nici urmă de sunet prin mine 

doar coada ochiului l-a prins galben apoi i-a dat drumu

nu mai dau pe-acasă demult ce-i drept

umblu dintr-un punct existențial într-altul 

echilibrul forțelor e o vegetație luxuriantă

ca o fata morgana se întinde pe meandrele sufletului

și-apoi dispare când nici măcar nu i-am prins atingerea

cu lumea-n cap abia dacă mai răsuflu

abia dacă mai sunt 

de-aș prinde roata norocului măcar să-mi…

ești ușor iubitule

pe zi ce trece din ce în ce mai

exersezi saltul 

de la tine pân`la mine nu-i decât o inimă

și-o piatră care tot crește și iar crește

pășești fin 

sub talpa ta păsările negre se topesc până la alb

iar garderoba se schimbă fără să văd cu ochii

ești făcut din înger

te rog suflă peste piatra aceea și distruge-i rădăcina

soarele n-ajunge până-n artere 

și e frig 

și e…

1. claustrofobie într-un pustiu de idei unde-i muza să apese trăgaciul miroase a negură și câmpul e plin de cadavre

cât se mai moare și de ce pe-o vreme ca asta când câinii își înghit lătratul luna pare albă s-o fi întors cu spatele plictisită de show-ul expirat aplauze mute scena se strânge automat nimic nou sub soare ochiul nu mai mușcă din peisaj letargic își strânge lumina tace 

2. democrație prost înțeleasă ciocul ne-arată grosimea obrazului osul pare insuficient fără…

culorile sunt din ce în ce mai spălăcite

abia dacă le mai aud glasul pășesc abstract peste leșuri

amorțesc întru amorțire călăul îmi taie ochiul intern fără drept de apel

în jur e băltoacă de cuvinte și nu știu pe unde să calc

e beznă și amintirile mă stropesc c-un aer old

peste schimbul meu de fețe ca la carnaval

mă grăbesc nu știu cât e ceasul

nu știu cât de departe-i lumea în timp

iar eu unde-am…

toate tac tac tac
muțenie absolută
se duc glasurile toate
se întorc din drum
doar ploaia tic tic tic
sparge liniștea
ssssssssssssssssst
s-aude noiembrie cum trece
tic-tac tic-tac tic-tac

trasez o linie pe-o coală de timp

repede vii și tu din urmă

avem un șir lung cât o zi de post

spațiile goale sticlesc și ne trag de mânecă

de prea multe ori ne întrebăm unde-i capătul

reluăm

eu o linie tu alta

la fel în șir indian punem la uscat iluziile 

facem  două căni de ceai și ne odihnim sufletele

pe-o linie întreruptă

nu

e ceva putred în Danemarca

schimbăm politica

ce-ar fi dacă…

câmpul duhnește-a pustiu

granițele s-au închis demult 

e doar sârmă ghimpată de jur împrejur

s-aude-n surdină un lup și-o lună 

cum fac dragoste la malul sunetului 

și iarba cum plânge verde până la uscăciune

soldatul cheamă somnul să-l ducă cu targa 

departe de sine

departe de orice punct intern

să nu se mai audă haosul luptei 

și durerea înfrângerii cum spintecă inima

nu-i nimeni pe câmp 

poate…

nu mai știu de mult cum vin lucrurile 

port universul în mine sau mă poartă el

m-am împrăștiat prin lume în urma unei explozii

nu  știu pe unde sunt și cât mai sunt

distanțele se alungesc și se tot alungesc

între mine și celălalt mine și celălalt și tot așa

până când departele s-așază undeva în amintirea mea

din ce în ce mai tăcut

picură viață dintr-o perfuzie agățată de peretele incolor

dar cine știe prin ce vene mai…

întunericul parcă-i de neclintit

câteva stele de serviciu îl țin bătut în ceva de care se țin toate

prin piețele timpului oamenii cerșesc secunde 

să mai încapă și ei măcar pentru vreo două trei respirații

cât să le ajungă să-și tragă sufletul din gura șarpelui

măcar în al doisprezecelea ceas când cocoșul

începe să se audă de dincolo

necuratul vinde mere în voia cea bună 

ba le dă și mocca nevoiașilor 

gustul…

de plastic de fapt  

chiar dacă multicolorul le dă o nuanță de vitalitate

un efect de imagine destinat amatorilor de reality show-uri

să nu se vadă să nu se audă trosnirea viselor

a vieții din spatele pielii a cărnii și-a oaselor care ne țin drepți

sângele curge-n culori și de fiecare dată petalele își schimbă fața

un alt și alt decor repetabil la un moment dat

și când te gândești că-i doar o umbră care se strivește încet

din ce în ce…