Îmi adun tăcerea zilei următoare

din adânc de taine, fără început,

o îmbăt cu visuri puse în ulcioare

păstrate cu grijă pe un pat de lut.

Pun pe fruntea zilei mirul neuitării

cu parfum de doruri rupte din tăceri

când pe cerul vieții se adună norii

mai puțini ca mâine, dar mai mulți ca ieri.

Mă feresc de vorba nerostită încă

care vrea să scape din firav pripon,

să îmi lase-n cuget rana sa adâncă

pe cântări…

Adoarme visul pe un colț de stâncă,

regretele din umbră contenesc,

doar gândurile stranii mai aruncă

cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezește vântul deodată,

alerg spre geam, în cuget speriat,

privesc năuc spre bolta înstelată,

văd Carul Mic aproape…

Se duse viața ca un vis de noapte

rătăcitor pe geana gândului târziu,

privind-napoi parcă deschid o carte

lăsată pe un raft străin, fără să știu.

Cuprinzătoarea-entropie-a vieții,

eternă, distructivă, fără de sfârșit,…

Venea dinspre zări miros de tămâie

în straie de cântec plecat din altar,

trecea peste râu, la mal să se suie

pe scripca purtată de-un vechi lăutar.

Arcușul…

Privesc în tăcere cum plouă afară,

aș vrea să te-aduc din trecut înapoi,

departe se-aude cântând o fanfară,

un plâns de alămuri venit după noi.



Coboară bemolii domol în trompete,

pe triluri prelungi de vrăjit triolet,

seduși în cădere de tubele-ascete,

dar prinși între ancii de brav clarinet.



Aud un diez, laminat în fligoarne,

adună din urmă bemolii-n careu,

dar bașii întorși parcă vor să răstoarne

uitări prelungite din…

Ascult, meditez și încerc să-nțeleg

tăcerea din gândul ce stă să pornească,

dar încă rămas priponit în talveg

pe-o albie sură din bolta cerească.

Mai caut răspunsuri în anii pierduți

prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,

în care mai plâng copii nenăscuți

din mame uitate sub gloanțele trase.

Și voci neștiute aud din trecut,

ajung la ureche în zeci de jargoane,     

în inimă crește un zvon nevăzut

din…

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe…

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,

de unde îl aduce vântul oare? –

poate a fost cândva într-un talaz

ce s-a lovit de umbra-ți visătoare.

A stat apoi un timp pe fața ta,

când ai ieșit din apa înspumată,

dar a plecat să-ajungă la o stea

ce strălucea pe bolta…

Curgea în tăcere pe dune apusul,

iar soarele-n zare părea tot mai greu,

cu raze de aur broda necuprinsul,

venind mai aproape de sufletul meu.

Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,

și pașii deasupra cădeau tot mai moi,

soseau întrebări neștiute pe gânduri,

iar timpul venea peste timp…

Pe curba directoare a miturilor scoase

din zvonuri aruncate în noul anotimp

îl plânge încă Omul pe cel care furase      

secretele păstrate de zeii din Olimp.

Legenda regăsită ajunsă peste vreme

prin cărțile ascunse de asprele priviri,

în iernile haine încearcă să ne cheme

să cernem adevărul…

O, cum se duce gândul pe căile astrale

și în infimul clipei, ajuns la infinit,

destramă karma sorții din mitice pocale

la porți întredeschise pe timp nedefinit.

Nu poate nici lumina vreodată să ajungă

acolo unde gândul deja a fost ajuns

și nici trăirea clipei nu poate să se stingă

căci tot ce…

Trec clipe reci..., prin acele de ceas –

nespusele-ntrebări încep să doară,

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

pe gânduri se aștern ca o povară.

Răspunsuri n-am găsit până acum,

dar dacă timpul curge doar-nainte

cum de se-ntorc regretele din drum

ca să-mi aduc mereu de…

Aproape adormit eu te-am visat,

iar gândul mi-a rămas îngemănat

cu gândul tău, pierdut pe undeva,

într-un apus întârziat de catifea.

Pe muchie de somn, pentru o clipă –

vedeam în vis mirat cum se ridică

tot trupul meu într-un văzduh neclar

stropit cu picături de chihlimbar,

iar tu pluteai deasupra mea pătată

de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,

dar te pierdeai prin nevăzute ape

dintr-un tablou…

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare

sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,

îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare

care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă

se zbat fără speranță, pe albul secundar,

când orele barbare, pe-o margine credulă,

încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,

prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,

nici n-ar fi fost…

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit c-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri…

Revăd citadela pe vârful de stâncă,

lumini sidefate în noapte aruncă

și vorbe aud, din nespuse cuvinte,

prin cărti neştiute citite-nainte –

îmi toarnă otravă pe raze de lună,

pereţii curbaţi în mijloc se-adună,

iar noaptea deasupra se lasă opacă

pe gândul rănit care-ncepe să zacă.

Te rog, nu pleca acum prea departe,

întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,

cuvinte de miere să curgă-n odaie,

să cadă-n cadenţă, ca stropii de ploaie,…

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde

un vast război, cu scop nedeclarat.

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

În timp…

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită

ce-și căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,

deși părea mai tristă, privită din profil,

când cobora grăbită în gara fără șine

având pe…

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,

că nu sunt eu acela care plânge

cu lacrimile ploilor de toamnă

căzând în suflete cu stropi de sânge.

Nici cel dojenitor certând copacii

că în răzoarele de lângă stradă

au ofilit la umbra lor chiar macii

plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate

să vindece iubirile pierdute

întoarse cu regretele lăsate

pe brâul rupt al marilor redute.

Și nici…