s-au dus toate încălțările mele cu tot cu talpa improvizată

made în china și prenadez nu știu de câte ori

lipirea-i doar de fațadă ca să mai treacă durerea 

asfaltul și-a terminat partea netedă 

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

doare mușcătura și-aud osul cum se macină acolo în pielea lui

am ajuns  la genunchi

nu știu când și cum 

merg așa 

Dumnezeu mă vede și spune că mă închin dar eu am alte și alte gânduri

câteodată trecătorilor li se face milă și mă urcă în buzunarul lor stâng

și acolo mă micșorez ori mă dilat 

în funcție de spațiu și ce goluri trebuie să umplu

e ca și cum m-am consumat de tot și drumul nu mă mai mușcă

curg prin timp și picăturile stropesc înaltul

dar cine vede cum s-adună toate și mă recompun

eu nu 

cel puțin nu acum când vederea mi-i plină de pământ

mai am de mers cu sufletul dezbrăcat de trup

cineva o să-mi întindă mâna să mă poarte

macadamul va fi alb cândva

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Iulie 2, 2014 la 1:54pm

vă mulțumesc tuturor pentru lectură și apreciere. important și îmbucurător este faptul că ați vibrat, dragilor...

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Iulie 2, 2014 la 1:53pm

Sofy, ai simțit poemul? 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 2, 2014 la 8:55am

Meditație serioasă ca de obicei, dar este doar o proză poetizată. Apreciez mesajul, modul dificil de a străbate prin existență, puterea creativă de a-ți reda trăirile. Dar dezapreciez stufărișul. De exemplu, de la Dumunezeu mă vede... și aproape până la sfârșit nu există frază, vers fără cel puțin un și. Ba sunt și câte doi, încât devine agasant. Desigur această conjuncție ca și altele pot fi considerate figuri de stil, însă nu e cazul aici.

Un poem profund dar care trebuie șlefuit!

Sofy

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iulie 2, 2014 la 6:28am

Eu am văzut durerea ta când tot încercăm să improvizăm( doar de fațadă) . Suntem cu gândul la Dumnezeu

dar... ne năpădesc grijile. Răzbate în final speranța că, deși bătătorite, sfărâmate, pietrele vor fi albe.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 2, 2014 la 12:52am

Și totuși, în fiecare dimineață o luăm de la capăt până când... macadamul va fi alb.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 2, 2014 la 12:49am

asfaltul și-a terminat partea netedă 

s-a trecut la macadam și merg tiptil printre cioburi

măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după

Cioburi, denivelări, găuri, nu contează. Important e să mergi. Doar înainte! Mi-a plăcut în mod deosebit „măcar să mai parcurg o distanță să văd ce este după”. Aprecieri!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de alt anotimp a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de alt anotimp a lui C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin tei a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog încremenire a utilizatorului nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog să fi primit vestea la timp a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog să fi primit vestea la timp a lui Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor