lui John Brânzaru*

Tataie John, eşti un buric!

Eşti pamfletarul ombilic

Ce urli tare-n bătătură

Al tău pamflet, o murătură!

Edulcorând un vers pitic,

Tataia John, puţin peltic,

Mai vrea, din când în când defel,

Să tragă, Doamne, un rondel.

*   *   *

„Neputincios?” se-ntreabă el.

Îşi freacă-ncet morcovu' chel,

(Tataia John e…

Peste vii, o nuntă de păsări

îşi adapă alaiul.

S-a gălbejit la faţă dealul.

Lasă doamnă cositul şi ascultă

cum se sparge coaja de pe nuci.

Mai ascunde, neamului, pumnalul;

până fierbe mustul,

măcar până atunci...

Până pică bruma

 şi se coace…

ruleta se învârte

se oprește

și spui cu ciudă

fără un cui n-am luat păpușa

a naibii păpușă

s-a ascuns după un cui

pierzi

ce n-ai avut niciodată

dar uneori  pierzi

fără să râvnești câștigul

uneori pierzi un portofel

și-ți pare rău

capăt de lume

și totuși zici ducă-se

doar când pierzi un prieten

zici

al naibii cui...

și vine unul

mai cu picioarele pe pământ

și-ți…

                                                in memoriam M

zi de toamnǎ

o tânǎrǎ priveşte cu ardoare

spre soare

sub cerul deschis

se naşte-un copil

bucurie şi vis

creşte

cu rǎsfǎţ dojeneli şi iubiri

mama îl poartă

spre ţǎri de cuvinte strǎine

eu-tu-cu-mine-cu-tine

cărţi filme poeme

vârtej galopant

prin visatul neant

îmi…

Se apropia pe furiş

Noaptea, dinspre coline,

Cu nasturii la bluză deschişi

Şi ţâţele de întuneric pline.

Hai, nicolae, să ne iubim 
Până ce apare lumina,
Că atunci cu greu mai găsim
Ungher să ne-acopere vina…

Şi ne-am tot iubit cu păcat
Cuprinşi de-o febră haină
Până când Dumnezeu s-a-ndurat
Şi a zis: Să se facă lumină!

Cred c-aș greși Iubirii să o numesc Cel-Veșnic.

Nu sita îmi gândește făina când i-o cern?

Aici e diferența, de-i zicem Cel-Etern;

Nu seul lumânării, ci inima e-n sfeșnic.

Cine a spus că bate, bogat fu-n vânt de glavă!

Nu-i inima nici piuă, nici ceas bătând zălug.

Iubirea-i vâlvătaie, nemistuitul rug

Adulmecându-ți dorul cu miere, sau otravă.

Câtă furtună zace în norul blând de lână!

Lumina ți-o faci…

„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate,

că aceia se vor sătura.”  (Matei 5.6)

Am fost copii şi vom mai fi odată,           

Cu piepturi dezgolite-n plină iarnă,

Cămaşa morţii moartea s-o aştearnă,

Pe cruci de rai valahe, sângerată.

Am fost copii striviţi de propriul sânge,

Strămoşii dintre morţi ne strigă: „Apă!”

În cimitire oasele-şi adapă,

Ţărână-i…

Văzduh obscur, cad cerurile-n ape.

E-un joc difuz de griuri și fiori.

Doi îngeri albi cu hainele mioape

Trag pe pământ perdelele de nori.

Sunt valuri vii, cu crestele fluide,

Se duc haihui, chemate în aval.

Un orizont cu șoaptele lichide

Împinge ploi sărate către mal.

La fel și noi, cu nopțile sub pleoape

Suntem ca doi hoinari la pol opus,

Tu – rădăcini cu gleznele în ape,

Eu – frunză din grădinile…

DOINĂ DE (S)PUS LA RANĂ

Prin lumea alergând sinucigașă

Spre singura direcție rămasă,

În bezna din a nopților crevasă,

Sunt frunza sfărâmată-n a ei fașă.

Aud alarma ultimelor ramuri,

Călcată-s în picioare de natură,

Răcnesc pătrunsă până la nervură

De spinul din a` gândurilor hamuri.

Din seva unui arbore lunatic

Absorb un nou extract de fericire,

Râvnitul antidot la prăbușire –

Un vis ratat sub zâmbetu-i…

în toamnă se nasc revoluții 

Nero pândește din umbra azilului de nebuni 

străzile țipă prin gurile de canal la oameni 

aurolacii odihnesc pe caldarâmul încins de tălpile bocancilor unei generații noi de soldați 

marșul spre Valhalla începe odată cu trezirea speranței în frunzele amânate de la cădere încă o zi 

orașul asediat își păstrează echilibrul pe spinarea fiarei cu 9 capete 

între noi și abis…

 Desenez ramuri albe peste pervazul nopții

 numărând clipele când  vor țâșni culori,

 atât de oarbe sunt palmele vieții.

 

 Nu știu când le-am pierdut șirul,

 ori gustul sărat al clipelor rămase

 sunt răni fără leac

 pentru însingurați.

 

 Din vocea străzii cresc spini

 tăcerile pietrei ne înconjoară

 și încă n-am învățat

 să înotăm printre metehne.

 

 Pot doar să gust zborul clipei ce vine

 să-i…

Voiai inima-n palmă? Cum, n-ai citit-o-n scoică?

La ce folos e perla dacă-un inel n-o prinde?

Azi cerul pentru alta ultima-i stea aprinde.

Serghei Esenin, caii înhamă-i iar la troică!

Mă arde setea zării și-amurgu-l beau ca vinul.

Ce dacă-mi urlă-n urmă, ca anii duși, dihănii?

Dă bici, și zurgălăii nuntească-se la sănii.

La capăt e sărutul, din buze ca rubinul.

Fulgi mari să înflorească dantelărind…

Ce toamnă coboară, cu-mbrățișări umezi şi reci…