plouă doar gânduri
nu pot împăna cerul
cu o așchie de lemn
 
gingășia orhideei
pleacă fruntea
peste genunchii uzi
ai frunzei
 
tandru
sărutul
cu o cădere lină
se desprinde din ceață
lasă urme sângerii
 
sub tremurul buzelor
flacăra se stinge
 
cum să fiu frunză fără lumina ei
 
privirea îmi rămâne încremenită
în sufletul pietrei
orhideea va învăța
rugina depărtărilor

Tanka* (II)

Încep să primesc

Cenuşa scrisorilor

Expediate –

Îmi trebuia cenuşă

Pentru noile scrisori.

*Scurt poem japonez de numai cinci versuri, cu 31 de silabe…

În marea hârjoană se-agaţă şi vântul;

Se-ntrece în cântec cu glasuri mici, dulci;

De-odat’ se opreşte şi strigă puştimii:

- Voi ştiţi? Mâine e şcoală! Mă auziţi, pici?

V-aţi pregătit ghiozdan, papuci şi bentiţă ?

De-o vară v-aşteaptă blându-abecedar

Şi doamna se-mbracă cu rochia nouă,

Ce a primit-o azi, de la toamnă în dar.

De mâine, veţi pune sămânţă în piatră,

De mâine, veţi creşte voinici pân’ la nori

Şi jocul…

Labirinturi

de cunoaştere înfometată deschid larg porţile planetei

pe cale regală să intre în mine

degeaba iubeşti mi-ai spus dacă temperatura lumii

ţi-e străină în acord de arteră vioara fiinţării arcuşul ascute…

e plin de greieri în jur 

mari cât turnul eiffel 

scris cu literă mică 

orice turn devine banal

 …

Am închis o clipă ochii,

să scornesc forme

în rotocoale albastre de fum,

când, cu o mângâiere blândă,

un fluid mi-a învăluit sufletul

cu un val de căldură

în liniştea aşternută peste gândirea crispată

de amurgul ce se reflecta în râu

cu un foşnet ireal

din sunetul îndepărtat al viitorului.

În străzile ce răsunau

de zgomotul paşilor minţii mele,

prin ferestruica ochilor,

un…

În seara despărţirii cu parfum de crizanteme

şi-n vinul rubiniu ce-n sânge aprig clocoteşte,

îmi scurg melancolia care-nfierbântată geme,

torcând aducerea-aminte ce mă ispiteşte.

În seara despărţirii de…

Blestemele lumii-ntr-o veche oglindă

Lovesc printre riduri trecutul pierdut,

Și-n plasa de vise încearcă să prindă

Al nopților farmec, la tâmplă crescut .



Se-aude cum plânge bolnav de lumină

Un fluture-albastru în zbor peste ape,

Și singur mă simt strigandul la cină

Când umbra suspină de mine aproape.



Blestem de iubire, blestem prins de ură

Sub cer fără stele prin mine coboară,

Iubind depărtarea din clipe ce-mi…

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități

privirea-i goală se umple de adâncuri

albe

albastre

negre

nu le mai putea distinge  căldura

după sensuri

erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ

elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba

în melodii unice

muzică de Bach

competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea…

Râul murmurând,

se scurgea în ritm mai domol

peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului

înnegrit de trecerea timpului

deasupra porţii late,

vestind parcă… eternitatea

puzderiei de oameni

ce se revărsau.

Sătul să tot apăs pedala timpului,

spălându-mi ideile păcătoase,

să vibreze am facut, corzi demult uitate.

Mereu mă-ntreb

și-n mine-i o mirare-

de ce n-a fost și pentru noi, să fie,

un drum în doi sau măcar o cărare,

iar mâna mea, 

în mâna ta, să stea o veșnicie.

Era iarnă-atunci

și anul pe sfârșite,

zăpezi albeau  pervazul unui geam,

când ursitoare zgribulite

au hărăzit grăbit,

să nu îți fiu, să nu te am.

Sau poate vreun blestem

iscat din ceartă de străbuni

și-a abătut prin…

citesc înălţimea unei zi  în vocea păsării

ce zboară-n   pădurea  florilor de gânduri

fiecare secundă e un tril  desenat rotund de sufletul

  unui copil curcubeu

aripile  bat   în ritmul alb al inimii

Când orele-nserarii clipeau timid în geam

 Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 

 A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream

 În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere.

 Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite,    

 Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,

 Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite

 Și am aprins făclia aducerii aminte.

 Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte

 Și nu regret robia…

Ardere de aer
în flacără vie,
vânt dezlănțuit
în mângâiere aproape materială
și trup frumos
în lumină decadentă
pierdut printre rugii
unei existențe aproape împlinită,
dar mereu incendiată
de spectrul focului
puțin și fără lumină
adâncind himerica trăire.
Astfel păsările
tatuate în sângele piciorului
vor spulbera țărâna.

Tanka* (I)

Tata taie-un ied,

Pe înserat, în curte.

Când iedul moare

Nu aude lătratul

Câinelui ce l-a păzit.

*Scurt poem japonez de numai cinci versuri, cu 31 de silabe (5-7-5-7-7)…

 cine la cine se-mparte ?

 când scrii cu sufletul celuilalt- 

 

 de la mine la tine atâta cale vin 

 atâta drum 

 

 simt o asuprire tandră 

 și-o altfel de singurătate 

 iubire fragilă regizată de destin... 

 

 lumea dinafara iubirii nu există 

 e o formă de disperare iubirea- 

 și viața ta toată e rece 

 și locuiești același trup 

 în care nu-ți regăsești ispășirea... 

 

 dar sufletul meu te petrece …

 De o mie de vieți stă între noi 

 

 o lamă de foc subțire 

 

 să mă ierți- 

 

 smulge-mă din carne 

 

 și renaște-mă din noul 

 

 ... ce nu mai vine... 

 

 crengile-mi sunt îndurerate 

 

 tu,dacă iei copacul în brațe 

 

 el mai cumplit se zbate... 

 

 cu o mie de mâini trag de frânghii 

 

 De o mie de vieți stă între noi 

 

 o lamă de foc subțire 

 

 să mă ierți- 

 …

ARCUL DESTINULUI –  SĂGEATA  OMULUI

bolta pământului în arcul cerului

săgeata omului

un tranvai tras pe linie moartă dorinţe ruginite  

răsăritul jilav scânceşte dintre artere zdrumicate de…

 slăbește firul sevei în fiecare zi

 împart pâinea porții

 ulciorul este gol 

 spre mâna întinsă

 visul

 privesc odaia plină

 la colțuri macii respiră

 doar ei cunosc sensul iubirii

 tangoul

 toate viețile pe care le doresc 

 stau îmbulzite în mine

 mor

 le dau drumul

 ca plămânii să respire

 să nu moară…