Căinţă
* între Iuda şi Iisus aceeaşi spărtură de spaţiu ne răstigneşte clipa *
a trecut înaintea mea
sub buldozerul sulfuroaselor griji
drumul crucii s-a nivelat
doar abisul ar mai putea urca un zenit prăbuşit
la bursa valorilor
năuc
mă caut în spaţiul gol dintre coaste
ochiul ciclopului întoarce arsură păgână
în vertebrele vântului care-mi înoadă sinapsele
pleacă apoi să mai liciteze o răstignire
rătăcită în cutia pandorei
gârbov sub canin de pustiuri
drumurile crucii îmi deşiră-n piroane
arterele cu sunet de arginţi
calc peste amintiri
şi sânge îndoit cu golgote îmi curge din talpă
cerul îndoliază învăţătura ce-am risipit-o în ţărână
şi-am închis-o în criptă
într-un târziu de viaţă umbroasă turla bisericii
apleacă noapte peste ţintirim
mă frige pielea inimii când mă plec în rugăciune
şi plâng
de ce n-am avut puterea să stau
lângă Tine pe cruce?
Adaugă un comentariu
Mulţumesc Chris! Drag, Gerra
E Căinţa unui rebel Ioane! Blasfemie? Depinde de raportările tale (ale noastre) la univers! Şi aghiazma o îndoim cu apă! Îi anulăm valoarea? Drag, gerra
M-am executat atât cât m-am priceput eu, dle Vasile! Drag, Gerra
Frumos!
şi sânge îndoit cu golgote îmi curge din talpă Nu-i un pic de blasfemie?
În rest, versul tău mustește de metafore și parabole.
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE