a mea

a oamenilor

a lor prin mine

sau a mea prin ei

doare atingerea scurtă numărată-n secunde

apropierea depărtării e doar un repaos al pașilor 

pe aleea vieții ne lăsăm urmele

să ducă mai departe povestea

poate că depărtările ar trebui să rămână acolo unde sunt

ca să nu mai fie salbe de noduri în gât cu efemerul 

avem nevoie de împletituri și ceasuri uitate-n prezent

să învelească adâncul cu pătura de culori…

când m-am privit ultima oară

într-un ciob de cer

n-am văzut iubirea voalată 

și nici chingile s-o țină prizonieră 

în vreo carceră născută peste noapte

semăna mai mult cu argintul viu

mânjea cu lumină toate direcțiile spre care țâșnea

m-am gândit că așa o fi bine 

și-am lăsat-o în pace să-și facă de cap

n-am văzut nicio graniță pusă vizitatorilor de inimă

poate c-ar trebui să-mi mai fi selectat trecerile

dar n-am…

străzile poartă numele trecutului pe niciuna nu scrie prezent

oamenii zombi în miniatură se plimbă cu statuile în ei

sunt așa de grei și abia se târâie pe zguri

așteaptă și iar așteaptă să se înverzească vreun vis

să poată trece pe strada speranței numărul opt întors

am început să cred că fiecare om are câte-un Brâncuși 

acolo unde piatra se adună peste piatră 

modelează coloane dar nu verticale

sinusoidale mai mult pe linia orizontului…

s-aude trenul cum rupe liniștea și soarele cum își face loc

printre jaluzele sticla își spală întunericul

parfumați de visare reproducem silențios cealaltă față a lumii

răsare doar atunci când pleoapa trece peste floarea rotundă

anonimi ai timpului ne-am numi dacă n-ar exista atâta birocrație

cui îi pasă de numele meu de numele tău când tăcerea împletește vraja

în formă de scară până când ajungem cu buza înaltul 

îmi tot…

prin tine mi-am lăsat o dâră de mine

încet sigilează golul pe margini 

până când zgomotul este redus la tăcere

nimicul are tălpile aspre și murdare de întuneric

doare atingerea și prăpastia apare instantaneu

strigătul lăuntrului se topește în hău 

fără spectatori pe margine 

un cânt subțire ne leagă spațiile într-unul singur

pe buzele aerului încovoiate în sens unic

împletim sunete luate câte două câte șapte câte nouă

până…

bazinul e plin ochi

lăuntrul se împrăștie miriapodic

pereții se dizolvă încet și sigur

ceasornicul ticăie în sens invers

e un soi de liniște croită dintr-un repaos indus

unduirile s-aud cum trec puntea 

măduva gândului răsucește pe degete un timp mort

glăsuiește înmormântarea difuz prin a nu știu câta ureche

jur împrejurul e ușor

mai mult la suprafață își face veacul

rar prinzi câte unul greu și nu știi pe unde să-l mai…

cântă la păsări

o aud cum împarte sunete și cerne liniște

deasupra noastră fâșii de aer rece ne-acoperă gândurile

de formă sunt toate poate spre formă se duc

doare dorul plimbat dintr-o aripă într-alta a sufletului

pe alocuri prezintă leziuni și se varsă

ține palmele întinse

mă simți?

îmi vorbești despre  fântâni și de adâncul lor

lacrima care închide cu pleoapa un gram de cer

îți aduci aminte  de ziduri apoi 

de…

la început formă nedefinită

materie cu luciu stelar

pudrată cu praf de lună

hoinărește prin univers

cu viteza luminii 

într-o perfectă comuniune cu matricea divină

încet aerul

începe să-și schimbe textura

peretele tricotat din aliaje angelice

capătă fisuri

susul rămâne jos prin cădere 

fire invizibile țes cordonul ombilical cu universul

apoi s-acoperă cu apă să nu doară desprinderea

pământul are…

se ridică noaptea zid peste forma sufletului fără ferestre

bezna se topește lent cu tăcerea-i de mormânt

mi-am lăsat zilele la macerat într-un container al timpului

oricum ieri-ul alaltăieri-ul și tot ce-a fost s-acoperă cu praf

sub pelicula uitării toate se conservă pentru un alt și alt cândva

înot în aer până-mi dau aripile 

lacul suspendat desface nodurile rând pe rând 

din trup ies ca dintr-o armură și-o azvârl…

de static s-a rupt cu pasul 

și-a atins omenirea cu prima formă de mișcare

colecționa îngeri pe umeri 

cerul se îngrămădea în ochi cu albastrul

se încerca împletirea viață cu viață

și spirit cât un vârf de ac 

balans întru dilatare cu sufletul legat de buze

a început repede alergătura cu pistolul la tâmplă

și pista plină cu pietre invita genunchiul la rugă

zidurile au început să pice din cer mult prea devreme

ca niște…