Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea…
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii…
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.
Adaugă un comentariu
Aşa e, cam mult!... Mulţumesc tare mult, Mihaela Popa!
mult albastru, per total frumos!
Oh, mulţumesc din inimă, Lisia!
Cântecul unui suspin. Albastru...
Recunosc, iubesc albastrul! Evident, de aici şi tuşele din tabloul hibernal. Mulţumesc tare mult pentru că aţi remarcat finalul, Ion Lazăr da Coza!
Mulţumiri din inimă, Valeria! Iar abastrul meu face o reverenţă!...
Îţi mulţumesc, Gina !
Frumoasă relatare, generos comentariu! Eu m-am născut iarna, iubeam anotimpul în copilărie... Mulţumesc mult, Sofi!
Da, cam albastră... A fost cu intenţie, dar poate am exagerat! Mulţumesc, Mihaela!
Repetiția ar fi trebuit să aducă eleganță...
Final măreț.
da Coza
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE