printre frunze-ngălbenite de arțar

doar felinarul acesta galben îmi zărește lacrima

și-mi clipește complice

doar i-am spus că din…

De ce suntem așa de stângaci

când e vorba despre noi?



inima bate mai cu putere

pe partea stângă

(poate că spre acolo se duc să adoarmă uitările).



toamna își cântă, din obișnuință,

aproape toate regretele

în zborul de frunză

și-n muțenia lebedei;



doar dragostea noastră târzie

mai poartă muguri în asfințit?...



dacă aș putea să-ți scriu o poezie,

nu aș încerca să-ți spun câte ceva

despre iubit,…

în scrumieră visul cu temeri inerente

cometă inventată de prooroci săraci

ascunde precum vinul realități absente

prezente doar în scrum și-n inimi pe araci

un secundar ucide nu strigătul, ecoul

descântec preschimbat în candelă de lut

mi-e început sfârșitul ce-a răsărit din solul

deșert-șevalieră schimbat de tine-n scut

puhoaie vin blesteme le șterg cu o narcisă

regina ce răsare pe-un cimitir de…

tăcerea avea tocuri de aur

se plimba cu mâinile la spate și mai cerșea câte un măr

din livada cu hohote

aiura…

între douã gãri

uitate de tren…

Cu noi a locuit întotdeauna neliniştea vântului,

o simţeam în părul tău când îmi

treceam privirea spre umeri,

o simţeam pe şolduri

răcorindu-mi gesturile,o simţeam

pe buzele tale dând culoare sărutului,

tu ai rămas martor la tot ce s-a-ntâmplat

când dimineţile ne judecau pentru

setea neastâmpărată de iubire, mi-ai luat apărarea

recunoscând că nu poţi micşora eternitatea

sentimentelor cu rădăcinile prinse

în pământul cuvintelor pline de respect…

“Aşa beu oamenii buni

De sâmbătă până luni”

                        (folclor ardelenesc)

O, ce frumoasă-i toamna în…

am căzut în el cu ochii deschiși 

purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale 



„am ghicit în cafea” - i-am spus mințind

„ai multe drumuri prin soare”

apoi m-am așezat la marginea trotuarului 

să privesc spaimele transformate în furnici 

ca bolnavii de cord cu buzele prea strânse 



„uite încă un drum în cerc la încheietură” i-am arătat fugărindu-mi rostogolirea poalelor …

în singurătate

zâmbetul meu devine o linie

pe care tu mai așezi câte un poem

precum lăstunii

când se pregătesc toamna de plecare

e zarvă

și regret

zâmbetul meu bântuie înfrigurat

pe străzile pustii ale urbei

în care parcă toate ceasurile

au amuțit cu regretul

că-n pâlnia morții

turnaseră tot timpul în care am fi putut fi fericiți

așa

puțin

cât o…

Sub streşini

cu lacrimi-îngeri,

sub forfota

de gânduri care cheamă,

sub neuitarea

strânsă printre rânduri,

sub vorbele

căzute, ce le strângi

pe ochii mari ...

de multă depărtare.

aici plouă mohorât de parcă

toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie

am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă

cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri

toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă

Tu şi eu

Am fost odată,

Legământ într-o iubire;

Două inimi rătăcite

Universuri- diferite.

Ochii i-am închis cu lacrimi,…

Mare lucru

și cu dragii noștri

consilieri locali

ca…

Scrisoarea cea de brumă și uitare,

Eu sper să te găsescă la căldură;

În mintea mea, n-am bucurii, nici ură,

Nici nostalgii de nesfârșiri astrale.



Îmbătrânit, stau chiar în buza iernii

Și număr de prin viscole zadarul;

Covor de frunze-a așezat dricarul

Chiar în pădurea ce-și gonește cerbii.



Se gudură suspinele prin gânduri.

Chiar când îți scriu, pe pană-mi simt cenușa.

Un vând târziu îmi mai deschide ușa-

Demult, doar cu…

Sunt tot mai ude străzile-n oraş

mocnesc aprinse flăcări violete,

când gunoierii scutură-n făraş

tristeţea clipelor printre regrete.

O ambulanţă-aşteaptă la spital

s-o cheme un bolnav necunoscut,

ce va muri-n acelaşi mod banal

când sufletul în toamnă e pierdut.

Stau credincioşii duşi la rugăciune

cu ceaţa deasă-n recele amurg,

lângă icoane vechi şi fără nume

prin care sfinţii lacrimile-şi…

Se joacă blânde raze prin frunzele pictate 

De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod, 

Dansează crizanteme în câmpuri parfumate, 

Eu te sărut cu vara plecată în exod! 



Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând, 

Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia, 

E noaptea mai senină când visului mă vând, 

Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu…

despre-nțelesurile vieții

cât mai aproape de mine

tăcerea-mi vorbește

îi ascult  pledoaria

lǎsându-i cuvintele sǎ se-nșire

de-a lungul acestui pǎmânt dulce

din a cǎrui inimǎ

sorb vinul…

Prin venele mele curge o Dunăre albastră

potcoave de cai suri mă biciuie-n spate

între un tremur şi-un vis

născând

un fel de enclavă.

Străini ce nu ştiu a scrie cu slovele lor

bat în porţile minţii

unui popor flămând care-și hrăneşte pruncii

cu gesturi obscene

răvăşind pletele ninse.

Cândva purtam eşarfe purpurii

şi fraţi eram în inocenţă

azi numărăm sicrie

şi lacrimi pe-altare…