Mi-ai spus cândva, în glumă, cu vocea ta subțire
Că vrei să pleci departe, pe steaua hărăzită;
Îți vezi lumina-n porturi de marinari păzită
Și-n larg, prea răvășită, întreaga ta simțire.
Aș crede că o vrajă de sine te desparte
Și-n trup bântuie ceața cu noaptea mână-n mână,
Că niște reci fantome tulburător îngână
Ciudat cântec sinistru de stânci și pietre sparte.
Împrăștie, degrabă, spre-a cerurilor vamă
Tot ce schimonosește ochi, gând și umblătură
Și cum se-avântă-n valuri corăbii ori făptură,
Avântă-te, splendoareo, spre țărmuri fără teamă.
Adună-te din toate cu râvnă și putere,
Cu-ngemănarea-ntreagă de soare și-mpăcare
Ca un drumeț ce lasă mici urme pe cărare,
O urmă de iubire să lași destinul cere.
Adaugă un comentariu
Nicoleta, mulțumesc! Cred că am răspuns si nu am adăugat...
Te îmbrățișez cu sufletul!
Prețuire, Chris!
Drag semnul tău, Mihaela! Mulțumiri!
O urmă de iubire să fie!
Mulțumesc, doamna Vasilisia!
foarte frumos, denisa! :-*
Ademeniri solare, versurile tale! Frumos!
Drag,
Nikol
frumos!
Să fie „o urmă” în loc de „mici urme”? Nu știu... Cert e că nu prea sună bine.
Am citit cu drag!
Gabriel, mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere!
Felicitări!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE