m-aș lăsa dus de apă, ori

m-aș culca singur sub brazdă

când știu că celulele mele

sunt închipuire de-o vreme

alcătuire de-o clipă

și-apoi… cu totul altceva

fără nici o importanță

când știu că anatomia mea

cu fiziologia ei complicată

cu tot, e doar un episod

într-un serial de televiziune

cu final bine precizat

îmi vine să las baltă filmările

la jumătate, fără să mai iau

nici un ban pentru jocul de scenă

căci…

orologii mă poartă pe brațe-ostenite

printre femei ce nu pot să-mi fie iubite

nemărginit mi-e dorul, noian tălăzuind

ce lanțuri să rup către voi cutezând?

cu inima-nsetată și cântecul vrăjit

spre voi călătoresc în rumen…

în crude ierburi caii tăi adastă

aștepți, doinind, a Râului Nevastă

cămașa de mătase pururi castă

desferecată-i azi pentru iubire…

felină albă, trestie subțire

Amalasunda – pânză de păiangen

cu părul despletit, fuior de alge-n

vifor de iubiri încolăcire

cu brațele ghirlande de pelin

ți-a frânt grumajii năclăiți de dor

cum ai răpune puiul de cocor

cu buzele aprinse de venin

secatu-ți-a al ochilor…

prin moarte mă voi strecura
și voi veni din nou la tine
din ochii-nchiși vor picura
stele-nghețate și rubine...

n-am să te văd, n-am să te simt
n-am să vorbesc nici rău, nici bine
n-am să te-ating, n-am să te-alint
vei ști că am venit la tine

doar după dorul greu din piept
și-nfiorarea cu suspine...
când picura-va ochiul drept
stele-nghețate și rubine...

(se dedică autorului)

el singur își înhamă jugul

neostenit apasă plugul

înalță case de nuiele

înșiră șiruri de mărgele

adună flori de mărăcini

în spuză coace rădăcini

detună stânca de granit

se bate crunt ca un hoplit

drumeț de-a pururi neajuns

pătrunde lumi de nepătruns

ucide șerpii din ponoare

strânge veninul în pahare

mereu cu soarele-n spinare…

voi zbura cândva

numai prin forța

trupului meu

ca orice zburătoare...

lucrez de mult la aripi

nespus de ușoare

și-mi învăț zi și noapte

fiecare celulă să zboare

iar într-o bună zi

voi chema presa

și lume peste lume

și voi zbura eu primul

dintre oameni...

îmi voi scrie pe aripi

cu litere mari, "butterfly"

voi fi un mare eveniment

oriunde voi apărea în zbor

și toată…

- de ce cânți, prietene, doar noaptea târziu?
- ziua sunt mai mult mort decât viu...

- de ce ți-s cântecele atât de amare?
- am cunoscut devreme prea multe hotare

- de ce ai zâmbetul atât de melancolic?
- m-a hrănit o străină cu lapte alcoolic...

- de ce ești, prietene, atât de umil?
- am plâns mult când eram copil...

mă-nchipui copac
cu brațul întins
lavă de stele
să-mi treacă prin vene

dar brațul zadarnic cheamă
florile pustiei
când flori de durere albe
cresc în ochii-mi...

ce trist cântă
ecoul gândului meu
în cerul greu
ca fundul mării...

când ecoul 
n-are ieșire în nimeni
se-ntoarce în sine
și tace plângând
cu cioburi de diamant...

rătăcim fără noimă

într-o seară albastră

c-un semn ostenit

copacii ne-arată cerul…

seara e vie…

și alungită tremură

pe scări de albastră lumină

trepte suie

trepte coboară…

unde-am ajuns?

și spre unde mergem?

seara vibrează

vie petală rănită de fluturi

scări de lumină

și scări de-ntuneric

ne-mbie fără răspuns

iubito, tu știi?

seara asta pare că ascunde…

învelește-mă ușor

și spune-le tuturor

că nu-s și nu-s!

că pur și simplu m-am dus

că m-am săturat să stau acasă

că m-am săturat să stau la masă

că am scris ce-am avut de scris

că am zis ce-am avut de zis...

acoperă-mi bine fața

și nu le spune că viața

mi-a uitat mișcarea și pasul

mi-a schimbat privirea și glasul

fă-mă, fă-mă pierdut!

spune-le că doar am trecut

pe la fiecare din ei pe acasă…

cât de frig îmi era lângă tine

când ardeam și-ți vedeam ochii goi!

mi-era rău... dar atâta de bine!

din atât de departe de mine

căutam să te-aduc înapoi...

cât de frig îți era lângă mine

de-mi cereai să te las să trăiești!

altceva să-ți fi dat, oare cine?

fiori mai adânci omenești?

cât de frig ne era împreună

sfâșiați de dorințe șuvoi!

dureros împletite mai sună

glasul meu, glasul tău, între…

mergeam pe cărăruie orbecăind prin noapte

mai tresăreau în mine și plânsete și șoapte

călcam pe lutul rece cu talpa numai spini

lătrau la mine câinii uitaților vecini...

mă-ndepărtam de casă cu fiecare pas

pe drumul fără capăt și fără de popas

mergeam sub cerul nopții departe de pereți

lătrau la mine câinii tăcuților drumeți...

când în orașul mare tot singur am intrat

nici inimă, nici poartă deschisă n-am aflat

mergeam cântând un…

sunt scris pe toate părțile

de tot ce-a ajuns să mă vadă

gol și alb cum eram...

m-am umplut de semne și culori!

pe ființa mea fragilă și pură

lumea-și încearcă veșmintele...

pe mine lucrurile lumii toate

și-au scrijelit leatul și numele

ca pe-un perete cu varul căzut

turn bătut de-anotimpuri

turn cu iedera arsă...

atunci când în zori

un frig lichid mă biruie

aș vrea să îmbrac numele

și poemul tău…

lucrez de mult la un chip

de aurie ceară...

blând și duios

ca păianjenul țes

cu fire de lună

păr de fecioară...

de ce mă-nchid în casă

cu visul meu de ceară?

mă-ntrebi de-atâtea ori

când chipuri de flori

vibrând ca libelule

se rotesc în juru-mi...

dar ele sunt lujere ce cad

la prima brumă de toamnă!

prin ochiul meu alungit

de-un dor de departe

coboară în mine adânc

chipul subțire eteric

sculptat în…

în seara asta, iubito

cum dorești, așa am să fiu!

tristețea din ochi mi-am gonit-o

vesel voi fi și hazliu!

cu gura la urechi am să râd

și-am să-i fac și pe ceilalți să râdă

nimeni să nu mai spuie că-s hâd

și Morții să-i uit fața hâdă

dacă spui tu am să fiu

o gazdă cum nu s-a văzut

să joc în public mai știu

o comedie de necrezut!

toți au să-mi laude-n veci

spiritul și umorul sportiv…

lângă trenul tău ca o veche armură

ne trecem o șoaptă din gură în gură

căldura ta - până aici risipită -

în palmele mele se-adună grăbită

în palmele mele arse palpită

visele noastre - albe monede -

(preț de uitare, de-aș putea crede)

durerea ghemuită rămasă în gară

mai arde stins ca un muc de țigară...

cu albele monede strânse-ntr-o mână

nu pot să-mi cumpăr un ”noapte bună”

pe drumul pustiu al…

amețitoare pustie!

nopțile n-au calendar

suflet-ogar, te îmbie

în noapte zarea de jar

vise sunt oare, pe șine

trenuri cu trup de femeie?

glasul se duce?... ori vine?

ori păr de fecioară scânteie?

cu botul în spuza tăcerii

năluca adulmeci aproape

te-nșeală când aripa serii

când scâncet de ape...

ogarul meu de pripas

vânătoarea nu știe că nu-i

asudare mai mult de un ceas

și-apoi nimic,…

umbre adânci, uneori pâlpâiri

în noapte gasteropode

focuri ca suliți, tainice iviri

jelanii ca extatice ode...

molcom alungă umbre din geam

mâna ce-a rupt crinoline

umbra prelungă eu însumi eram

și mâna m-alungă pe mine...

toate pâraiele roșu clipesc

melcii prin ierburi asudă

umbră cu toate-n ascuns mă-nfrățesc

umbră zdrențuită și udă...

bat fără sunet pereții zbârciți

recele-n toate e rege!

născuți de…

pe cer moțăie luna de ceară

broaștele-ngână ruga de seară

ciorile-n nuci caută-n pene

vremea de mâine...

lacul și-a uns obrazul cu smoală

sălcii jelesc cu capul în poală...

râul din vale murmură-n somn

veștile strânse...

sufletu-mi urcă spre ultima treaptă

se-oprește din zbor... nu știe ce-așteaptă

dar tremură singur... se-ntoarce din drum

și coboară-n adâncuri...

inima mea în adânc îi răspunde…

Nimfa Uitării, Nimfa Uitării

fă-mă de piatră ca cearcănul mării!

fă-mă să nu simt otrava chemării

și fă-mă să n-ascult porunca plecării!

fură-mă o noapte din jocu-ntâmplării!

alungă-mi din sânge ispita trădării!

așază-mi în minte povața-ndurării!

fă-mă mai sfânt decât Crucea-nchinării!

deschide-mi cărarea cea dreapt-a-ncercării

și trece-mă vămile însingurării!

descântă-mi de leac împotriva…