Chipul de ceară

[Grig Salvan]

lucrez de mult la un chip
de aurie ceară...
blând și duios
ca păianjenul țes
cu fire de lună
păr de fecioară...

de ce mă-nchid în casă
cu visul meu de ceară?
mă-ntrebi de-atâtea ori
când chipuri de flori
vibrând ca libelule
se rotesc în juru-mi...

dar ele sunt lujere ce cad
la prima brumă de toamnă!
prin ochiul meu alungit
de-un dor de departe
coboară în mine adânc
chipul subțire eteric
sculptat în lumină
de nor glacial...

înfrigurat încălzesc
la sânul frunții mele
palidul chip
dar oricât îl acopăr
cu sufletul nu pot
de pe ochi și buze
adormirea rece
să i-o ridic!...

stau în păduri
cu toamna la pândă
și-aștept să coboare
încremenirea-n copaci
și-n destrămare s-adun
în palme pulsul lichid
ce-l vor vărsa sub ramuri

plâns de copac am să pun
odată cu zorile, pe ochii
pe genele, pe buzele
iubitei mele de ceară...

[Grig Salvan]

Gabriel Cristea, mulțumesc mult!

[gabriel cristea]

Un poem creator de imagini eterice. Minunat!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia, pentru lectură, comentariu și apreciere! O zi frumoasă îți doresc!

[Sofia Sincă]

Lupta cu visele și cu dorințele aspirante la călătorii fantastice, în stadiul de îndrăgostit. Versurile sunt dinamice, pe motivul speranţei scursă în van. Poezia-basm supune dorinţa ce rămâne răpusă pe altarul fructului oprit.

Interesant și frumos!

Sofi