tăcerea din tine

adânc mă frământă

în golul din noi

un greiere cântă...

umblăm fără noimă

pe poteci în hazard

în umbra comună

amintirile ard

muguri de tristeţe

îmi inundă cerul

zborul fără aripi

mi-l înmoaie gerul

din ce-a fost ce-a rămas?

nici frunze, nici floare

livada e seacă

doar fructe amare

mă-nchipui copac
cu brațul întins
lavă de stele
să-mi treacă prin vene

dar brațul zadarnic cheamă
florile pustiei
când flori de durere albe
cresc în ochii-mi...

ce trist cântă
ecoul gândului meu
în cerul greu
ca fundul mării...

când ecoul 
n-are ieșire în nimeni
se-ntoarce în sine
și tace plângând
cu cioburi de diamant...

dulce vântul mai adie printre frunze şi petale

povestind cu taină mare ce a fost şi ce-o să fie

îl ascult nu-i dau crezare gându-mi zboară-n căi astrale

agăţat de-o umbreluţă din floarea de păpădie

dau cu zarul ce-o să fie nu mai ştie nici hazardul

fac negoţ cu orizonturi pentru aripi visătoare

încurc rimele-ntre ele eu sunt şeful eu sunt bardul

slobozind cuvinte-n lume fluturi căutând o floare

coama vântului…

Mi-ai spus cândva, în glumă, cu vocea ta subțire

Că vrei să pleci departe, pe steaua hărăzită;

Îți vezi lumina-n porturi de marinari păzită

Și-n larg, prea răvășită, întreaga ta simțire.

Aș crede că o vrajă de sine te desparte

Și-n trup bântuie ceața cu noaptea mână-n mână,

Că niște reci fantome tulburător îngână

Ciudat cântec sinistru de stânci și pietre sparte.

Împrăștie, degrabă, spre-a cerurilor vamă

Tot ce schimonosește…

la o masă erau bătrânele satului

făceau cozonac în cuptoare de lut

de unde să mă cunoască?

eu sunt plecată de mult din sat și sunt a lui Alexandru

am zis

care Alexandru că ăla de-l știm noi s-a dus la Domnul

să fi trecut zeci de ani

strașnic om

parcă a fost ieri

tata se îmbrăcase frumos pentru drum

l-am revăzut cu ochii întemnițați într-o lacrimă uriașă

de atunci venise doar de câteva ori pe…

rătăcim fără noimă

într-o seară albastră

c-un semn ostenit

copacii ne-arată cerul…

seara e vie…

și alungită tremură

pe scări de albastră lumină

trepte suie

trepte coboară…

unde-am ajuns?

și spre unde mergem?

seara vibrează

vie petală rănită de fluturi

scări de lumină

și scări de-ntuneric

ne-mbie fără răspuns

iubito, tu știi?

seara asta pare că ascunde…

Trec ani peste noi. Cuvinte lipite

de mințile goale răstoarnă comprese

în netede liniști. Canoane…

drumul glorios se fălea în fața noastră

era standard la aniversare,

norii zdrențuiți  îmbrăcau

umerii munților

priveam de la înălțime

alonja inimilor

mature încântate de ostoirea curbelor,

 proclamate

peste liniștea priveliștilor atipice,

in memorii furibunde

pline cu acuze sau laude

se comemorau decenii aurite,

hanul cu uși de lemn și geamuri ca ochii unui urs

tăia în amplitudine…

De jurăminte-n veac nu mă dezleg,

Cu ele sfarm a lumii nepăsare,

N-am inima-nsetată de-nșelare

Și ce n-am semănat nici nu culeg.

În fața ta mă plec, om bun, și tac...

Să îți vorbească despre toate luna,

Ea este-o curtezană și întruna

Se leagănă-n rostirile ce-ți plac.

Ca vântul ce sculptează stele-n stânci

O magică lucire sapă-n mine

Și slujitor și paznic de ruine

Simt taina ei și…

învelește-mă ușor

și spune-le tuturor

că nu-s și nu-s!

că pur și simplu m-am dus

că m-am săturat să stau acasă

că m-am săturat să stau la masă

că am scris ce-am avut de scris

că am zis ce-am avut de zis...

acoperă-mi bine fața

și nu le spune că viața

mi-a uitat mișcarea și pasul

mi-a schimbat privirea și glasul

fă-mă, fă-mă pierdut!

spune-le că doar am trecut

pe la fiecare din ei pe acasă…

Cu fiecare strângere de mână

Recunosc bulbul durerilor

Junghiul unei lumini

Apasă carnea ca o mângâiere

În toate prăbușirile

O temniță dărâmată

Cu umeri de împrumut 

Nu las nicio pulsație fidelă

În mormanul de moloz

Cineva mă naște izvor

Dintr-o singură atingere

Să pot descoperi tirania pietrelor

Aruncate la-ntâmplare 

Între cer și pământ se curge nu se doarme

Vorbe confuze întunecă orizonturile

Lâna de aur se…

Încă mai caut tabloul pe care să-mi agăț gândurile

și sfaturile înțelepților,

și răbdarea făcătorilor de pace,

cu ochii minții să văd lumea în culori calde,

să aud mugurii plesnind

și frunzele alunecând din viorile timpului

printre pământeni,

și ploi de lumină care să-mi binecuvânteze clipele!

Am aflat păpușa în care am trăit demult,

e în podul casei, i-am cerut iertare că am părăsit-o cândva,

a stat mereu acolo…

Trist copil fiind acasă la ai tăi                           

spre chipul mamei zâmbeai cu ochii plânși,    

nevrând s-o superi  tăceai cu pumnii strânși   

prin lunga noapte  n-ai vrut  a mai trăi...          

Fugind de tine, de cuibul părintesc,           

te-ntinzi spre stele de umeri să le prinzi,   

dar ard în ceruri, n-ai cum să le cuprinzi  

și tocmai asta te-a deprimat prostesc.         

Actori…

Port un suflet născut dintr-un pumn de pământ

fără …