Am întâlnit mirosul crud de iarbă

în vechi livezi ce nu mai înfloresc,

de când ninsori au poposit în barbă

şi-n joc de fulgi târzii mă regăsesc.

Pe fruntea mea troienile-şi măsoară

distanţa dintre pleoape şi trecut,

când existau miresme-n primăvară

şi le-mpărţeam la doi cu un sărut.

Suntem uniţi in gândurile noastre

ca două râuri cu un singur mal,

pe care poposesc ninsori albastre

când clipele…

De ieri îţi sunt părtaş la-mbătrânire

şi-ţi port în suflet gânduri vechi,

ce mi le-ai dăruit cu-o tresărire

ascunsă printre şoapte neperechi.

Te vreau aici şi-n orice-mprejurare

prezenţa ta e lucrul cel mai sfânt,

când armonia clipelor dispare

şi plouă-ntre cuvinte pe pământ.

Îmi redescopăr dragostea cu tine

şi-mi este dor prin orice răsărit,

de fulgerul ce mâine nu mai vine

cu ploile ce-n braţe l-au primit.

De…

Adorm mângâindu-ţi coapsele visului

cu nevinovăţia mâinilor obosite

mă ghemuiesc lângă dorul de tine

ochii lăcrimează nerăbdarea tăcerii,

iar clipele schimbă veşnicia-ntre ele

trecerea ta repetată prin gânduri m-a izolat

de lume, de fericirea ei,

de înţelesul cuvintelor nerostite

mi-am zidit adăposturi şi te-am ascuns de uitare

uneori văd cum stele coboară la fereastra

făcută între vis şi realitate

ne caută, ne strigă, ne apropie…

Nu s-a schimbat nimic în cimitir

groparii sunt la fel de primitori,

chiar dacă lumea plânge în delir

ei ştiu să fure farmecul din flori.

Clopotniţa-i pe locul ei stăpână

unde se-nchină vechiul clopotar,

ce şi-a legat durerile-ntr-o mână

şi-n alta veşnicia tristului hotar.

Aproape zilnic trec spre nefiinţă

şi merg pentru un rost la cimitir,

bolnavi de amăgiri şi de credinţă

de-atâtea-ngenucheri sub…

Dă-mi drumul ce mă vrea la tine

chiar de ar fi o viaţă să-l străbat,

să netezesc din umbre pe coline

când soarele ajunge-n scăpătat.

Fă răsărit din ochii tăi şi spune

în care strop de rouă să-l păstrez,

să-l pot găsi cândva într-o genune

pe tâmpla unei zări să-l desenez.

Aruncă vântul în prăpăstii vechi

şi leagă stâncile-ntr-un curcubeu,

când paşii noştri urcă neperechi

la templu-ascuns în ochii unui…

Cred că sunt cel mai frumos

dacă stau cu susu-n jos,

sau mă-ncolacesc pe-o floare

cu-al meu trup fără picioare.

Limba mea-ntre fălci ascunsă

cu venin este pătrunsă,

însă ochii-mi fără pleoape

ştiu când pleci sau eşti aproape.

Mulţi se-opresc şi zic cu milă

despre mersul de reptilă,

că e greu să treci prin iarbă

ca tăcerile prin barbă.

Nimeni nu vrea să-ntâlnească

şarpele prin flori de iască,

să-i…

Păstrează visul între perne

şi dă-mi un curcubeu târziu,

peste tăceri să-l pot aşterne

când pasul încă nu ţi-l ştiu.

Dă drumul stelelor prin zare

să pară cerul mai aprins,

să ne-mparţim la fiecare

durerea celor ce s-au stins.

Sărută-mi ridul de pe frunte

şi-ascunde luna în păduri,

în noaptea tâmplelor cărunte

cu îngeri fără de armuri.

Atinge-mi pleoapele în taină

păstrând al viselor…

Îmi învelesc cuvintele pe buze ca umbrele

pe cochilia unui melc mereu lunecând spre tăcere

răbdarea ca o fântână secată a uscat rădăcinile

silabele nu se mai leagă de mult între ele

visele, speranţele noastre rupte-au rămas în hăul ei

carnea trupului meu e pătată de tine, miroase a tine

doare şi sângerează mireasma ta

mi-ai salvat viaţa întâlnindu-mă la răscrucile ei

dar mi-ai luat-o înapoi când am început să te iubesc

e ca şi cum ai întreba un râu ce gust…

Doi pelerini de pe planete arse

ne căutăm răspunsul pe pământ,

împovăraţi de răutăţi şi farse

cu multe ne-nţelesuri în cuvânt.

Bem vin păstrat în crame vechi

setoşi ca o câmpie-n plină vară,

când fulgere se-arată neperechi

şi nu găsim răspunsul până-n seară.

Am chefuit cu îngerii o noapte

cântând aceleaşi ode din trecut,

pe portativul fructelor necoapte

lângă reveru-amurgului ţesut.

Când zorii vin plecăm…

Suntem doar noi şi vântul între ramuri

parfum de flori pe fruntea unei clipe,

se scutură aievea tăcerile din geamuri

iar şoaptele în rouă încep să se-nfiripe.

Piciorul gol prin iarbă-i ca o sărbătoare

din caledare sfinte păstrate în altar,

iar umerii-n lumină dau cerului culoare

făcându-l să tresară pe-al zărilor hotar.

Suntem doar noi, in trecerea prin viaţă

o altă galaxie ne va primi-n curând,…

Amurgul se lăsa uşor pe streaşina genelor

privirea se împletea cu flăcări roşii oglindite în zare

prin mine trecea umbra unei păsări în zbor

devenisem statuie cu lacrimi pe soclul unei clipe târzii

învăţam să fiu singur cu gândurile şi grijile mele

învăţam să te găsesc în ochiul stâng

nu pot vorbi de fericire în egală măsură

eu ştiam cuvântul tu ştiai să-mi dăruieşti înţelesul lui

uneori zâmbeam alteori mă strigai cu buzele strânse

îmi pieptănai…

Sunt trubandurul viselor pierdute

între iluzii vechi şi regăsiri,

sperând ca cineva să-i împrumute

din farmecul trecutelor iubiri.

Pe fruntea mea se sprijină-nserarea

când umbrele miros a flori de tei

şi-n părul meu şi-a rătăcit cărarea

aceeaşi clipă care tu n-o vrei.

Un trup ascuns între statui de ceară

cu ochi neliniştiţi ca un sărut,

e tot ce-a mai rămas de-odinioară

când lebăda şi visul s-au…

În zorii zilei soarele se destrăma dintr-o perdea de nori

razele căzute pe stropii ploilor trecute

întorceau feţele pesimiste ale sufletului

ca un brutar pâinea pe vetre încinse

pădurile ciupeau pe alocuri din zare scuturând norii

pe umbre palide

trăiam o senzaţie de bine coşmarul nopţii fugise

freamătul străzii răsucise clepsidra

timpul picura pe tâmplele mele, eram atât de viu

încât puteam să gândesc

ploua de la vest la est, fulgera peste tot

am…

Trăiesc cu gândul că-ntr-o seară

vom fi îmbrăţişaţi de sfinţi,

va fi minune pentru-ntâia oară

în tresărirea ochilor cuminţi.

Vom presăra nisipul printre valuri

când ne sărută glezna la picior,

şi-n nebunia noastră fără maluri

vom vindeca tăcerea-n viitor.

Neregăsit cu duhul printre sfinţi

aştept să fiu iertat de stângăcie,

c-am spart oglinda vechilor părinţi

îndrăgostiţi de altă veşnicie.

E luna mai dar…

Au trecut anii peste noi ca nişte pribegi prin deşert

paşii lor lăsând urme pe dâmbul tâmplelor

în colţul buzelor şi undeva la îmbinarea tăcerilor

te priveam din lumea eului meu,

oraşul se poleia cu aurul ruginiu al unui asfinţit de mai

vântul picura de pe rama ochelarilor tăi

câteva umbre împletite-n şuviţe firave dădeau farmec

zâmbetului neiertător de frumos

de pe turla mănăstirii soarele luneca pe topoganul

apărat de crucea dreptăţii

te…

Eu sunt nebunul iubirii păstrate în noi

un medic tratează o boală stingheră,

el nu ştie c-am fost depărtare-ntre ploi

şi reţeta de suflet e de-acum efemeră.

Am pădurea spital cu ferestre spre soare

pe pervazul privirii se coboară încet,

şoapta ta spusă ieri care astăzi mă doare

înflorită-n amurgul unui candid regret.

Te iubesc, recunosc suferinţa-n iubire

calc pământul şi mi-e sufletul frânt,

viaţa mea de spital…

Vreau doar să spun că mai există

străini ce locuiesc în ţara fără dor,

înspăimântati când clipa lor e tristă

şi nu ştiu anotimpu-n care mor.

Te întâlnesc mergând lângă vitrine

privind în golul lor ca-ntr-un abis,

şi multe jucării au devenit străine

dacă destinul pleoapele şi-a-nchis.

Doar ochii tăi de-a pururi  preţuiţi

şi-au scuturat pe gene din zăpezi,

prizonieri bolnavi cu vise-nlănţuiţi

întreabă…

Acum sunt treaz, pământul doarme încă

se-aude-un stol de păsări printre nori,

un curcubeu din cer privirile-şi aruncă

pe frunzele pătate de umbre şi culori.

E-o simfonie-a ploii cu fulgere-n lumină

ecoul unui tunet s-a prăvălit în munţi,

iar stropii ce lovesc miresme fără vină

răsfrâng ca în oglindă zulufii tăi cărunţi.

Mă-mpiedic de cuvinte ca soarele în seră

captiv între panouri înşurubate-n vis,

şi-n simpla mea…

Poate că ai dreptate, poate chiar aşa este

branhiile ce mi-au crescut cât am trăit în ochii tăi

nu mă mai ajută

s-au sufocat de tristeţe, de neajunsuri

mi s-au lipit de corp ca o rochie de mireasă

albă şi udă

nu pot respira decât prin orificiul lăsat

de ultimul tău zâmbet, e prea puţin

mor în fiecare zi câte puţin,

tu înfloreşti în umbra lacrimilor mele

sunt prea multe păduri între noi doi

cerul a sărăcit de stele

sufletele noastre bolnave…

Se sprijină cerul pe genele-ţi fine

o parte din mine se frânge-n oglinzi,

luceferi albaştri prin zări nesenine

te roagă-n priviri aievea să-i prinzi.

S-adoarmă cu tine în muguri de vise

când soarele-apune pe umărul stâng,

să intru-n oglinzi cu uşile-nchise

şi-n ramele lor trecutul să-l strâng.

Corăbii de frunze plutesc înspre larg

pe buzele calde se-aud cum suspină,

minunile lumii când valuri se sparg

de umbre stelare…