Vrei să urci,
vrei să intri,
vrei să cobori…
Cineva îţi aruncă o scară
cu vise înnodate,
şi fiecare pas crescut
intră-n lumină.
Orbit de alb,
te împarţi în culorile
din curcubeul vieţii,
suflet călător pe secunde.
Te trezeşti
frământând aluatul
zilei următoare,
apoi te topeşti printre
mâinile întinse.
La răscruce de vânturi
îţi alegi poteca,
toate coboară,
doar…
Adăugat de Dan Mitrache la Septembrie 7, 2020 la 12:30pm — 2 Comentarii
Pălesc felinarele în alb,
erosul îşi începe rondul
în regatul albastru…
Angajată permanent,
roua spală florile grădinii
cu primul element.
Şoaptele explodează în zumzet,
linişte sfâşiată obsesiv
în travaliul zilei.
Greierii au adormit în fa diez,
doar furnicile mută surd
câte un munte.
Timpul pictează în 4D
tabloul existenţial
cu nonşalanţa eternităţii,
numai tuşa penelului
îi trădează tremurul clipei…
Adăugat de Dan Mitrache la August 30, 2020 la 9:30pm — 5 Comentarii
consecvent
cu zumzetul stupinei de bondari
străbate lumea
mângâie pe apucate
păduri
râpe
stânci
pârâuri
câteva flori vorbitoare
aşteptând un don quijote
fixează luminiţe din orionide
îngenunchează în castele medievale
ofrandă de gânduri către origini
călăreşte cai-putere
veşnicul copil rebel
cu adrenalina la purtător
se trezeşte subit în destinaţia finală
acolo unde pe un lac
plutesc inimi…
Adăugat de Dan Mitrache la August 16, 2020 la 9:02pm — 4 Comentarii
Mi-a mai venit o vară,
corabie de croazieră
pe marea mea albastră…
Veşnic nepregătit
pentru arşiţa din ochii tăi,
inventez cascade,
desfăşor perdele de lumină
să-ţi penetreze ultramarinul inimii.
Separat,
prinşi în scoici perlate,
respirăm lacrime neplânse
în lumea plină de lunete.
Ţi-am trimis o virgulă
la post-restant,
floarea mea
din albumul cu amintiri.
Adăugat de Dan Mitrache la August 13, 2020 la 8:01pm — 5 Comentarii
Uneori plouă,
atunci copacii se numesc între ei,
cu importanţă, numărându-se.
Atunci când plouă
peste lacrimi de toate felurile,
neuscate de vânt,
ele se contopesc în fluviul vieţii,
peregrini spre oceanul cu vise.
Plouă peste pământ,
şi pământul îşi dansează în ploaie
tina mirabilă
a viitorului rod.
Plouă cu picuri
şi plouă cu lumină,
iar firul de verde
îşi curge lacrima
în rădăcină.
Adăugat de Dan Mitrache la Iulie 31, 2020 la 10:11pm — 4 Comentarii
Cu biletul la purtător,
intru în decor…
Grădina inimilor este inundată
de albul luminii.
Uneori,
apare şi curcubeul,
atunci când o lacrimă
se sinucide într-o rază invazivă.
Regina nopţilor rebele,
cu parfum din praf de stele,
pansează rănile
din războiul secundelor
aruncate în mojarul cu virgule.
O adiere de vânt,
cu mâinile frunză de măr,
îmi mângâie obrajii,
răcorind catifeaua sărutului…
Închid…
ContinuareAdăugat de Dan Mitrache la Iulie 30, 2020 la 8:30pm — 3 Comentarii
Privindu-ţi somnul,
gândurile mele plonjează
în respiraţia-ţi cuminte…
Cândva,
ziua şi noaptea ne-au jucat
în hora mirilor,
tu mi-ai şoptit te iubescul,
iar eu…
Adăugat de Dan Mitrache la Iulie 26, 2020 la 9:30pm — 6 Comentarii
invariabil
pe cerul nopţii
prea-plinul descarcă
sclipiri violete
toate secundele topite
în combustie spontană
toate mirările
şi toate întrebările
lipicioasele dureri
bucurii şi păreri
de azi
sau de mai ieri
doar câteva şoapte
se agaţă timid de noapte
spontane poeme
pe suflete boeme
Adăugat de Dan Mitrache la Iulie 22, 2020 la 10:44pm — 6 Comentarii
privesc ploaia prin prisma
presupuselor puncte prioritare
picurate prin pandemii perverse
potăi pun presiune pe părţi potente
parii personaje plantate
printre pomii planetei
pe partea petrecută printre prelate
prăvălite peste pălării
prinse parţial pe părţi practice
plesnesc portante perle
pe pleoape plânse
printre picuri
ploaia poate produce prăpăd
ploaia pansează puseuri
ploaia prezintă panseuri
pentru pana…
Adăugat de Dan Mitrache la Iulie 21, 2020 la 9:13pm — 6 Comentarii
Matinal,
prin fereastra cât un perete,
înfruntă nordul
cu verdele-i lipit în naştere acolo,
pe câmpul cu lumină.
Crescuse cu răsăritul în sânge,
vremelnic prizonier ingenuu
în infraroşul fără perdea…
Spre stânga,
uşa din colţul casei,
precum o diafragmă,
perindă secvenţe umane
à la Lumière.
Măsoară cu ochii personajele,
fixează repere geometrice,
adună în vârful acului învelişul.
Plămădeşte frumosul,
frumos…
Adăugat de Dan Mitrache la Februarie 25, 2020 la 8:31pm — 2 Comentarii
Se-ngroaşă umbra sură lângă pădurea lungă
Pe cuşmele clădite din tină şi sudoare,
Cruci răzleţite-n iarbă se ţintuiesc pe zare,
Din depărtatul iris, lumina să le-ajungă.
Îmbobocesc cristale-n zăplazuri putrezite
Acum, când voalul iernii se-aşterne peste sat,
Ici-colo, în fuioare, în cer s-a-nşurubat
Un fum ce mai trădează vechi vetre folosite.
Pe un cerdac, în picuri, un ţurţure îşi plânge
Tăria dimineţii dintr-un castel de…
Adăugat de Dan Mitrache la Decembrie 29, 2019 la 4:00pm — 6 Comentarii
M-a cuprins poezia ochilor tăi,
fulminantă apariţie,
contratimp în armonii
ce tocmai rezonau
în spaţii dedicate…
În călimara sufletului
îmi picur o lacrimă.
O voi ascunde
în piatra filozofală,
din cerneala incoloră
a vorbelor nerostite.
Voi fura o clipă din mine,
cea mai fierbinte,
compensaţie pentru adâncul
de sub untdelemnul cotidian,
prima din avatarul
ce tocmai se întâmplă!
Adăugat de Dan Mitrache la Decembrie 22, 2019 la 4:30pm — 4 Comentarii
Lunecă alb între lumi albastre,
purtător de văzduh
pâlpâind o scânteie.
Retina-i stângă lăcrimează
fâlfâit de vremuri blonde,
dans nupţial
pe catargul soarelui-răsare.
Vârfuri de aripi
îi poartă tristeţea
din meandrele vieţii,
ciocu-i acvilin
loveşte în plin
parâma dintre nopţi,
vânând o rază,
gheare-trasoare
se-nfig în mare.
Ţipăt sidefat,
edenică reminiscenţă,
confirmă implicita-i…
Adăugat de Dan Mitrache la Septembrie 18, 2019 la 8:56pm — 7 Comentarii
ultimul sărut
copacu-mi despicat de fulger
mângâierea aceea pe obraz
tăciune viu sfârâind sacadat
tic-tac
tic-tac
ultima dată ne priveam în ochi
două fluvii în sens contrar
cu început concret
şi un sfârşit incert
cineva a stins lumina
de atunci
degetele noastre
sapă în stele
căutând în geneza unei raze
acel zâmbet
Adăugat de Dan Mitrache la August 6, 2019 la 11:12pm — 8 Comentarii
Iarnă, drum de seară,
un câine alb, mare, lăţos
şi evident, frumos,
decis a mă-nsoţi
şi ocroti…
Destine rebele,
drumuri paralele,
el un os adulmecând,
iar eu, gânduri adunând.
Unul cercetând pământul,
altul, mângâind văzduhul,
pe alee, polei, gheaţă,
de-un covrig speranţă,
sus, pe cer, plumb, vineţiu,
iar în parc, pustiu…
Zâmbind, m-am aplecat spre câine,
l-am răsplătit că m-a-nsoţit
şi-o zi de mâine
în…
Adăugat de Dan Mitrache la Februarie 11, 2019 la 10:33am — 4 Comentarii
Cerul ninge înc-o iarnă în cătunul din aval,
Vântul şuieră în turlă tânguire de caval,
Spre mai calde orizonturi au plecat de tot lăstunii,
Şi grădini amar oftează, prinse-n dorul de petunii.
Din zăpadă, ghioceii clopoţesc tăcut pe calea
Râsetelor cristaline, ce umpleau odată valea,
Solidar stejar, pe coamă, orizontul îl pictează,
Devale, o coţofană în salcâm se lamentează.
Glodul a-mpietrit pe uliţi frământate de monadă,
Un…
Adăugat de Dan Mitrache la Februarie 4, 2019 la 8:00pm — 14 Comentarii
Număr secunde,
atunci când îmi amintesc de ele,
uneori.
În şir indian,
mi se topesc în palmă.
Alteori,
secundele îşi amintesc de mine,
agresându-mi vise.
Intru în ring cu amintiri
din mugurul meu de viaţă.
Sunt declarat învingător la puncte,
punctele de suspensie…
în aer!
Cineva îmi îndeasă în buzunar
un bonus la negru.
Zâmbind amuzat,
refuz categoric,
jucându-mi clipa
pe un sân de femeie.
Adăugat de Dan Mitrache la Ianuarie 18, 2019 la 7:24pm — 14 Comentarii
ne-a explodat o secundă
suficient ca unul să adune tăceri
celălalt să împartă cuvinte
mângâieri
yin şi yang
ipotetic tot unitar
niciodată împreună
zâmbet impersonal
ironia timpului lăsat în urmă
cuvinte nerostite
intens trăite
primeam zâmbetul tău de rămas-bun
câte flori aş fi putut iubi
în câte orizonturi asfinţi
atunci am cules clipele cu tine
una cât una
într-un buchet
cadoul meu de suflet
pe…
Adăugat de Dan Mitrache la Ianuarie 13, 2019 la 1:01pm — 8 Comentarii
Treceam întâmplător
pe lângă o bancă de răvaşe,
am cumpărat la preţul bursei,
de toţi banii,
scrisori virgine
cu litere aldine,
direct pe suflet.
Citeam,
iar tu
treceai întâmplător…
Atunci
m-am îmbătat
de tine.
Adăugat de Dan Mitrache la Ianuarie 11, 2019 la 9:59pm — 10 Comentarii
Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea…
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii…
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.
Adăugat de Dan Mitrache la Ianuarie 5, 2019 la 9:07pm — 14 Comentarii
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor