Un murmur îmi este-ntregul cuget,
Iar vorba nu-mi apare din gânduri dezlânate.
Ce-o fi tăcerea? Cel mai puternic urlet,
Sau cea mai mare lașitate?
Că-n toată mintea mea eu te îmbrac
În țipătul străpuns de spaimă și de chin
Al păsării cu zbor bezmetic și buimac,
Ce pieptul și-l împlântă într-un…
Adăugat de Manuela Munteanu la August 9, 2022 la 8:49pm — 3 Comentarii
În liniște, cu gândul te srăfulger
Și-l las în tine - teribilă prezență,
Ca alba piatră a ochiului de înger,
Montată în inel de dependență.
Te-adun din vânt și mi te dărui,
Sub pudra calzilor zefiri, eu ard,
Barbar te-adulmec pân-ai să mă nărui
În mișcătoare născociri de bard.…
Adăugat de Manuela Munteanu la August 6, 2022 la 4:30pm — 8 Comentarii
Ne strigă vara la pridvor, să ne-ntâlnim.
Mestecenii, cu vântul prin frunzare,
Își mestecă pe sub mustăți chemare,
Ne știu și ei.... și noi ne știm
Din timpuri vechi, ce dau să zboare,
Iar noi le tot oprim.
Te-aș invita, printre tăceri, la mine în verandă
Și ți-aș turna un ceai din samovar,
În mintea mea ți-aș ridica altar,
Iar mâinii tale i-aș închina…
Adăugat de Manuela Munteanu la Iulie 14, 2022 la 12:30pm — 2 Comentarii
Mă încăpățânez să nu mă-năbuș în aparențe parfumate,
Mi-e spiritul ascultător, ca o busolă în mâini de marinar,
Purtată azi printre frânturi de timp, în ere zbuciumate
Și valuri în urgia unui asfințit, de care mâine mă separ.
Puterea înălțimilor nu e…
ContinuareAdăugat de Manuela Munteanu la Iulie 8, 2022 la 6:00pm — 4 Comentarii
De ce-mi tresaltă infinite doruri?
De ce aș vrea să rup din mine patimi nelumești?
De ce îmi cântă încă strunele, cu zboruri
Printre fantasme ticluite și umbre îngerești?
Voci care cheamă îmi tulbură hotarul minții,
Apoi, când tac, aștern ecou peste-al meu gând,
De teamă, rostesc o rugăciune, dar nu mi-o mai…
Adăugat de Manuela Munteanu la Iulie 4, 2022 la 4:30pm — 4 Comentarii
Dragilor,
Sânzienelor,
Drăgaicelor,
Zmeoaicelor,
Adâncă taină e în voi,
Surate cu obraji de ambră,
Ce puneți dragostei altoi
Și o-ntrupați... să aibă umbră!
Copile-n horă zburătoare,
Făpturi ce-alunecați în soartă,
Cu ie prinsă-n cingătoare
Și alinare-a gurii-n rang de artă,
Învăluiți în larga…
Adăugat de Manuela Munteanu la Iunie 24, 2022 la 11:14am — 7 Comentarii
Stacojie e ceaţa când nălucile trec,
Într-o boare de vânt, uşa pare prâsnel,
Umbrele reci printre caturi se-ntrec,
Ies prin hogeag, intră printr-un crenel.
O iederă suie grăbită pilastrul…
ContinuareAdăugat de Manuela Munteanu la Iunie 20, 2022 la 9:30pm — 9 Comentarii
În inima-mi solară vibrează paşi înalţi,
Scânteie se revarsă pe grumaz de munte,
Pe luminoasele poteci, în care te descalţi
Când le străbaţi... şi îţi scoţi cuşma de pe…
ContinuareAdăugat de Manuela Munteanu la Iunie 18, 2022 la 1:04am — 3 Comentarii
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor