Vin picuri de tristețe, din larg, să se-mpreune

 Cu alb nisipul mării, pe țărmul fără viață.

 Un val sărută malul, vrând parcă să-l cunune

 Cu-albastra depărtare învăluită-n ceață.

 Un pescăruș coboară, planând în albu-i zbor,

 O pată de culoare pe cerul albăstriu.

 E-atât de-albastră marea, cu tristul ei decor.

 Atâta viață-n mare și-n jur atât  pustiu…

devin târziul tău

căutat între petalele crizantemelor

aflate în piaţa unde se vindea cândva mirul

la preţul aurului

acum doar câinele max

mai stă să păzească banca de date

a întregului univers

cerului îi vin perfect

mâneca albastră şi decolteul

toţi se uită la el ca la o casă cu bijuterii

aşază pistolul în ceafa timpului

însă nimeni nu îndrăzneşte

să-şi descarce deznădejdea în craniul său

care…

înveșmântat cu odăjdii
de putred entuziasm 
stoarce struguri veninoși
din viile toamnei.
Impresiile de înveșnicire
în petrecerile date
de lumina supraponderală
sunt răstignite pe plâns
de nostalgii migratoare.

Îmi port pașii pe covorul auriu

din parcul bătrân, mestecenii seculari

plopii și sălcii pe maluri

foșnesc tânguios doine a pustiu

printre ruinele toamnei ce-și așterne

să doarmă pat arămiu

Mistralul compune requiemuri

pe strunele frunzelor troienind dune

Ramuri se pleacă adânc în vals grațios

Salutând cântecul lebedelor negre duios

În spasmele-i vântul pictând cu suspine

Mă adună-n vârtejuri din meleaguri străine

Îmi răpește…

Să ducem copila mai aproape de izvoare,

îi spunea mama cu inima dogorind,   

e lună plină, când va coborî la pieptănat să-i vadă chipul,

am auzit că așa nu se va teme de pietre,

nici viscolul n-o va împiedica să sculpteze nămeți,

în pumn să-i punem un ban din loja întemnițaților,

cu siguranță va pleda pentru catedrale

înalte cât sufletul.

Tata a înnodat sacul în care strângea vorbe senine,

s-a închinat spre dealul…

prin plămânii extazului
aburit
de rumenă transpirație,
imponderabilitatea sexului gâfâind
pe clitorisul prăpastiei.
Ecouri de abis, aripile
zborului de consolare
pe care
nesfârșirea prăbușirii în vid
le încearcă...

                să adormi  sună la uşă

ţiganca tatuată nike

ghiocul nu minte frumoaso

te vei mărita cu harap roșu

la televizor

s-a anunţat de vreme

și destin

nu te poţi ascunde nici o dată

tu nu ţi-ai amintit ziua

când te-am iubit cel mai mult

pe de rost

îmi place vara asta cu tine

în suflet cimitirul e plin

şi lumânările ard toate amintirile

scrijelite pe sânii…

Și mi se întâmplă să se spargă luna

în naufragiul unei mari iubiri,

să smulgă și cetatea și pădurea

tăcerea de cuvinte ce supun.

Și când te pierd în noapte printre umbre

o iarnă mă ridică-n brațe iar,

și dac-aș fi cleștarul din clepsidră

te-aș implanta în sutele de ani.

Paleta aruncată naște fluturi

ce-și sorb nectarul dintr-un colț de gând,

cu frunzele de toamnă spânzurate,

cărări apar pe muntele de…

mă vei găsi la uşa ta

înfrigurat

destrămat

pocăit

disperat adulmecându-ţi paşii

până la ascensor

până la parterul speranţei

îţi vei deschide oare

sublimo

din nou zăvoarele

milostenia

dorinţa

visurile

sau mă vei alunga tăcut

din dragoste

în haosul inventat chiar de mine

din subsolul singurătăţii?

LUMINIŢA  SCOTNOTIS                                                            IONEL MONY CONSTANTIN

nu-mi cunoştea vina                                                                               nu-mi cunoştea vinul

dar mă lovea                                    …

Când îmi simt tulburându-se apele în adâncuri

Și printre creste de Carpați suflă vântul neliniști

inima plânge doruri venite de neunde

sufletul tresare, ochii caută către nord.

Privesc orizontul căutând spre înalturi ceva neștiut.

Simt că un duh ce-mi poartă-n taină de grijă

veghează destine din Liră nevăzut

Uneori îmi nasc de neunde amintiri stranii

Alteori dorul mă cheamă ciudat să scormonesc

Universul și privirile-mi lăcrimează…

                      Fii demn

Într-o zi mi-am pus în tine, Omule,

atâtea speranțe,dar tu ce-ai făcut?!

Într-o zi, credeam cu desăvârșire

în marea ta milă, înțelegere și omenie,

dar ai trecut peste limitele valorii acestora!

Într-o zi, mi-am pus sufletul tribut pentru a te salva,

iar tu mi l-ai vândut la prima încercare!

Într-o zi, m-am târât eu, pentru a putea tu zbura,

iar tu mi-ai amputat picioarele la primul impediment.

Într-o…

nu-mi cunoştea vina

dar mă lovea

pentru că toţi cei prezenţi în inima mea

loveau cu putere de răscolitoare ură

mă strângeam din ce în ce mai mult

în carne

renunțând la frica de moarte

iar trupul meu lumina ca o vişină putredă

batjocora lor

De la frunza ce a căzut

până la cea

tremurând să nu cadă,

că răsărit nu are

s-o cuprindă,

e-aceeași distanță,

ce doare

de-atâta…

are memoria tributară morții
pe care absența ta, iubitoareo de vid,
o așteaptă
cu flori de presimțiri din serele glaciale
țesute ii pentru fazele lunii.
Naufragiate printre valuri de miresme izvorâte
din greșelile facerii în grabă a luminii,
nopțile noastre deapănă
pe genunchii nevederii
povești de adormit regretele din oglinzi...

Când tăcerea se sparge în timpane

aud şoapte sub pleoapa pământului

şi  stau la taifas (pe braţe de cruci) cu

atâtea nume purtate de uitări

încerc să vă adun din ele

mă găsesc doar pe mine

sau poate eu sunt voi

ceva mai mult decât nimic

şi atunci încep să mă…

azi facem dragoste acasă

dragostea dragii mei

se frământă ca pâinea

pasional

adânc

frenetic

cu suflet cât cuprinde

dor din belşug

şi speranţă proaspătă

se acoperă cu inocenţă

te închini spre est

şi aştepţi să dospească

până ajunge pe coapse

pe buze

pe ochi

(niciodată mai mult)

aşezi maiaua astfel pregătită

pe tava inimii

presărată…