mă-nchipui copac
cu brațul întins
lavă de stele
să-mi treacă prin vene
dar brațul zadarnic cheamă
florile pustiei
când flori de durere albe
cresc în ochii-mi...
ce trist cântă
ecoul gândului meu
în cerul greu
ca fundul mării...
când ecoul
n-are ieșire în nimeni
se-ntoarce în sine
și tace plângând
cu cioburi de diamant...
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Mihaela Popa! Mă bucur că ai găsit ceva plăcut în mica mea elegie...
Vasilisia Lazăr, uneori repetițiile au rolul lor. Alteori sunt redundante într-adevăr. Ca în cazul expresiei „ecoul gândului meu”. Voi căuta o soluție....
îmi plac primele două strofe
Iarăși repetiții. Căutați să le evitați!
Mulțumesc, Valeria! Într-adevăr parcă și mie îmi părea reduntantă repetiția „ecoul gândului meu” în două strofe diferite... dar așa a ieșit deocamdată. :) Mă voi gândi la o reformulare...
Un "Ecou" prelung. Frumos! Aș renunța/ reformula repetiția "ecoul gândului meu" din strofele finale. Pentru primele două strofe, like! :)
Mulțumesc, Ada, pentru acest ecou al ecoului meu!
ningea cu licurici
...cioburi de diamant
plângând în sine, tac...
n-are ieșire în nimeni, e rău?
ecoul gândului meu
greu cerule, greu...
pe fundul mării cântă
un zeu, cu patimă tristă, mereu
cresc în ochi feriți de gene
închipuitule copac
flori albe în icnet de durere
o lavă de stele prin vene...
Am rânduit cuvintele tale, după ecoul lăsat la citire,
toată admirația, Grig,
aDa nemescu
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE