Autoportret abstract

[Manuela Munteanu]

Mă încăpățânez să nu mă-năbuș în aparențe parfumate, 

Mi-e spiritul ascultător, ca o busolă în mâini de marinar,

Purtată azi printre frânturi de timp, în ere zbuciumate

Și valuri în urgia unui asfințit, de care mâine mă separ.

Puterea înălțimilor nu e zădărnicie în spaima aventurii,

E cuget ce biruie banalitatea, e flacără ce se-nmulțeste.

Mi-am prins-o pătimaș cu forța inimii în sângeriul gurii,

Ce-l va iubi pe asasinul a tot ce-n mine speră și trăiește. 

Sunt prinsă-ntr-un real în care fantasmele încântă firea,

Nu pot să-mi smulg veșmântul din orizonturi înghețate.

Deși refuz deznodământul omului ce-și plânge fericirea,

Refuz și născocirile de neputințe în amintiri extaziate.

Două porunci sunt voluptăți ce îmi întunecă inteligența,

Le construiesc făgaș în mine, dar le ascund podoaba,

Cu mila și cu disperarea flămândului ce-și taie apetența,

Sau cu uimirea poetului ce își sărută rima, dar a pierdut silaba.

[Vasilisia Lazăr]

În poezia clasică, versurile lungi obosesc cititorul, anulează muzicalitatea, dar și mesajul. Trebuie regândită.

[bolache alexandru]

Construcţie greuaie. Nu ajung la mesaj.

[Manuela Munteanu]

Persuasiunea în a-i schimba pe alţii este, de cele mai multe ori, inutilă. :) Oricum, eu vă multumesc pentru intenţiile bune!

[Manuela Munteanu]

Vă mulţumesc mult pentru atenţia acordată şi pentru sfaturi, d-na Ana Cîmpeanu! Dacă v-a fost pe plac mesajul, din punctul meu de vedere, nici nu mai contează altceva. Vă voi face o mărturisire. De foarte mult timp  am constatat că sunt un poet căruia imaginile mentale îi sunt date numai transpuse în rime. Nu forţez si nu caut deloc rimele, cum s-ar crede. Ele doar vin. Prin urmare, dacă aş renunţa la rime, nu aş mai fi eu, nu aş mai simţi plăcerea versului, nu aş mai trăi bucuria mesajului. Poate că e un mod egoist de a privi lucrurile, dar îmi doresc să mă bucur şi eu.