Petiţie către vremurile odioase.

Fragmet 

21.12.1988 

Azi primit-am acea scrisoare de luni pusă. Ce s-a întîmplat cu tine, cu noi? Ce oare? De ce acel întruchipat orgoliu te-a catalogat făcîndu-te să suferi? Cu ce ai păcătuit - iar soarta te şi ne pedepseste? Nu mai stiu ce să cred, sînt foarte dezorientat şi dezamăgit de toată viaţa dură a anilor frumosi şi căutînd un punct de sprijin pentru a ne salva, găsesc numai puncte fixe relative care la atingere dispar, dar le voi prinde eu odată şi va fi vai! Pe aici e tare frig şi zoi - şi numai suflete reci de gheaţă...veni-va clipa sosirii mele acasă şi mă voi spăla şi încălzii - dar sufletul nu mi-l pot spăla oricîtă apa va curge. Sînt foarte supărat pe viaţa asta - mi-e silă de viaţa acelora - de pasivitatea lor, cît va mai da cu trăznete şi grindină-n noi - de ce oare - de ce! Oare nu merit nici chiar un pic de sinceritate - de la soarta-mi egoistă şi nătîngă - e oare vis e oare zi sau e numai noapte - o noapte de cosmar cu panta-i strigată şi urîtă de suflete mici şi neputincioase. Şi pentru ce? Pentru ce să-ţi faci şiesta soartă crudă cu sufletele noastre - e chin, blestemată să fi în veci - e oare vis sau e blestem - de ce? Şi pentru ce? - Ce i-am făcut - cu ce am greşit şi unde?
Lanţurile reci în carne vie - de ce m-ai părăsit noroc, şi de ce nu vine - să vină odat, că asteptarea-i grea şi timpu-i vînt şi vremea-mi nu mai vine. Mai e puţin - e chin şi jale e - dar ursită e un cuvînt anume sau e destinat celor ca noi - sub grea povară a clipelor mărunte şi dulci, acoperite fiind de cele lungi şi amare - e chin şi jale-n sufletul nostru - chipul tău destin e o himeră, care muşcă şi suge sînge - ori sînt eu prea naiv ori tu soartă prea divină. Acest blestem ce ne apasă cu şapte litere de dinţi de foc, ce sfîrtecă în viu cu acest suflet al nostru unic şi mic în faţa urgiei vieţii e oare un mit ce se naste în secolul xx sau e numai o clipire a celui ochi cu irisul de oţel, e chip sau o fi moimă - e un cuvînt sau e vorbă-n vînt. A trădării cu neloialul sau e numai cînt pentru cauza-i moartă. N-ai vrut să asculţi să mă înţelegi şi să mă crezi
- de cîte ori ţi-am spus şi scris - oare chiar a fost un vis. - La Cluj n-ai fost cînd ţi-am spus şi unde. Ce gînd netrebnic te-a ademenit în hău - să fie greu să fie bine eu fără sufletul tău nu pot fi eu, iar sufletul din tine e zeu şi pentru mine, iar pîngărirea trupului de acei falşi făcători de bine e numai răzbunere asupra interiorului din mine - sînt lovit cu mi de suliţe - şi nu mă pot văita căci gura nu mă ascultă e numai chin şi jale-n mine şi totuşi pentru tine - căci şi trăiesc prin tine - iubirea mea - cuvinte, cuvinte şi vorbe - de le-ai putea reda-n sufletul tău şi fără fapte mari căci nu se mai cuvine, de ce oare - de ce nu vine, de ce nu vine şi la noi acel minuscul bine al zborului etern spre infinit şi vezi oare de aceea poate fi răul din tine căci acel fals făcător de bine te-a pus în temă că numai luînd cum se cuvine îţi va fi bine...
căci de aceea cred că ţi-e aşa de rău şi fals în tine! Viaţa noastră a început cu afişuri, griji, probleme şi suspine - de multe ori cred că-i un coşmar şi nu un vis şi strig şi sufăr rugîndu-mă de timp să nu mă chinuie - de ar fi vis! Sînt oare slab - dar dacă aş fi tare ce aş putea mai face dacă tu nu vrei şi pace - sau cum aş putea întoarce realul în ireal - şi nu oricum şi primăvara nu mai vine - rugîndu-mă de timp să nu mă mai chinuie - mă doare - mă doare...,şi tot răul şi zbuciumul din mine, această rană a dezonoarei noastre în veşnica flacără a iubirii. Cineva poate ar zice - poate şi tu - căci prea dramatizez acest fapt împlinit. Azi noapte un vis groaznic m-a făcut din nou să sufăr - erau niste viermi cu capete de oameni şi mîini de fier care te controlau, te murdăreau, te chinuiau şi tu zîmbeai şi-i mîngîiai. M-am trezit aproape leşinat - de ce oare - cu ce am greşit faţă de tine, ce s-a întîmplat cu tine de te pîngăresc acele mîini reci şi perfide aruncîndu-te în dizgraţia lor de oameni răi - ca niste scîrbe cu ochi de iele şi dinţi de şarpe şi plini de viermi, de ce oare! ... - E mult zbucium şi jale-n mine - băiat bătrîn - povara-i grea şi timpul nu-mi mai vine! De ce oare - nu mi-e bine! Nu mai am curajul nici să gîndesc - mi-e frică şi de mine. Stau aşa şi sufăr încet dar bine - de ce atîta chin şi venin şi n-am curajul să judec la rece cum se cuvine, dar nu pot, n-am curajul . Chiar oare - de vieţii jertfite nu-i oferi n-are nici un sens - sau are un sens unic, de ce oare. - Eu sînt acel jertfit de acea crudă soartă cu cap de om şi trup de vierme? Oare de ce soarta-i soartă - şi viaţa-i viaţă - ce are cu mine oare, sînt eu sau ce-i cu mine - mă poţi tu oare înţelege...ce-i cu noi şi ce-i cu mine? Înebunit-am oare sau cine şi ce vrea cu mine - oare totu-i trup cu cap de vierme sau cap de om cu trup de vierme. Dar nu, nu şi nu poate aşa să fie. Oricît de tare mă va biciuii tot rezist, deoarece flacăra iubirii din mine nu e plăpîndă să o sti bine. Sînt oare cel jertfit sau e numai animalul din mine - de care mi-e frică căci e rău cu sufletul din mine. de văd sau am coşmaruri treaz acea pădure virgină o fi aşa opacă şi rece ce-mi acoperă privirea şi văzul dincolo de iubire - Of! Pădure - de ce m-ai învăluit şi învălui cu braţele tale de fier - sînt fără vlagă - iar zidurile Bastiliei mă apasă din afară cu zbuciumul din mine înţeles căci eu nu mă bat cu tine - timpule - mă oropsesti zidule - e oare vis sau e destin în oboseala voastră languroasă şi vicleană - nu fi perfidă - oare de ce - de ce ţi-e dat să fi mînjită de acel detestat - alungat fior al vieţii plin de suspine şi neguri şi cum mai curg nervii prin vine de mine - o fi blestem - . Mă poţi pricepe oare tu făptura mea divină - mi-e frică - şi pînă acum mi-a fost frică - căci nu vei vrea pricepe - înţelege ce e cu mine - e numai neat - să nu uiţi că sînt mort după tine - esti flacăra din mine şi gîndul cu trupul, cu sufletu-ţi zîmbesc iubirea mea de primăvară. Piticul meu şi nu de ceară nici de vis - dar crede-mă şi înţelege-mă căci te iubesc - ajută-mă pentru ca să nu mor căci tu esti totul pentru mine. Timp am e adevărat - prinzîndu-mă în scrieri de bibliotecă - citesc şi iar citesc şi mai glumesc cu animalul din mine. Mi-e fircă - mi-e frică că nu mă va putea pricepe - poate mă crezi complicat dar poate sînt prea simplu. De ce oare - e atîta chin şi jale-n mine - mi-e frig de frigul ce năpădeste-n mine - şi cît şi cît - o fi numai 9 zile - şi va fi oare bine - căci eu iubesc şi cîteodată uit de mine şi mă cred tine - urăsc - urăsc tăcerea nopţii, mi-e frică şi nu pot slăbi discordia mărului a necredinţei în zelul meu - de o fi zid - de o fi vis e flacăra din mine - de aceea aşa gîndesc - căci suspiciunea acest greu cuvînt al geloziei - nu pot să-l văd - căci îl urăsc că şi-a făcut lăcasul în mine - e frig de frigul meu din suflet şi răzbat căci mintea-mi e îngustă. E chin şi jale-n mine căci te iubesc, te-au murdărit la Cluj şi la Viseu blestemată le fie clipa cînd se gîndesc sau cînd se aprinde flacăra lor ce arde-n mine - e numai chin şi jale-n mine - iar eu ori sufăr ori nebun sînt - de poţi mă înţelege de nu să nu mă amărăsti căci eu te iubesc şi sufăr cu toate că sti ce viaţă-i pe aici şi frigul ce zace-n mine. E numai vis sau flacără meschină! Of! Of! - De nu poţi nu mă înţelege, să nu mă înţelegi greşit, mi-e frică - dar aşa sînt eu - şi mi-e greu şi atît de greu - De ce? De ce?... dar va trebui să le călcăm din nou pragul şi să ne călcăm din nou pe suflet. Citesc mult...foarte mult, orice-mi pică-n mînă şi aşa-mi umplu timpul cînd nu dorm cu capul pe bancă şi visez...Nu stiu cum va fi în vacanţa asta - mi-e şi puţin frică, nu stiu de ce - dar acum sînt tare necăjit - ce ti-au făcut acei făcători de bine...