Să poată retrăi

momentul exact,

se pierdea

în mulţimea

acelor figuri

nesigure.

Cu întâiul

cuvânt schimbat,

se oprea intimidat

de bătaia regulată

a gândului

ce-nfiora.

Nu se mai auzea decât

tăcerea acelei nopţi

suprimată

în memoria lui.

Erau

distanţe de netrecut

cu figuri indiferente

ce se refugiau

aruncând

un cerc alb de lumină

din cuvinte fără întoarcere

simple şi irevocabile

în singurul gând care speria

şi trezea din senin

lacrimi retrase grăbit

într-un ritm cât mai nesigur

al unor lucruri

ce n-au fost spuse.

Şi dacă ar exista un calendar al apelor

Fluviul meu ce ar fi ?

Secundă, secol, veşnicie ?

Curg împreună cu el

Deci sunt secundă, secol ?

Veşnicie,nu !

Veşnicia s-a născut la sat

Iar eu sunt omul străzii…

Florile mele miros a gunoiul lăsat

Lângă tomberon

În lunile de vară

Păsările mele nu cântă-ţipă doar !

Vino,iubito să asculţi

Ţipătul pescăruşilor îmbătaţi de pâinea

Îmbibată cu vodcă…

Îl întrece doar sirena…

Voi ninge  spre undeva

poate lotusul va îngenunchea copil

iar pământul va fi singura şoaptă

genunchiul meu va fi un bine

spre gerunziul unul  eu iubesc

aspru lumesc e lumea mea copile

sub ce jucăm noi dragi  sub îngeresc

of subtile lentile înfigi sub ceaţă şi cauti

o altă dimineaţă pleopăită ca un înger

ce caută fereastra în cavouri de platină albastră

albastră albastră albastră

uit de mine puţine fugi de…

Lumină cu vină,lumină la cină

un freamăt aparte prin iarbă cu rouă

o zi care-mi este, iubită, străină

mă-ndeamnă să-mpart tăcerile-n două.

Se vede o umbră din soare căzută

pe geana pădurii cum freamătă-n zare,

răpindu-i mireasma atât de plăcută

când vântul îşi face prin ramuri cărare.

Lumină în şoapte, în lacrimi lumină

frânturi de cuvinte cu rostul pierdut

şi toate-ntr-o zi de gânduri…

e atât de posesiv niarne*

acest florar

ȋncât

nimic nu se ȋnnoiește fǎrǎ acordul lui

cu pumnii îi adun liniștea

rǎmasǎ dupǎ plecǎrile albe

eliberând-o apoi în sunetul dezmorțirii

crescând continuu

ca un flux în sânge

 …

Căinţă

* între Iuda şi Iisus aceeaşi spărtură de spaţiu ne răstigneşte clipa *

a trecut înaintea mea

sub buldozerul sulfuroaselor griji

drumul crucii s-a nivelat

doar abisul ar mai putea urca…

dincolo de tot și toate

suntem făcuți să ne fie frig și cald împreună



suntem condamnați să ne aparținem





după cum vezi

dincolo de noi e doar epidemie

de aceea alergăm fiecare

pe buzele celuilalt



mi-e soare și lună la un loc

mi-e poezie și tăcere

iar ție îți e pădure și carne

mare și curcubeu



sunt femeia aceea

știi tu

veșnic în voal de fluturi

care trăiește cu o mie de ochi…

Și vine iar în valuri peste mine

același ieri uitat în calendar,

insuportabil azi

e răstignit prin cimitire

și nu se revelează nici un mâine,

eternul, iremediabilul fugar.

Voi dărui ceva frumos sau dulce

sau poate chiar

un colț din Gibraltar,

în amintirea orelor pierdute

când trebuia să construiesc un far.

Mai imperfect ca mine e doar timpul,

mai rătăcit și fără adăpost,

mai ignorat fiind, oricum, prezentul

în curgerea…

un ceas oră

minim arcuş strecurat prin floră

rugă şi cearcăn desenat pe noapte

iubesc o roadă



bless them

blestem 



draga mea de ce nu ai mânere pe şolduri

ele fără nervoase devin ca ele ce îmi astupă 

timpanele în cădere spre

cetirea mea atentă

unde iubirea mea aşteaptă 

ei mânere la şolduri…

Într-o lume necunoscută,

cu trăsăturile devastate,

observa ciudăţenia situaţiei.

Distanţe

de netrecut

într-o penumbră

protectoare,

sporea

senzaţia de nelinişte.

Se temea

de dezordinea morală...

prăbuşită în strană

plânge neputinţa

rănilor din palmă



prin urechi

bate toaca

vestind

prohodul

necredinţei



cu milă şi iertare

Măicuţa priveşte

durerea lumii din pumni

mângâie firul înroşit

cufundat

în albia păcatului

din frunte

şterge cu un colţ de rugăciune

lacrima pocăinţei



degetele adunate

tremură

în Lumină…

V-am găsit alături...Sunt uimită si profund încântată: Doamna Sofy, Gina,Cosmin, Nutu - Vă mulțumesc ! Cu gândul cu inima... Dumnezeu știe asta!  Cu dragoste... tuturor... dar tuturor, Paste fericiT!  Mă-nclin ! Drag! Rodica Râpeanu   

aș fugi niarne* de timp

potrivindu-mi pașii

după alergătura vântului

întețindu-le întoarcerea

în locul unde țâșneau frumusețile

dimineților

când priviri de neuitat îmi mângâiau

inocența fiecǎrui avânt

acum am obosit

plimbându-mi…

N-AM SĂ FIU CEL CE-ŞI COASE PE FRUNZE DESTINUL

despre felul în care te primesc

să tropoteşti scandalos

pe aleile umbroase ale sufletului

nu dau declaraţii sub ameninţare

expulzarea din mine poate să coasă

cu firul…

Avem limbi de privighetori

Strigă negustorul prin cetate dis de dimineaţă

Sunt proaspete…

Luate dintr-un basm azi noapte

Veniţi de cumpăraţi-le

Cântecul vă va deveni mai duios

Iar nopţile vor trece mai uşor

Insomniaciloooor…

Avem poezii proaspete

Strigă si poetul în cetate la lăsarea întunericului

Veniţi de luaţi-le

Le veţi citi mai uşor

Pentru că nu au cuvintele la ele

Doar ideea de cuvinte

Şi ideile nu cântăresc…

Arunca,

primind

fără gratitudine

mângâieri,

întâia privire

asupra

lumii.

Nemairecunoscând

priveliştea, tresări...

În gestul

neterminat

cu surâsul pierdut,

privirea

nu priveşte nimic...

Oprind

gândurile,

doar

bătăile inimii

răspund

departe

să poată

odihni

o frunte ostenită...

În pântecul capcanelor de ger

Distilă piramidele tenebre,

Strădania mai rabdă un mister

Să-nmoaie adevărurile-n febre.

Revine-n irişi plânset deşucheat

Şi răul se răscumpără de bine,

Spăşirile ce nu s-au întâmplat

Se rup între prefaceri şi destine.

Printre geneze crude EA şi EL,

Când se-ntreţese spusul cu nespusul,

Se-ascund în paranteze de oţel

Ca într-un smalţ ce le sugrumă…