desculț

s-au dus toate încălțările mele cu tot cu talpa improvizată

made în china și prenadez nu știu de câte ori

lipirea-i doar de fațadă ca să mai treacă durerea

asfaltul și-a terminat partea netedă

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

doare mușcătura și-aud osul cum se macină acolo în pielea lui

am ajuns la genunchi

nu știu când și cum

merg așa

Dumnezeu mă vede și spune că mă închin dar eu am alte și alte gânduri

câteodată trecătorilor li se face milă și mă urcă în buzunarul lor stâng

și acolo mă micșorez ori mă dilat

în funcție de spațiu și ce goluri trebuie să umplu

e ca și cum m-am consumat de tot și drumul nu mă mai mușcă

curg prin timp și picăturile stropesc înaltul

dar cine vede cum s-adună toate și mă recompun

eu nu

cel puțin nu acum când vederea mi-i plină de pământ

mai am de mers cu sufletul dezbrăcat de trup

cineva o să-mi întindă mâna să mă poarte

macadamul va fi alb cândva

Vizualizări: 77

Adaugă un comentariu

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Iulie 2, 2014 la 1:54pm: vă mulțumesc tuturor pentru lectură și apreciere. important și îmbucurător este faptul că ați vibrat, dragilor...

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Iulie 2, 2014 la 1:53pm: Sofy, ai simțit poemul?

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 2, 2014 la 8:55am: Meditație serioasă ca de obicei, dar este doar o proză poetizată. Apreciez mesajul, modul dificil de a străbate prin existență, puterea creativă de a-ți reda trăirile. Dar dezapreciez stufărișul. De exemplu, de la Dumunezeu mă vede... și aproape până la sfârșit nu există frază, vers fără cel puțin un și. Ba sunt și câte doi, încât devine agasant. Desigur această conjuncție ca și altele pot fi considerate figuri de stil, însă nu e cazul aici.

Un poem profund dar care trebuie șlefuit!

Sofy

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iulie 2, 2014 la 6:28am: Eu am văzut durerea ta când tot încercăm să improvizăm( doar de fațadă) . Suntem cu gândul la Dumnezeu

dar... ne năpădesc grijile. Răzbate în final speranța că, deși bătătorite, sfărâmate, pietrele vor fi albe.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 2, 2014 la 12:52am: Și totuși, în fiecare dimineață o luăm de la capăt până când... macadamul va fi alb.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 2, 2014 la 12:49am: asfaltul și-a terminat partea netedă

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

Cioburi, denivelări, găuri, nu contează. Important e să mergi. Doar înainte! Mi-a plăcut în mod deosebit „măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după”. Aprecieri!