Se cârduiesc în zi cocorii a plecare,
cu eleganţă-n zbor a bun rămas;
câţi dintre ei nu vor găsi popas
decât pe valul zbuciumat de mare?!
Când au venit în primăvară timpurie,
entuziaşti, copiii: „au sosit cocorii!”
se desluşeşte-albastru-n faptul aurorii
pe care vor pleca în toamna netârzie.
În zborul de cocor sunt ciclurile lumii,
mereu aceeaşi ireversibilitate,
iar emergenţa în transcendentalitate,
restituire e în ciclurile humii.
(Din volumul în manuscris „Invariabila transfigurare")
3 septembrie 2014
Adaugă un comentariu
De ce să vă cumințiți? Ați postat, noi am comentat! Ar fi nefiresc și chiar îngrijorător ca autorul și cititorul să fie congruenți pe un text!
Știați că, pentru mine, de ex., conotativ, toporul = Black hole (vine un psihopat și-mi dă cu el în cap...). Bănuiesc faptul că nu pentru toți simbolizează asta. De aceea spun ca să dăm conotații general acceptate simbolurilor.
Fără îndoială, ochiul boului (plantă) se scrie cu cratimă (ochiul-boului).
Vă înțelegem și licența restitutio [in] integrum.
Domnule da Coza, aveţi neştirbit şi sentimentul meu de preţuire, şi sentimentul de apreciere în rosturile/noima prozodiei!
Puţintică explicaţiune, de regulă, nu strică:adevărat este că forma de Genitiv-Dativ al cuvântului „humă" este „humei". Din necesităţi prozodice, bănuiesc că ştiţi că se poate folosi licenţa poetică, care de iure şi de facto este o „abatere uşoară de la regulile gramaticale de pronunţare şi de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificaţie." (Dicţionarul de neologisme de Florin Marcu şi Constant Manega, Ediţia a III-a, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978). Eram sigur că ştiaţi asta. Una la mână. A doua: Zborul de cocor nu este zborul de cocor, ci o metonimie cu nuanţă metaforică. Am înlocuit un sens denotativ prin altul conotativ, altfel,
poezia nu ar fi transfigurare, nu ar mai fi carmen. Zborul de cocor, aici, nu înseamnă ciclicitatea anotimpurilor, ci înseamnă trecerea timpului, care trecere este ireversibilă (nu mai implic dicţionarul). Şi a treia la mână: dacă aş înlocui „ciclurile" cu „rosturile", ar zice lumea că-s dus cu pluta, deoarece ar fi totul confuz şi alandala. Când spun „ciclurile lumii", înţelegerea contextuală este mai facilă decât „ciclurile humii", care capătă alte conotaţii semasiologice.
Cu aceeaşi stimă,
Vasile Popovici
P.S.:„Ana și Ion da Coza au spus tot ce trebuia în analiza lor."
Dacă este, este!
Cu filologul (pertinent şi cu prestanţă filologică) Ana Cîmpeanu, nu doresc să mă cert.
Doar că poezia mea este filozofică, ci nu de iubire, natură, socială etc.; nu puteam înlocui „ireversibilitate, transcendentalitate şi restitutio integrum" cu flori sălbatice de câmp ori cu ochiul boului (floare), cu amor ori Cupidon, cu „nadir latent" ori zenit, cu..., mă rog!
Iertaţi-mi îndrăzneala, chiar neruşinarea de a posta; vă promit „cuminţenie!"
Cu înaltă consideraţiune, Sofia Sincă!
Zborul cocorilor impresionează prin întreaga acțiune ca o ceremonie. Sigur ei anunță început și sfârșit de anotimpuri. De aceea sunt importante aceste păsări.
Ana și Ion da Coza au spus tot ce trebuia în analiza lor.
Sofy
În zborul de cocor sunt ciclurile lumii,
mereu aceeaşi ireversibilitate,
iar emergenţa în transcendentalitate,
e restitutio integrum în ciclurile humii.
humii > humei căci: húmă s. f., g.-d. art. húmei; pl. húme
Dimpotrivă: ciclurile duc la reversibilitate, și nicidecum la ireversibil! Apoi ai de două ori ciclurile în aceeași strofă. Pe ultimul l-aș înlocui cu rosturile!
De ținut cont și de sugestiile Anei!
Stimă.
da Coza
În zborul de cocor sunt ciclurile lumii,
mereu aceeaşi ireversibilitate,
iar emergenţa în transcendentalitate,
e restitutio integrum în ciclurile humii.
Ce bine descrie poetul ciclicitatea acestei lumi!
Toată stima, domnule Vasile Popovici
Sunt niste probleme de ritm aici. Atentie la versul al treilea din prima strofă. Acel îşi dezechilibrează versul. Mai bine ar fi fost : câţi dintre ei nu vor gasi popas. Şi in felul acesta se respecta si ritmul de 10 silabe. Strofa a doua e destul de slabă, liric vorbind. E cam informativă, din cauza trecerii in stil direct din versul al doilea. In ultima strofă, ultimele versuri au ceva artificial, neologismele răpesc din lirism, ireversibilitate, transcendentalitate, restitutio in integrum. Ce caută ele acolo? Mi-am permis să vă fac aceste observaţii pentru că înţeleg că poezia e in manuscris, aşadar poate fi lucrată încă.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE