Dans fragil

[Denisa Curea-Popa]

Uneori gust vinul ca pe un sărut uitat
buzele devin frunze arse
în amintirea ta
dorul o pasăre cu cioc de sticlă
îmi ciugulește coastele
până când respir doar fum

te desprinzi din mine ca o statuie topită
lăsând în urmă lacrimi
în care cad imagini cu susul în jos
dar noi
am fi putut dansa
pe muchia unei cești sparte
și fiecare pas era o întrebare

inima mea
o caracatiță roșie
ocrotește un vis 
și tot ce nu pot spune
se adună într-o mare de oglinzi
unde fața ta e mereu alta
dar privirea rămâne aceeași
ca o eclipsă în așteptare

[Grig Salvan]

Trei secvențe lirice care par a fi trei mici poeme într-unul singur, ce se pot lectura și independent. Îmi place senzația vinului ca sărut pe buzele arse de dor, de suferința amintirilor. Deosebit de frumoasă imaginea din a doua scevență, dansul în doi pe muchia spartă a unei cești de cafea. În cea de-a treia, metafora inimii caracatiță ocrotind posesivă un vis e insolită și surprinzătoare. Iar fața schimbătoare în care privirea rămâne aceeași e o altă imagine reușită, privirea fiind centrul însuși al ființei noastre și al universului nostru existențial.

[Mihaela Popa]

foarte frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos poem, Denisa! Asta înseamnă perseverență și dorință de evoluție. Bravo!

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, Nicoleta, pentru gândurile frumoase și pentru timpul acordat poeziei mele. Mă bucur pentru că ai simțit mesajul.
O zi frumoasă și bucurii infinite!

[Denisa Curea-Popa]

Uneori mă pierd și chiar îmi număr și cântăresc gândurile, cu tot zbuciumul din suflet. De multe ori nu știu dacă e bine să scriu sau nu. De aceea aleg să postez pe site, las versurile să vorbească pentru mine și să primesc o urmă de răspuns. Mulțumesc pentru cum ați citit, domnule Cicu!
Prețuire!

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, Ada, pentru această interpretare atentă și sensibilă. Poate că, da, e o eclipsă de iubire, dar una care lasă în urmă lumină.
Te îmbrățișez!

[Denisa Curea-Popa]

Vă mulțumesc, domnule Valentin, pentru acest comentariu delicat și inspirat. Poezia dumneavoastră e ca o oglindă liniștită în care versurile mele s-au regăsit cu emoție.
Prețuire!

[Denisa Curea-Popa]

Vă mulțumesc, domnule Katin, pentru aceste cuvinte calde. Ați reușit să surprindeți cu o uimitoare claritate esența trăirii pe care am încercat să o transpun în vers, acea iubire ce arde și vindecă în același timp, dureroasă, dar inevitabilă, ca o jertfă asumată.
Considerație!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versurile reflectă despărțirea aproape artistică”statuie topită”, lăsând în urmă o lume răsturnată, unde sensurile nu mai sunt clare. este o dezintegrare a unui ideal, a unei iubiri sacre. Am citit cu plăcere.

[Tudor Cicu]

Citind, ici-colo câte un poem bun, îmi spun că doar poetul, priceput în a tălmăci semnele, cum spunea cineva, omul va trebui odată să-și pună pe taler viața și să-și numere gândurile și acele nimicuri ce nu mai puteau fi descâlcite. Iar expresia acelor ochi care sfredelesc în noi, ca într-un munte, nicicum nu se putea uita. Curgerea unui astfel de poem îmi amintește de acel leagăn vechi (de-i spuneai scrânciob) atârnat de creanga cea mai înaltă a nucului unde îi scriam poezii unei fete (cândva) și număram, nuștiu de ce, cuiburile de ciori din copaci. Fiindcă „tot ce nu pot spune/se adună într-o mare de oglinzi/unde fața ta e mereu alta/dar privirea rămâne aceeași/ca o eclipsă în așteptare”. Frumos!