În mine două vieţi s-au stins şi-a treia doar
mai pâlpâie-n fereastra din trecut,
când clipele se-ntorc din ce în ce mai rar
în templul meu rămas necunoscut.
Sunt prea bătrân să te invit la cină şi să vii
cu stele prinse-n părul răvăşit,
frumoasa mea-ntâlnită-n vechi fotografii
prin care gândul iar s-a prelungit.
Mă bucuram atunci de-amurguri trecătoare
visând statornicii măreţe-n viitor,
dar au murit iubiri, cum încă se mai moare
deasupra veşniciei, deasupra tuturor.
Mă-ntreb dacă eu sunt, dacă îmi semăn mie
cu teama de-a rămâne un ecou,
rotindu-se în cercuri largi prin altă galaxie
mirându-mă că pot trăi din nou!
Adaugă un comentariu
Superb! Impresionant până peste cele două vieţi ale tale, inclusiv pentru cea de a treia.
Muzical şi vrăjit, versul tău aduce o bucurie nostalgică cititorului.
Admiraţie, Sofy!
Rezonante versuri.
da Coza
Frumos!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE