Zborul clipei

[Stanescu Valentin]

În tăciunele din vatră se-ntrezăresc limbi de foc

jocul lor mai dăinuieşte în amintire pe tavan

în pereţi oglinda mută şi-n cuvântu-mi adormit

zborul clipei e cădere - lacrima stinsă a serii

 

Aud strigătul zăpezii către matca ei din nouri

fulgii razelor de lună se topesc pe fruntea zării

în oglinda cea bătrână lumina e tot mai rară

iar căldura-mbătrâneşte - rotocoale-n hornul casei

 

gândul singur se ascunde într-un ieri pierdut în goană

printre falnice copite caii stărilor de bine

roiuri roiuri de secunde mi se-aşează în poeme

zugrăvindu-mi în cuvinte chipul trecerii prin vreme

[Valeria Merca]

Mai mult proză decât poezie. O revenire pe text ar fi benefică. Ultima strofă seamănă totuși a poezie.

[Sofia Sincă]

Sunt metafore frumoase, consistente, descrierea nopții, trecere timpului la fel, ingenioase. Dar, doar atât. Nu există o formă definită a poemului să știm și noi cu ce avem de a face. Să fie poezie cu vers alb, ar trebui să aibă ritm, ceea ce nu există aici. Să fie în formă liberă e prea grupată... așa în strofe.

Dar, am citit cu plăcere,

Sofi