”te uită cum ninge decembre”
îmi cânta susurat mama
către un viitor predestinat
mai mult ca perfect
în prima zi din viață
și am văzut în cerul ochilor ei
fulgii de nea ce-mi încingeau obrajii
ghioceii zânei iarnă
dalbe suspine de iubire
dăruite primăverii-surori
am văzut delicate petale de cireș
ce așterneau în volte fine
pământul
atunci inima mea s-a transformat în fluture
sufletul a devenit un albatros
cu retorice chemări în zboruri de lumină
pe întinderea marină
a lacrimilor planetei albastre
Adaugă un comentariu
Când vine vorba despre mama, versurile prind contur și curg limpede și liniștit.
Cu marea plăcere a lecturii.
Sensibilizare. Sentimentul de compătimire și de resemnare în aceeași măsură. Și totuși... ce frumoasă este viața.
Mesaj meditativ asupra vieții, asupra existenței de-a lungul vieții.
Am citit cu multă plăcere,
Sofi
Uluitoare acestă primă amintire din lumea pământeană. Felicitări, cu adâncă mulţumire!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE