Străinule

cel care îmi îmbrățișezi nopțile ca pe o păpușă de cârpă

neștiind că singurătatea pândește zorii cu agerimea unui animal de pradă

colții ei (în)semnează autograful la care poetul adaugă o virgulă

cât să-mi pară așteptarea refugiu în vers

nu socoti drumul dus-întors o călătorie unde tainele își ascund respirația

ce să-i spui pictorului despre timp încât să încapi în pauza dintre creații

chiar de-ai scrie pe întinderea unui val poemul…

nu știam de unde vine atâta lumină
adunam părți din ceea ce sunt
întregul îmi dădea de furcă
un fel de perete se ridica
eu uneam cărămizile una câte una
nu știu dacă însingurându-mă îmi construiam calea
dar căutam în piatră tăceri
să mi le aștern  în pieptul
unde zbaterile sunt mereu la ele acasă

și păsările cântă mai departe...

Stânci de gând, împovărându-mi firea,…

s-au dus toate încălțările mele cu tot cu talpa improvizată

made în china și prenadez nu știu de câte ori

lipirea-i doar de fațadă ca să mai treacă durerea 

asfaltul și-a terminat partea netedă 

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

doare mușcătura și-aud osul cum se macină acolo în pielea lui

am ajuns  la genunchi

nu știu când și cum 

merg așa 

Dumnezeu mă…

hoinăresc prin aţipitul bolnav al umbrei mele

clipa muribundă tăinuită de furtuna renunţării…

inima mea începe a învăța să trăiască într-un trup de femeie 

mă afund și mă trezesc vândută amiezii 

în numele unui foc veșnic 

nici o ieșire din ritual 

nici o ieșire...

se spune că sunt frumoasă așa 

neîntâmplată 

privită doar în ochi când mă desprind de țărm 

nici măcar gura nu îmi aparține 

merg înstrăinată întorcând spatele morții 

deși mă ademenește cu giuvaieruri și conduri de mireasă

niciodată duminica nu mă…

am promis că voi invoca verdele

să fie al dragostei al instinctului al ploilor homerice

să-și plimbe spicele ca un trofeu imperial

precum albinele îmblânzite

pe obrazul nimfelor

facă-se voia vântului

în ochii mei un tigru venerează statuetele aprinse

dinspre soare se auzeau carele

mergeai odată cu ele prin zorii în clocot te dobora amurgul

spălat pe față

am ghicit drumul acela patetic cu…

răscolim rătăciri

demult adâncite în carnea iubirii

abrazivi printre valuri de puţine rămase

gânduri curate…

mi-am aflat sufletul departe de mine, rotocoalele

de fum le-am întins pe cer să i se aştearnă covorul

de nori. Mirosul l-am închis în mine. Gândeam

să (mă) afum

înlăuntru,

să nu se strice când apare. Acum

mi-am scos lavanda

şi tămâia   

să o aprind

pe la colţurile casei. Poate  

nu vor veni moliile

să mă macine înainte de bătăile pieptului.     

Am visat că sufletul tău mi se odihnea în palmă

fragil întrupat în liniștea ploii

n-am știut să duc mesajul în mare

să-ți dau drumul și plutind printre veri coapte

să aștept apusul prin ochiul pictorului

pentru care lumea e meditația dinaintea primei tușe 

ce urmează e…

Mi-s lumânările zilelor trăite

de flăcări distilând

plânsul întunericului gol

cum sunetul unui sicriu bătut

cu diamante de patimi

de crucea pentru care

m-au rânduit cupă

izvoare de slavă

râzâdu-mi

din tălpile Lui Dumnezeu.

De n-ar fi albstrul refractar

al închipuirii,

ochii sferelor m-ar ninge

cu sunete de netimp devenite

forme de îngeri…

Din gura răsăriturilor

care mă mușcă de priviri

curg fluvii învolburate

de fiori stelari.

Nufăr plutind pe salivă de haos

îmi pare urna timpului -

plină cu fumul

plânsului dumnezeiesc

incinerat în ațâțarea nașterii

de cenuși avare.

Păianjeni scârbiți de soare

jupoaie

asfințituri otrăvite cu impresii

prefigurând o climă

cu dinți de contrarii.

Ascunsul păzitor…

accidental așa cum se întâmplă toate întâlnirile 

când defilezi cu sufletul impar(țial)

eliberat de emoții prăfuite

în tușe clasice îl decorezi fără să înțelegi unde e forma aceea care te îmbracă

precum o haină de duminică

fără întrebări lumea pare o cometă cu traiectorie precisă

altfel aluneci într-un hău de unde

iese o femeie care nu seamănă cu tine

ai vrea să-i desenezi buzele într-un final neașteptat

culmea, se încăpățânează…

Griuri adorm în buzunarul emoției 

plouă insistent plouă mărunt

și viața din crengi se scurge în asfalt

ca și cum n-ar fi existat muguri săltând în lumină

în energia pământului zbaterea unei libelule egalează moartea 

fără să știe de ce, omul scrie pe spatele cerului

și se roagă să ajungă mesajul în sticla mării

acolo unde timpul e coama unui val

rătăcind în ochiuri de dragoste

în cascadă verbul a iubi își conjugă…

Ce faci tu când îngeri plâng în jobenul unei stele 

Şi cascadele inundă fiecare por din piele? 

Tratamentul cu infuzii, derulează până-n luncă, 

O…

se ţin amintirile după mine

secundele timpului

fulgerul lacrimilor a amuţit

traversez cu ghioceii bruma confuză

unde găsesc oaza poemelor

amestecată cu rădăcinile florilor?

port raniţa iubirii în spate

am aripi de zăpezi

nimic nu le topeşte

şi cântecul fluturilor incandescenţi

în dimineţi fără umbre

îmbătrânesc desenând şoapte

într-un album cu visuri

scriu poezie abstractă pe muchii de vânt

împart…

atunci

ai stropit cu zer de păpădie

la rădăcină

veșmântul  corodat

al  amăgirii

pritocită iubirea

avea aromă de marinar

navigând de un veac 

pe comete înlănțuite

răsăreai hienă

într-un cer de copite

între abur și scrum

malefică

brațele tale

Dunga reîncarnată

sufletul

înghesuit în teaca uitării

săruta tălpile

unor stele căzătoare

șevalet

o leoaică…

de unde vine tremurul acela nostalgic și de ce un alai de furnici trec pe cer

de la dreapta la stânga

carul meu e în sufletul lor se poate să-l fure pentru un gram de nebunie

șapte zile am strâns boabe de încredere să-l rescriu

aveam paznici la fiecare movilă închideam ochii doar să-mi arhivez veghea

de care am agățat curajul pe tonuri

erai vizitiu de onoare la primul rond ai lăsat caii flămânzi

noaptea murmura ceva de Beethoven așa s-au…