Au trecut anii peste noi ca nişte pribegi prin deşert
paşii lor lăsând urme pe dâmbul tâmplelor
în colţul buzelor şi undeva la îmbinarea tăcerilor
te priveam din lumea eului meu,
oraşul se poleia cu aurul ruginiu al unui asfinţit de mai
vântul picura de pe rama ochelarilor tăi
câteva umbre împletite-n şuviţe firave dădeau farmec
zâmbetului neiertător de frumos
de pe turla mănăstirii soarele luneca pe topoganul
apărat de crucea dreptăţii
te priveam ca un bolnav pe medicul căruia i-a încredinţat speranţa
veneai dintr-o rătăcire şi nu mai aveam cuvinte
le spusesem pe toate, păstrasem în schimb ultima îmbrăţişare lăsată
mă gândeam cum s-o înapoiez
era cel mai preţios loc în care am trăit amândoi
palmele strânse blocau circulaţia sângelui, amorţisem în mine
m-am gândit să te strig, m-am gândit să te fur o clipă realităţii
eram două anotimpuri pierdute, lipsite de bucurii
liliacul privirilor tale se ofilise în spatele lentilelor
imagini deformate, ne-am iubit, ne-am căutat
niciodată regăsindu-ne
acum pe trepte de seară ai venit cu umbre de păsări
n-am avut curajul, am păstrat îmbrăţişarea de-atunci
mi-am luat tăcerea de mână şi m-am ascuns dincolo de pleoape
te-am lăsat să treci călcându-mi umbra
drumul tău nu mai are capăt la mine,
eu sunt noaptea în care visele se contopesc uneori
tu ai rămas ceea ce eu
preţuiesc!

Vizualizări: 80

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de x pe Mai 12, 2014 la 6:58pm

Multumesc Sofy pentru popas si lectura!

Cu mare drag!

Comentariu publicat de x pe Mai 12, 2014 la 6:57pm

Multumesc Angi pentru aprecierea facuta!

Cu mare drag!

Comentariu publicat de x pe Mai 12, 2014 la 6:56pm

Multumesc domnule da COZA pentru remaeca, popas si lectura!

Cu pretuire!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 12, 2014 la 11:03am

Discurs metaforizat, rătăcirea clipei în doi. Însă prea explicit. Verbele au toate modurile, inclusiv al perfectului simplu, textul este stufos. De fapt îl putem situa ca text de graniță, între proză și poezie.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 11, 2014 la 11:23pm

dintro > dintr-o

Un torent de metafore.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 9 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Casa cu Lei a lui Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ETERNITATE a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ETERNITATE a lui Corneliu Neagu
ieri
Vasilisia Lazăr commented on Ada Nemescu's status
ieri
Ada Nemescu a postat o stare
"Felicitări, Lisia! Bine ai revenit!"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Redivivus a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
Vineri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
Vineri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor