M-ai împrumutat singurătăţii pentru

o lungă perioada de timp,

ai vrut să mă rătăceşti în propriile-ţi gânduri

şi m-ai pierdut cu primul vis, cu prima

noapte fără stele, un vârcolac bolnav

m-a răpit şi de mila cuvintelor tale m-a

lăsat viu, mi-a pus în braţe întunericul

pătat de sânge de pe labele lui murdare

şi mi-a spus trăieşte, zilele sunt doar pentru cei morţi,

în iubire nepăsarea este coşciugul multora din ei

teama omului fără ochi e…

Mă mut din gândurile mele

în parcul vechilor statui,

furând secretele rebele

şi tot ce n-am spus nimănui.

Mă voi opri pe socluri reci

fixate-n lut de veşnicie,

s-aud cu sufletul când treci

ducând a viselor solie.

Voi şterge lacrima din piatră

şi trupul prăfuit de vremi,

cenuşă-n focuri fără vatră

să mă iubeşti, să mă blestemi.

Să fii tăcerea ce-mi vorbeşte

în parcul cu statui din flori,

unde trecutul lor…

Întâmplător sau nu pământul rămâne rotund

cu polii trasaţi printre visele mele deşarte,

doar nordul rămâne-n oglindă mai rece şi scund

cât să fie zărit orizontul ce visu-i desparte.

Păduri îngheţate prin ierni friguroase şi lungi

trădează prezenţa tăcerii sub mantia albă,

probabil că aici pământul ce vrei să-l ajungi

pe timpul statuie îi lasă  meridianele salbă.

Planetă cu riduri albastre lucind sub raze de lună,

cu poli…

Îmi amintesc când mi-ai furat privirea

şi ai aruncat-o pe trupul tău

ca o cămaşă de forţă, erai atât de sigură

de sinceritatea zalelor ţesute printre

genele mele, te simţeai protejată

şi-ntotdeauna ai pus între noi teama de-a ne rătăci,

de-a ne pierde în mâlul vâscos al

neputinţei, îmi furai gesturile şi le puneai în buzunarele sufletului

când erai singură învăţai să mă preţuieşti

punându-le pe fiecare acolo unde te durea asteptând…

Nu a fost vina ta când gustai iubirea

la intervale lungi de timp,

nu trebuia să numeri secundele

ştiu că mă trăiai pe mine, muşcai din mine

ca dintr-o felie de cer, m-ai iubit atunci

eu pot să-ţi spun că te iubesc acum

e greu de înţeles, între visele noastre

stă o simplă trecere de pietoni

mă întreb dacă ne putem construi

pasarele peste gânduri, cineva ar trebui să le ocolească

poate aşa ne vom găsi loc fiecare în celălalt

vorbeai de…

E prea mult întuneric la icoane,

în încăpere teama e stăpână,

şi plânsul stelelor ne dă frisoane

când razele-ntre ele se cunună.

Un semn al crucii-l fac protocolar

şi las icoanele să mă privească,

cum strâng atâtea şoapte în zadar

şi rog tăcerea lor să îmi vorbească.

E-o simbioză simplă ce va trece

între păcat, iertare şi-mpliniri,

când ridul frunţii mele va fi rece

şi umbrele vor fi doar…

Ce repede-am trecut prin viaţă fără ca să ştiu,

pe care jumătate s-o trăiesc din plin,

urmând să îmi aleg cărare-n timpul ei pustiu

unde singurătatea-i unicul destin.

Cândva-mi doream să am câte ceva din fiecare

mutând aievea fericirea-n viitor,

sperând că va-nflori-ntr-un colţ din depărtare

împrospătând cuvintele ce mor.

Tânăr, voiam să pun iubirea-n merele necoapte

păstrând mirosul crud în rădăcini,

să le culeg când…

E noaptea mea cu linii paralele

care străbat un orizont aprins,

cu pomi albaştrii-n razele de stele

şi foc într-un sălbatic necuprins.

Mă recunosc tăcerile-n oglindă

şi visele ce sunt de-acum târzii,

când neputinţa-ncepe să cuprindă

iubiri ce s-au pierdut prin galaxii.

Sunt nopţi ce nu m-au dat uitării

şi secole cu flori în primăvară,

un rug aprins pe fruntea depărtării

unde minuni în flăcări se strecoară.

E…

Te-am cunoscut când fulgi în mine au căzut

spălând păcatul vechilor iubiri,

n-au vrut să ştii dacă am plâns sau m-a durut

şi nici prezenţa lor prin amintiri.

Voiam să fii prinţesă pe-al meu tărâm uitat

de saltimbacii care m-au iubit,

şi-n fiecare anotimp fără să-ntrebe au plecat

să joace actul până la sfârşit.

Nu mi-a păsat că iernile din lacrimi se-nteţeau

doream să calc zăpada din cuvinte,

te-am…

În mine două vieţi s-au stins şi-a treia doar

mai pâlpâie-n fereastra din trecut,

când clipele se-ntorc din ce în ce mai rar

în templul meu rămas necunoscut.

Sunt prea bătrân să te invit la cină şi să vii

cu stele prinse-n părul răvăşit,

frumoasa mea-ntâlnită-n vechi fotografii

prin care gândul iar s-a prelungit.

Mă bucuram atunci de-amurguri trecătoare

visând statornicii măreţe-n viitor,

dar au murit iubiri, cum încă se mai…

Există-n munţi un lac împodobit cu nuferi

a cărui frumuseţe-n vise poate fi-ntâlnită,

ca o iubire netrăită, ce te-a făcut să suferi,

dar ea există printre noi şi poate fi găsită.

Pe luciul apei înfloriţi şi-mbrăţisaţi de soare

ca un pustiu ascuns în ochi frumoşi de zână,

boboci de nuferi dăruiesc privirilor culoare

şi-auzi aievea cum din cer un înger te îngână.

Te simţi un zeu ce sfarmă stânci în lacrimi

oprit să-şi…

Cuvintele în gânduri s-au pierdut

mi le răpesc tăcerile târzii,

nu ştiu de când ne-am cunoscut

sau cărui vis doreşti să aparţii.

Îmi cresc pe braţe muguri şi dorinţă

mă simt un prinţ al viselor de ieri,

ce viaţa-i dăruieşte rangul de fiinţă

tot aşteptând iubirii să mă ceri.

Paşii mă poartă stânjeniţi din fire

trăiesc din când în când nemulţumit,

că-n univers nu-i altă…

Suru sare sus, stai Surule cuminte

Ana are mere şi-ţi poate oferi,

abecedarul şi dorul fierbinte

din care tu singur ne vei părăsi.

Am scris despre tine-n trecut

te visam alergând prin lanuri de maci,

Sari Surule, cal al copilăriei pierdut

ce loveşti din copite şi taci!

Tu Ana frumoasă cu mere de foc

mai lasă-mi privirea-adormită pe ele,

poate Manole să aibă noroc

zidindu-ţi trecutul în visele…

Întinde mâna să m-atingi şi să mă simţi,

biserică să-mi fii şi-altar de rugăciune,

pe undeva în viaţă să ajungem cuminţi

trecând prin ani şi clipe fără nume.

Iubito, paşii să-ţi găsesc pe drum închis,

să ştiu că existăm în gânduri dimineaţă,

tu să-mi aduci în zori ce încă n-ai promis

eu să rămân lumina ce te-a spălat pe faţă.

Pe stânci golaşe vulturi vin să fie-aproape

de cer, de nori, de ploi albastre şi de…

Am rămas în colţul de suflet mie hărăzit

să-i mângâi tristeţea ce noaptea-l frământă,

de când rama ferestrei prin care-ai privit

a fost smulsă de furtunile vieţii şi ruptă.

Ca un pui stingher mă strecor spre lumină

undeva-n univers ştiu că am să-ntâlnesc,

lumea-n care-am să cresc visuri fără vină

aducându-ţi aminte cât de mult te iubesc!

Tu vei trece flămândă printre genele mele

neştiind că prin…

Vei afla prea târziu de-a clipei neputinţă

şi-ai să te-ascunzi mereu în liniştea din flori,

pe-un cer fără icoane îmi vei jura credinţă

luându-mă din umbre în revărsat de zori.

În inimi fără vetre vei arde nerăbdarea

când pleoapele-n clipire te fură câte-un pic,

păstrându-te-n fereastra unde-a bătut uitarea

dar n-am putut din suflet, la ea să mă ridic.

Târziu sau prea devreme vei şti cât te iubesc

cu-amurgurile mele şi…

Am încercat să fac o facultate

pe fruntea mea ştampila de student,

s-o recunoască alţii când se poate

între-nvăţat şi chiulul permanent.

Mi-am lăsat barbă-n zilele de vară

şi-un tatuaj pe umăr mi-am făcut,

cu trei restante viaţa nu-i uşoară

când eşti student in lume cunoscut.

O lună vreau să uit de-nvătătură

să mă distrez pe litoralul îmbâcsit,

cu ochi frumoşi ce inima îmi fură

când toate relele de mine s-au…

Să nu promiţi iubirii clipe fără rost,

un sclav al ei să nu ajungi vreodată,

bolnav de ani pierduţi  în care-ai fost

doar un veşmânt pe-o lacrimă curată.

Să nu laşi umbre prin oglinzi murdare

pe braţul tău să sprijini vis şi dor,

când oboseşti trăieşte într-o floare

şi nu privi în noapte, stele care mor.

Când uneori dezamăgirea-ţi spune

ce dureros va fi prin sute de-aşteptări,

tu lasă zările sub pleoape să…

Spune-mi că n-ai plecat din mine

şi prin tot trupul mi-ai rămas,

izvor cu dorul meu de tine

pe-al cărui mal să fac popas.

Te-am pus în gesturi şi cuvinte

şi te-am crescut în orice gând,

trăiesc aducerile-aminte

când vine noaptea murmurând.

Vreau să-mi oferi dorul de clipă

prin veşnicii să mă strecor,

să simţi cum visul se-nfiripă

când păsări albe trec în zbor.

N-aş fi putut să-mi cer iertare

privirii-n…

Am ridicat o piatră de mormânt

şi mi-am deschis sicriul către soare,

m-au sărutat fuioarele de vânt

şi mi-a crescut în lacrimi câte-o floare.

Am scuturat ţărâna dintre riduri

şi-un salt măreţ spre viaţă am făcut,

urcând din nou pe-ale iubirii ziduri

lăsând trecutu-n negură pierdut.

Nici zei, nici sfinţii ce m-au vrut la ei

n-au arătat păreri de rău la despărţire,

pentru că moartea are crezul ei,

iar…