imaginea zilei cu ochii închişi ai nopţii

în care cerul era plin doar de albastru.

Doream

visele să-mi picteze

roşul din lumina timpului

deschis

în poarta sufletului.    

întortochiate drepte rotunde hexagonale

pentru mine doar căi de parcurs distanțe probabile

ale domnului ale mele ale celui care-mi ține lumânarea

n-are importanță labirintul e al meu perete de umbre

când chipurile cioplite se adună la clacă nu știu unde să m-ascund

să nu-mi ciopârțesc masa rotundă unde carnea mai stă la odihnă

picură lumină din când în când  și întunericul se destramă 

mă lipesc de-un ochi de cer și-mi pare că donez oase…

Vedeam întunericul deşirându-se în oglindă

pe fereastră intrau umbrele pomilor împingând perdeaua

o linişte plăcută curgea din tavan

câteva tablouri vorbeau între ele de pictorul care le-a creat

era un concert al tăcerilor în dormitor

nu vroiam să clipesc

dincolo de suflet trecuse suferinţa zilei

pândeam momentul în care să pot respira

gândeam în şoaptă să păstrez întunericul în oglindă

dincolo de el lumea îşi pierduse din răutate

în palmele mele…

nu mă lăsa

 să-mi pierd speranța

 este

 ca și cum

 mi-aș pierde sufletul

 în marea asta de întuneric

 care pândește

 la colțurile cuvintelor

 nu-mi lua înapoi

 clipele

 când mă credeam zeiță

 numai pentru că tu

 îmi adorai trupul

 nici zâmbetul acela

 cu aromă de  cafea

 care ne-a colorat dimineața

 acolo…

 dincolo de nori…

m-am strecurat printre sentimente brute

jonglam cu ele ca-ntr-un circ sentimental

când m-ai călcat pe piciorul drept

ceva mai scurt

împiedicându-te de mine

cal troian

era să nu te recunosc călare pe rosinanta

te ştiam plecat în războiul de o mie de ani

mă îmbrăcasem în cuvinte funambuleşti

ca…

Îmi port curcubeul pe umeri

să-mi încălzească dorul…

Doamne, sunt femeie și mereu îmi spun

Dacă asta-s toată, daca flori pe drum

Risipite parcă drept din poala Ta

Cresc in urmă-mi, pasul să mi-l pot vedea.



Dacă sunt femeie, cuget liniștit

Gând-furtună-n noapte, vis neispășit

Coamă-nvolburată, tropot de la cai

Înhămați la steaua unde mă scriai



Într-un timp odată, ce-l legai de rând

Dacă sunt femeie, Doamne, prea…

De-acum primesc să fac vizite numai frunzelor

cu ciorapii jumătate verzi, jumătate galbeni.

Între culori nu este loc de popas

decât la etajele: glezne, genunchi și mai sus,

unde o priveliște cu freamăt de zmeuriș în extaz

îmi așteaptă liftul.

Toamna mă sfătuie să nu opresc între goluri.

S-ar putea ca diafragma răsăritului secret,

pregătită de instantanee fierbinți

alături de mugetul sângelui meu,

să pună comprese cu sloiuri…

mă laşi să-mi fie dor de tine când pleci

să zbori în noaptea de stele. Eu n-am aripi.

Voi înota prin cerul meu albastru. Îţi voi lăsa  

urme roşii din mine  

cu mâinile şi picioarele

în stilul acela

fluture. Să nu mă laşi

să-mi fie dor de tine...     

el își purta destinul

ca pe o sfială veche

cu tremurul unor priviri ţintuite

într-un ierbar de ceară

ea călătorea adeseori pe umărul lui

și veghea înspre nord de unde așteptau

zarurile să se rostogolească în viața lor

ochii ei erau adânci privirile păreau

a-i porni de dincolo de proprii umeri

din omoplați chiar

cred că ea îşi putea lua zborul de la umărul lui

își țineau zilele în aceleași învelișuri crocante

dulcege

erau două păpuși…

mă plimb pe străzi când plantația e închisă în special duminica

doar cerșetorii și soldații ies la tăiat frunză la câini

eu caut nod în papură sau acul în carul cu fân ca să nu sar departe 

de pătura mea socială îmbibată-n cu aceleași și aceleași parfumuri

demodate și aceleași culori fade care-ți umplu paharul și nu știi în ce gură să-l torni

numai să scapi naibii de amarul acela care a învățat să înoate după ce l-ai cufundat

de vreo câteva ori în…

De-o vreme toamna mi se pare leac pentru vise

când frunza dă în clocot odată cu clopotele

bătând ritmic în duminicile pârguite,

vizuinile își deschid singurătățile

avide de respirații;

între două vâsle

bărcile-și poartă jugul lângă ponton,

e rece

și nu înțelegi cum în ochiul apei

iubirea îți pare un joc de copil;

abia când vântul a suflat și ultima lacrimă 

pe obrazul pământului,

te apropii de…

Un gând miroase a vanitate

prin văpaia de sub tâmple

urcă în limpezimea oglinzilor

mătuită de necuminţenia întrebărilor

nimic nu este spus

doar arome palide trec

dincolo de zid într-un tipar

foşnesc umbrele celor adăpostiţi în mine

croindu-mi destinul       

ceva  mereu  rămâne ascuns

pe fragilul hotar dintre lumină şi întuneric

se împarte nimicul

între plecări şi naşteri

pământ  adunat din…

Îţi scriu, iubită toamnă, răvaş de bucurie;

Cu plecăciune, iată-ţi prind mâna aurie,

Am pus în plete frunze, fereastra ţi-e deschisă,

Revarsă ploi în mine, cu patima aprinsă!



Întind fântâni albastre din vara ce-a trecut,

Te strig uşor pe nume, eşti iarăşi început,

Prin codri-adânci şi tainici mi-e pasul reverie,

Sosesc în tine toamnă, dar nu plătesc chirie!



Pe cerul amăgirii,…

m-am născut înintea ta cu două staţii

timp de o lectură fugitivă a etichetelor

care ştanţează creierii

în catacomba aceea îmi întinsesem aripile

de liliac

decriptam anxietăţi speologic

în staţie fisurile din ciment

îşi vopseau buzele în roşu venal

cânta strident piaţa pestriţă

ca o ţigancă înflorată

fericirea zâmbea cu riduri

traversând strada pe zebră

monoton

nu pot să cobor între staţii…

uită-te

ochiului fix

cum şarpe te cheamă-n retină

apoi curgi odaliscă

pietrelor

cu unduiri levantine

toate mările sunt scrise de râuri seraiului tău

nimic nu-ţi va mai aminti

alunecarea şoldurilor

de cadână

în ochiul fără pleoapă al somnului hipnotic

doar din munţi pe Jiu coborând

sufletul meu

ghiaur

Fericire, ce-i cu tine, ți-ai mai amintit de mine?

Mi te-ai cuibărit în suflet și să cred mai tot nu-mi vine… …

Apa rănită de ghearele cursului tulbure

spală rădăcinile unei lumi de mistere

pe umerii cărora

lumânări cu fitilul ștreang pentru

istoria carbonizată a nesomnului

își exorcizează ceara.

Poetul este unic doar în clipa când

neclarul devine măgar

nerăbdător să imite

nechezatul alb al nisipului stelar

priponit de inspirație pe livada paginii.

Cu prundul închipuirii își ospătează…