe mine oriunde m-aş duce

sub formă de cruce rememorată

de rănile frunzelor agresate de păsări

 …

Trăim aceeași depărtare, fără sa mai știm 



Câte apusuri am pierdut în negurile ei, 



Câte cuvinte-am încercat să le rostim, 



Și cât de mult acum, cu tine mă mai vrei. 







Ești dorul meu  topit în gesturi răvășite, 



Chemarea pleoapelor când somnul le îngână, 



Când toate sens nu au, și toate-s părăsite 



De…

femeile anotimpurilor mele

femeile din trupul meu

sunt…

după îndelungate neguri
prin fereastră trecută de prima tinerețe
povestea se spune
sub dogoarea ceaiului de mătrăgună
ce-ndeamnă
la întâmplări cu măști
fugite de lume
într-un zâmbet chinuit de clovn

cu ochii plecați spre alte lumini
în dăruiri de goluri
apasă universul
pe umărul ușurat de lacrimi
nedespicate în ispite

și azi
chemat spre odihnire
își ține masca strâns la piept

fără nevoia de tine

 de rostogolirea printre flori de dor

 am învățat că sălciile pot lua locul părului

 mâinilor întinse a rugă doar spre răsărit

 singur poemul îl vei ține treaz

 și eu

 să-i simt cordul pulsând în jurul ursulețului de pluș

 (mai tare decât cununa de spini în genunchi)

 ținându-ne sufletul strâns în versuri 

 ne arde la fel fiecare atingere

 în care dorul săruta fiecare literă dintr-o răsuflare pecetluită…

Gândurile deveniseră confuze.

Plin de idei vagi

cu ochii larg deschisi,

simţea împotrivirea tacită

a trecutului rupt de el.

I se părea ciudată,

atât de ireală

abrutizarea din pragul existenţei

într-un mod straniu şi dureros.

Când ochii

se cufundă în orbite,

fruntea se bolteşte mai tare

şi buzele se şterg de pe chip,

scheletul… îşi face…

Nu te-am văzut
dar te simt;
Chip blând,
suflet frumos
radiind de bunătate.
Poezia este casa
inimii tale.
Înveşmântată
în culorile aurii ale toamnei,
brodate cu raze de lumină
ne călăuzeşti paşii
cu delicateţe
în lumea metaforelor.

Suntem copiii casei tale

şi îţi dorim:

Să ne trăieşti mulţi ani Doamnă a poeziei Vasilisia Lazăr (da Coza)!

CANDOARE

Lisiei – fântână din lacrima timpului

întâmplare a reveriei Tale sunt lacrimă

ce se iubeşte pe sine

în alţii reverberează grandios şi lumina şi întunericul

sunt mai…