voi scrie pe stradă

aceleaşi cuvinte de ieri

de-o veşnicie

cu aceleaşi mâini

mereu despre tine

şi mâine

prin acelaşi fum de tămâie

voi mai pierde un veac

căţărat

pe statuia sufletului tău

în aşteptarea

altui miracol

şi mâine voi scrie

pe cer

evanghelii

după dragostea ta

dar azi

sărută-mă femeie

fă-te…

iarna de bumbac nu ne mai grațiază

dincolo de zăbrele gardienii joacă table

un zar se rostogolește pe stradă

norocul nostru călcat în picioare

dacă din brad vor lipsi cântece

e semn c-am pierdut

că nu te mai pot ajunge din urmă

nici măcar umbra nu ți se mai conturează

în lumina lumânărilor parcă strivită de absențe

doar un glob mai păstrează ape

și un pic de lucire din ochii ce descifrează acum

ultimul…

frica de-a gusta fericirea

atentă-s în nord şi sud



dansez prin noaptea unei dimineți

miros ploaia şi dorul de frezii



desenez infinite cercuri pe pietre aşezate

până la tine

ne citim prin semne 



şoptită sunt dar nu mă aud



în iubire suntem tăcerea 

ochilor ce ating clipirea



pe vârful clipei aripi născute



respirăm cerul



mă rostgolesc prin destin cu braţele…

tu

o barcă împletită din coajă verde de

nisip

ce duce-n spate o mare rănită la un albatros

din mine

eu

lupul din tine

de-atâta frunză-albastră învelea o petală de vânt…

în pauza  destinului

ia un cuţit lung

cât o moarte

şi înfige-l iubito

în inima mea legată la ochi

să o faci cu ură

cu disperare

să loveşti şi să râzi

negreşit să râzi

să loveşti din nou

şi mai ales să nu te întrebi

să nu îţi pese

de ce din inima mea

vor zbura porumbei albi

fluturi roşii

să nu îţi pese

iubito

dacă  mintea şi casa

îţi vor fi…

Am fost mereu îndrăgostit de clipă

chiar dacă m-a trădat de multe ori,

şi-n zborul meu cu-o singură aripă

îi căutam mireasma printre nori.

Singurătatea-n doi e-apusul rătăcit

într-un destin de curcubeu ascuns,

şi-n visul ei doar umbra m-a găsit

certându-mă că-n suflet i-am pătruns.

M-am întrebat de mii de ori în viaţă,

de ce-o trăiesc când e atât de sumbră,

ce chip îmbracă clipa-n dimineaţă

dacă-ntâlnim în doi aceeaşi…

Astăzi mi-a bătut la poarta inimii

Sărutul tău.

I-am deschis cu o lacrimă.

Tristețea s-a speriat și s-a ascuns, timidă,

În spatele unui zâmbet.

Distanța dintre noi s-a topit,

Prefăcându-se în gânduri.

Cuvinte fără conținut mă copleșesc,

Dar... le alung,

Nu am nevoie de ele,

Îmi sunt de ajuns tăcerile noastre –

Muzică a sufletelor.

Se cârduiesc în zi cocorii a plecare,

cu eleganţă-n zbor a bun rămas;

câţi dintre ei nu vor  găsi popas

decât pe valul zbuciumat de mare?!

Când au venit în primăvară timpurie,

entuziaşti, copiii: „au sosit cocorii!”

se desluşeşte-albastru-n faptul aurorii

pe care vor pleca în…

Nouă luni i-a trebuit pentru drum

lui Gavriil

s-ajungă-n Betleem,

dar steaua a ajuns și mai târziu.

Acum

aștepta la rând, în spatele lui,

să se închine Pruncului,

cu taina curată ca visul

din ochii soarelui când era copil.

Trimisul,

ca-n Nazaret, avea aceeași floare,

dar stând în fața luminii,

umbra de cruce a crinului

căuta culcuș peste iesle.

Boul și…

Femeie cu chipul de soare,

cu sânul zdrobit de plăceri,

sărutului meu eşti datoare

cu-acelaşi dorite tăceri.

Primeşte-mă-n suflet la tine

desculţ, dezbrăcat şi tăcut,

în braţe o noapte mă ţine

să uit de fiorul pierdut.

Topeşte-mi zăpezile toate

şi pune amurgu'-ntre noi,

pe treapta aceluiaşi poate

din vechea grădină cu ploi.

Femeie, sub clarul de lună

eşti tot ce pământu-a clădit,

şi am…

alături de chopin

pe drumuri spiralate

la braţ

cu disperarea lui cioran

dormim prin gări putrezite de amintiri

în vagoane fantomă

mergem

tu eşti tot mai înaltă

uneori noaptea îţi tragi luna

sub cap

eu sunt tot mai nimic

deseori greierii

mă alungă din iarbă

mergem

ne vizităm trecutul

sufletul acasă la el

braţ la braţ

lacrimă lângă…

De-ar fi omul ca ogorul

Ar fi viaţa ca fuiorul!

Tare-ar fi frumos în lume

Dacă n-ar fi urâciune!

Dar omu-i înverşunat…

Nu-i mulţumit niciodat’!

La câte rele adună,

Nu-l speli într-o săptămână!

De-ar fi omul ca natura

N-ar fi supărat…

Îndrăgesc noaptea

tăcută-învăluire

când păsări de lumină

prind astrele sub aripi

încerc să deschid

 nemărginirea adâncului

să aud

cântarea ce-am fost

înainte ca un alt orizont

să se stingă

atâtea lumi ard în…

Cuvinte înghețate mi se topesc pe buze,

Cum iarna, promoroaca se scurge-n gingaș strop,

Sub razele plăpânde, grăbite și confuze -

Un soare fără vlagă, străin, hipermetrop.

Ascult tăcerea ierbii și mă gândesc la tine...

Un roi de stele zboară din ochii-mi obosiți.

Mi-s gândurile, toate, oceane cristaline,

Sub aștri ce se-apleacă spre ele, risipiți.

M-a năpădit tristețea, dar n-o las să m-absoarbă,

I-am alungat și…

Copacii sunt făcuți

după chipul

și-asemănarea omului.

Numai ei știu

să se joace

de-a îndrăgostiții:

O, câte frunze

au pentru săruturi!

Numai ei știu

să se joace de-a moartea

păcălind-o în fiecare an

cu inelul promis,

dar atât de bine ascuns

sub unda rotundă de lemn.

Printre copaci

am văzut Omul

îmbrățișându-și

prima asemănare.

''Ca…

vântul bate încovoiat de durere

hrănește cuvinte arse frunzelor

lipite de încrederea palidă

a unui dragon încoronat cu zale.

treptat urcă în liga spinilor;

cu aripi de foc a cucerit dispreţul...

satiri nebuni de dulceaţa amarului,

în urma lui, păşesc pe flăcări

cu copitele de-oţel pârlit,

sculptează munţii din vârtej de tropote.

orizontul orbit de pupila lui,

obsidian încrustat de lumină;

şlefuit de-ntuneric şi…

Elbe, dacă te tai de jur-împrejur cu dinții

câte cercuri de apă voi număra înainte să mor? 

Îți mai amintești primul vuiet de viață,

prima…

moarte lină şi dor drag

du-mi tu mândra la izvorul cerului

o aştept prin văile

cumva târzii

dalbele fâneţe

lasă două vieţi împreună să treacă şi păsările să ne zboare în aceleaşi

stoluri fără noimă şi adevăr

vântul care le pătrunde şi revine cuminte în ochii mei

doar atât

moarte lină dorule drag

nu-mi purta  brumă de grijă

ci curgi peste mine

cer de pietre

peste apă

linişteşte-mă cu…