IATĂ LUMEA

Dumnezeu
ostenit de risipiri
întoarce încă o filă în arterele cărţii
lumina despică apele facerii
şi se respiră

pruncul deschide gura abisului
şi ţipă

Doar când n-o să mai fiu,

voi zbura către stele

şi pe-o boare, târziu,

Îngâna-voi cu  ele

cântec lin.

.

Iar când n-o să mai am

nici o zbatere-n mine,

asculta-voi un psalm

sub copaci, pe coline,

la umbra de pin.

.

Dar  când neaua va cerne

pe pământu-ngheţat

și mormântu-a aşterne,

m-oi simţi apărat

de divin.

AURA POPA

                                                                                                                                          Motto

                                                                                 Printre mesajele-ţi profunde-am colindat

                                                                             şi mi-am ales pentru…

Am încercat să rup funia ce ne-a legat sufletele

Dar toate încercările au eșuat

Pentru că te-am cunoscut într-o iarnă

Și te-am iubit în alta

Iar anotimpurile dintre ele nu m-au lăsat,

Nu m-au lăsat să pătez zăpada

Cu vinovăția mea.

Mi-au spus să-ți cer iertare și fără să vreau

Am pus lângă suflet și inima

Dăruindu-le în speranța că voi fi vindecat

De tot ce nu ți-am spus în cele două ierni, 

Cu teama că mi-a fost mereu dragă…

printre râuri de cenușă

am tocmit o umbră-n ușă

să ne fie adăpost

mai…

cerul a îngenuncheat în fântâna

de la casa bunicilor

liniştea se încolăceşte peste

chipul uitat sub icoană

îmi pipăi obrajii

de jur împrejur

nicio dorinţă

doar iedera

urcată

peste…

Am crezut!

Nici nu mai știu ce.

Poate că verde

E doar rugina obișnuită

Dintre degetele de cupru

Ale timpului

Am vrut

Ca mușchii nordului

Să-mi arate unde e sudul.

Nicăieri nu e prezisă

Că iubirea doare

Într-un singur sens.

Poate e obișnuința

Privirii mereu spre vest

Sau rictus de viață.

Iartă-mă floare

Nu știam că-ți sunt

Chiar și…

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că

dis de dimineață

cu țigara aprinsă
am pus de cafea și fasolea la înmuiat.

Doamne…
ce poftă îmi e
de o viață!

25 08 2012
ȘTEFAN OANĂ

mi-au înflorit gerurile albe din siberii

aduse de bunul meu în desagă

sub piele mi-au înflorit

în sânge mi-au înflorit

inoculate de tine

veşnic în căutarea nisipurilor

de azur

număr poticnirile printre atacuri de panică

singur le faci faţă doar dacă închizi ochii

repetând în gând : bunu’ a venit cu siberiile

în traistă

Şi eu pot face asta…

Am piele găină

Descântecul nu prea functionează

Nu trebuie să fii singur…

eu cred că tracul orpheu n-a murit

eu cred că tracul orpheu n-a murit

el s-a reîncarnat  în acești poeți

care de la homer încoace visează

parnasul și coroana de lauri,

așa zicea pindar când i-a furat lira

și umbla pe câmp să vrăjască

păsările…

Le-au rămas mici hainele cuvintelor mele

Pocnesc silabele

Pe la cusături

Cuvinte adolescente explodate

Brusc în dimensiuni

Părăsesc sfera de aer colorat în care

Au incubat…

Şi ţie ,iubito ţi-au ramas mici sentimentele

La tine e însă mult mai uşor

Ai şifonierul plin

Pe sezoane…

Iubirea de vară

Plăcerea de duminică

O parada a te iubescurilor şi teurăscurilor

Pe un podium mult prea înalt pentru…

O primăvară este gândul tău!

O primăvară este gândul tău!

 …

Conturul nopţii

în…

nici nu ştiu…

e târziu să păşesc pe cărarea ce duce într-o inimă-clopot

e devreme să aşez pe fruntea de gânduri cunună din muguri de lună

e târziu să privesc copacii încărcaţi de zumzet şi dor

e devreme să citesc în nervurile unei frunze infinitul din doi

e târziu să plămădesc zori din pământul rotunjit cu lacrimi de înger

e devreme să prind secundele alungate de braţele universului

e târziu să…

De-nviere mă bociră,

de trezirea-mi adormiră

și mă tot plimbai haihui

suflet ne-mpăcat ce fui,

până-n zarea cea măreață

când trăgea spre dimineață.

Însă n-am știut să-ncui

noaptea neagră din călcâi

și mi s-a urcat spre tâmplă

visătoare și adâncă,

că senin mă-ntunecai

de culori mă lepădai

ca de al luminii strai.

Și mă-ntind s-ajung mai jos

de clădirea mea din os

unde șade făt frumos,

ce din steaua sa…

Închipuiți-vă un stol de păsări călătoare

Lovind cu-aripile apusul sângeriu

Și-n urma lor un gol din depărtare

Face să pară cerul singur și pustiu.



Imaginați-vă cu ce-am putea rămâne

Dacă privirii noastre i-au plăcut,

Aripi lovind apusul fără nume

Ducând misterul lor spre alt necunoscut.



Ne vom dori mereu acest tablou de seară

Cu lumea-ntreagă prinsă într-un zbor,

Când păsări pleacă-a nu știu câta oară

Și tot ce e…

n-am înţeles nimic

din mersul pe sârmă al elefanţilor

e pentru că circul

e doar pentru înghiţitorii de săbii

contorsionişti

clowni

sau alţi dresori de lumină efervescentă                  

un exerciţiu banal

uneori în manej

sunt şi licorni deghizaţi

iar de pe trambulinele de subînţeles

nu sar numai îngerii

sunt atât de puţini cei cu-adevărat pregătiţi

pentru saltul mortal

Sunt copacul ce-şi trăieşte

Viaţa-n plină bucurie

Căci îmi văd roadele coapte,

Împlinind a mea menire.

Şi-mi sunt crengile aplecate

La furtuni şi negri nori

Şi mă dor când peste noapte,

Se aşază aspre ploi.

Sunt cireşul care-şi plânge

Frumuseţea ce-a trecut

Şi aşteaptă primăvara

Să o ia de la-nceput.

Să-nflorească floare aleasă

Şi s-aştern bătut de vânt,

O ninsoare de petale

Mângâind al…