înţeleg suferinţa ca pe o cale spre fericire

niciun cer nu creşte fãrã sãmânţa gândului

cum nicio vietate nu ar trãi fãrã iubire

nici frunzele nu ar face fotosintezã dacã nu şi-ar iubi copacul

nici mãcar ghimpii nu sunt scutiţi de floare

fluturii nu aleg se lasã purtaţi de simţuri

cum trântorii zboarã sã împlineascã…

Mai vii din nou târziu, pierdut ca un zefir,

Ca o mângâiere-n mătasea tristei ploi

Să dezveleşti uşor zăpada albei foi,

Să îmi cerni în palme un roşu trandafir.



Plec iar înspre tine, prea devreme-i pasul,

Timidele clipiri sunt fluturi albaştri,

Sculpturile-s verzui, noi suntem pilaştri,

Cu neclintite limbi ne rescriem ceasul.



Dispar păduri din noi, calea e mai tristă

Doar o armonie-n roşul din petale

Mai aduce ploaie-n pleoapa…

Ești călător prin ceruri de poeme,

Îți duci pe umeri dragul și un pic

Din farmecul lupoaicelor boeme

Ce-ntineresc aproape din nimic.

Vei fi atent la saltul cu rubine,

Știu că e peste brațul tău și dacă

De-acum pocalele cu vin sunt pline

Înseamnă că-mpărțim aceeași arcă.

Eu merg spre nord, așa mi-arată harta,

Tu zăbovești cam mult pentru plecare,

Câmpia pasului în doi e arta

De-a fi rămas captivi…

      Lacul suspină

      Când îl ating blând,

      Simţind a mea durere

      Ce-i îngreunează apa.

      Eu aştept...

      Număr frunzele căzute pe timpul cel rece,

      De când tu ai plecat.

      Poate sunt o sută,

      O mie, două.

      Le-am pierdut de mult şirul.

      Of...

      Nu mai contează.

      Mi-ai spus că ale tale petale

      Mă vor săruta iarăşi,

      Când voi fi…

Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat

şi nu găsesc cărare spre vechile-amintiri,

e totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat

să te-ntâlnesc la poarta aceleeaşi iubiri.



Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere

când două anotimpuri împart aceleaşi nopţi,

să-mi lunece prin gesturi sălbatică plăcere,

să plângă depărtarea zdrobind închise…

între cuvânt și hârtie

este un delfin

înotând albastru într-un ocean atât de adânc…

tu mult tumult

de tine mi-e verde

şi mi-e aur necontenit

cuvintele tale îmi curg

prin ridurile credinţei

apoi adorm mumificate

dincolo de subpământurile orei

genele tale deşiră mângâieri

în nefocul timpanelor

îţi bat toate inimile copacilor

de când ai aplecat

tăcerile spre efemer

tresărirea îşi varsă nesomnul în

tropicele trupurilor noastre

răsturnător hazard

e doar statuia umbrei

ultimului tău…

am dat cezarului tot ce-a fost al  lui plus o jumătate de suflet 

trăiesc și ei în economia de piață acum

mi-au vrut și pielea de pe mine dar m-am făcut că nu aud

mi-au cerut plata în avans pentru scurtă durată

când iar voi ajunge la mâna lor

trăim vremuri lugubre fiule mi-au spus 

procesul de saturație este unul de durată și anevoios

Lui Dumnezeu nu mai știu ce i-a rămas 

cu El e…

În urma noastră

Adânc, în lumina lunii…

* * *

Scoică de ape -

O maree ascultă…

când ȋn torent te avânți

amintește-ți să-ți stăpânești elanul

să știi că-n ape învolburate

bătăile se întrerup

copil naiv

ȋnlǎcrimat cǎ jucǎria s-a stricat

până la oase plângi durerea

frângându-ți-o cu-n țipǎt

în ecou…

cu şoaptele

şi tu

nici nu vezi

cum

urechea mea

e pâlnie aşezată

peste gura ta

să-mi ascult

bătăile inimii

când

le vine timpul

şi le asez

de jur-mprejurul meu

să-mi încălzească  

noaptea

cu tine. 

05.02.2014, ora 11’42’’

ieşim spui

mi-am îmbrăcat tristeţea pe dos bombăn

se schimbă vremea ajung nerostitele tale până la mine

un aer de primăvară îmi pătrunde din zâmbetul tău în piept

nerăbdătoare eşti deja pe trotuar

lasă şireturile şi eu mi-am lăsat un nasture la bluză descheiat

şi ia-mă de braţ să nu creadă amiaza asta curioasă că suntem certaţi

casa ne flutură perdelele în urmă

se aud nişte valuri

sunt de la tine întreb

da mi-am…

zvon de clopoţei,

în tropot de copite

mijlocul iernii

nici faraonii nu sunt nemuritori îngropaţi aiurea

sub imposibile cuiburi unde nu le mai cântã stelele

doar legendele par sã trãiascã ceva mai mult

între douã naşteri şi o trecere prin haos

mã întreb de unde mi-a rãmas doar muzica aceasta

care parcã vine din rãdãcina unei lacrimi

...................................

fiecare stea a stat cândva în pliscul unei pãsãri de foc

iar un copil ciudat venit parcã dintr-o zbatere de aripi împletea galaxiile ca şi…

parcă mai făcuse cândva rondul acesta

aruncase ochii cât să zgârie cerul

în pădurea vecină mirosea a ghiocei și a silabe arse

tolba mult prea mică pentru stoluri atât de înalte

ducea degetele înghețate și câte ceva despre tine într-un cuib

am intrat în cursă mirajul meu e șchiop de patru-cinci mile

s-a răsturnat odată pământul pe el

l-am descoperit abia când respira prin soare

cum să-l mint că s-au întors păsările pe același…

Degeaba plâng, degeaba încă plouă

pe geana mea cad fulgere târzii,

se odihnesc în palmele-amândouă

dorinţe vechi care sperau să vii.

Eşti mai frumoasă-n gândurile mele

bate-n perdele vântul prea grăbit,

pervazu-i plin cu picături rebele

şi umbra lor tristeţea mi-a trezit.

Poate priveşti fereastra ca şi mine

fără să ştii că dincolo de vis,

îmi este dor de ploi ascunse-n tine

şi curcubeu-albastru…

umbrele au venit în arenă să privească

să-şi aşeze capul pe un alt corp

cu un alt strigăt de viaţă

în dulăpiorul personal

sunt orânduite sentimentele

şi cămăşile de in ce le îmbracă

zorii spală picioarele celor pierduţi

şi regăsiţi

le ridică privirile

în manşeta privirii stă ascuns ecoul

care te îndepărtează de propria casă

de la tiv în jos

supărarea are tălpi de carton

nu poate pleca…

* * *

Spirală de nimb -

Chipul serafic…